- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.08.2017, 20:17)
- Radu Tutulan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Incidente în Piaţa Victoriei: câţiva protestatari au încercat să treacă de cordonul de jandarmi / Proteste faţă de noile legi ale Justiţiei, în Bucureşti, Timişoara, Cluj Napoca şi Braşov
Câteva sute de persoane s-au adunat, duminică seara, în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a protesta faţă de proiectul de modificare a legilor Justiţiei, prezentat de Tudorel Toader. Circulaţia în zonă este restricţionată. De asemenea, peste 300 de oameni s-au strâns în Timişoara, Cluj Napoca şi în Braşov.
Urmărește
4758 afișări
UPDATE 22:30
Protestul se apropie de final. În Piaţa Victoriei au mai rămas câteva persoane.
UPDATE 22:15
Traficul a fost reluat atât pe Bulevardul Kiseleff, cât şi pe Bulevardul Aviatorilor.
UPDATE 22:00
Protestatarii cântă imnul şi au aprins luminile de la telefoane ori lanterne.
ULTIMELE ȘTIRI
-
COVID a fost scăpat dintr-un laborator din China, potrivit FBI. Agenția nu a avut voie să-l informeze pe Biden
-
Petrişor Peiu: Guvernul Ciolacu II începe cu austeritate
-
Diana Buzoianu, deputată USR: Nu am fugit de la guvernare, dar noi voiam nişte soluţii concrete
-
Revoluţia AI vine din China! DeepSeek V3 depăşeşte GPT-4 şi redefineşte limitele tehnologiei
UPDATE 21:45
RATB: Din cauza unor manifestaţii de protest în Piaţa Victoriei, la dispoziţia Poliţiei, autobuzele liniilor 300, 381 şi 783 au fost deviate.
UPDATE 21:43
Printre scandările din Piaţa Victoriei: "Tudorel, demisia!", "PSD, ciuma roşie!", "DNA să vină să vă ia" sau "Haideţi şi voi!".
UPDATE 21:26
Mai mulţi oameni au încercat să forţeze cordonul jandarmilor, în Piaţa Victoriei din Capitală, o femeie accidentându-se la şold, aceasta şi încă un bărbat fiind duşi la Secţia 2 de Poliţie pentru a fi legitimaţi.
Cele două persoane au ajuns în mijlocul străzii, iar femeia s-a lovit, ea fiind ajutată de jandarmi să se ridice. Ulterior, aceasta şi încă un bărbat, care a căzut şi el în urma forţării gardului pus de oamenii legii, au fost duşi la poliţei pentru a fi legitimaţi.
În jurul orei 21.00, oamenii aflaţi în stradă au aprins telefoanele mobile şi au intonat imnul României.
UPDATE 21:18
Mai multe persoane au vrut să rupă cordonul de jandarmi.
UPDATE 20:55
Circulaţia a fost oprită pe Bulevardul Kiseleff. Traficul este restricţionat pe Bulevardul Aviatorilor, pe sensul spre Piaţa Romană.
UPDATE: 20:50
Un băiat în vârstă de 10 ani a leşinat, duminică seara, în timp ce participa alături de mama lui la protestul faţă de proiectul de modificare a legilor justiţiei, din centrul Timişoarei. Unul dintre manifestanţi a sunat la 112. După ce s-a trezit din leşin, băiatul a acuzat dureri de burtă.
În aproximativ cinci minute, un echipaj SMURD s-a deplasat de urgenţă în centrul Timişoarei, copilul fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Peste 100 de persoane s-au adunat, duminică seara, în Piaţa Operei din Timişoara pentru a protesta faţă de proiectul de modificare a legilor justiţiei, prezentat de ministrul Tudorel Toader, căruia manifestanţii i-au cerut demisia.
UPDATE 20:47
Protestatari în Piaţa Victoriei: Nu suntem de acord cu modificările propuse la legile justiţiei
„E normal să ies, să îmi exprim nemulţumirea faţă de o asemenea politică a Guvernului. În loc să se preocupe să ofere o viaţă mai bună românilor, o infrastructură socială şi rutieră mai bună, ei schimbă legea Justiţiei. Şi nu oricum, ci în aşa fel încât să poată controla tot, legislativ, executiv şi judecătoresc. Eu nu sunt de acord, şi cât timp încă e democraţie voi ieşi în stradă pentru a-mi exprima nemulţumirea. Dacă se va ajunge să fie înfrântă democraţia, voi plecă din ţară. Până atunci, însă, îi îndemn pe ei să plece”, spune Monica, prezentă în Piaţa Victoriei.
Între protestatari se numără şi Toader, un pensionar care spun că nu este de acord cu politica dusă de Executiv.
„Am venit împreună cu nepotul meu, care a împlinit 14 ani. Acesta este un exerciţiu de democraţie, prin care noi, cetăţenii, ne facem vocea auzită. Am ieşit să protestez împotriva politicii Guvernului, care vrea din nou să schimbe legea Justiţiei. Nu sunt de acord cu relaxarea pedepselor, nu sunt de acord cu numirea şefilor Parchetelor de către ministrul Justiţiei, nu sunt de acord că instituţia care controlează judecătorii şi procurorii să fie subordonată ministrului Justiţiei”, a explicat protestatarul.
Oamenii au ajuns în faţa Guvernului înainte de ora 20.00.
Mişcarea de protest a demarat la începutul acestei săptămâni, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat proiectul de modificare a legilor Justiţiei. Prin aceste modificări, şefii Parchetelor ar urma să fie numiţi în funcţie la propunerea ministrului Justiţiei, iar Inspecţia Judiciară, instituţie de sine stătătoare în prezent, ar trece din nou în subordinea Ministerului Justiţiei.
Proteste au fost şi miercuri în Bucureşti, imediat după ce Tudorel Toader a enunţat modificate legislative propuse.
Ulterior, pe reţelele online de socializare au foat organizate evenimente de protest atât în Capitală, cât şi în alte oraşe importante din ţară şi străinătate. Astfel, duminică seară au fost chemaţi să iasă în stradă pentru a apăra justiţia oamenii din Timişoara, Iaşi, Cluj Napoca, Braşov, Făgăraş, Bacău, Galaţi, Constanţa, Craiova, dar şi românii din Milano, Munchen şi Zurich.
Conform descrierii evenimentului organizat în Bucureşti, principalele nemulţumiri sunt legate de dorinţă de a numi şeful DNA la recomandarea ministrului Justiţiei, nu ca în prezent, când Preşedintele României face propunerea, şi resubordonarea Inspecţiei Judiciare, aşa cum se întâmpla în vremea ministrului Rodica Stănoiu.
De asemenea, peste 300 de oameni s-au strâns, duminică seara, în Timişoara, Cluj Napoca şi în Braşov, pentru a protesta faţă de proiectul de modificare a legilor justiţiei, prezentat de Tudorel Toader.
Aproximativ 100 de persoane s-au adunat, duminică seara, în Piaţa Operei din Timişoara. Manifestanţii au cerut demisia ministrului Tudorel Toader.
Protestatarii ţin în mâini steagul României şi afişe cu mesaje precum „Jos labele de pe justiţie”, „DNA, nu PNA”, „tuDOREL de la justiţie”, sau „Ultima dată ne-aţi invitat în stradă la -20 grade. Acum sunt 40. Riscaţi să dăm în clocot”.
De asemenea, timişorenii care protestează faţă de proiectul de modificare a legilor justiţiei scandează „PSD, ciuma roşie”, „Vrem dreptate, nu imunitate”, „Iubirea de ţară, în stradă se măsoară”, „Ce vrem noi e şi pentru noi”, „La puşcărie, cu Dragnea la puşcărie”, sau „Protest în Timişoara, să iasă în toată ţara”. Totodată, manifestanţii îl huiduie pe ministrul Justitiţiei, Tudorel Toader, căruia îi solicită demisia.
Galerie foto
„Ne-am adunat din nou în stradă pentru că ministrul Tudorel Toader a adus propuneri de modificare a legii justiţiei, care au un mesaj clar: DNA să nu mai atace politicienii corupţi. Este vorba de o serie de propuneri de măsuri care ne spun că este vorba de subjugarea independenţei justiţiei, astfel încât ei să nu mai ajungă la închisoare”, le-a spus manifestanţilor Sergiu Spătar, unul dintre organizatorii acţiunii de protest „Tudorel, lasă justiţia în pace”.
Protestul organizat în centrul Timişoarei, duminică seara, este unul autorizat.
Peste 150 de persoane participă duminică seara la un protest şi în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, faţă de modificările propuse la legile justiţiei, considerând că acestea au ca efect creşterea controlului politic asupra DNA, DIICOT şi asupra magistraţilor, în general.
Protestatarii s-au adunat având cu ei steaguri tricolore şi ale UE şi bannere cu mesaje precum „Tudorele, Tudorele, tu te du după zăbrele”, „Dragnea şi lingăii lui să se ducă dracului”, „Dragnea şi cu hoţii lui fir-ar de-ai canalului”, „Jos bocancii de pe justiţie”, „Jos mafia coruptă”.
„Conform declaraţiilor de miercuri ale ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, se doresc modificate trei legi care reglementează funcţionarea justiţiei, şi anume Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea privind organizarea judiciară şi Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii. În opinia noastră, modificările propuse au ca efect creşterea controlului politic asupra DNA, DIICOT şi asupra magistraţilor în, general. Motivarea acestor modificări legislative prin invocarea unor normative europene, a MCV sunt absurde, pentru că recomandările din rapoartele MCV se referă tocmai la eliminarea politicului din justiţie. Noi vrem o justiţie puternică şi independentă, nu una aservită PSD”, a spus unul dintre participanţi.
O participantă a declarat că vrea să cadă Guvernul PSD pentru că e format din oameni corupţi. Protestul nu este autorizat iar participanţii au venit în Piaţa Unirii în urma unor mesaje postate pe reţelele de socializare.
Şi la Braşov protestează aproximativ 60 de oameni în faţa Prefecturii faţă de modificările legilor justiţiei. Protestul a fost anunţat pe o reţea de socializare. Oamenii au venit în faţa Prefecturii cu steaguri, pancarte şi fluiere.
Protestele din ţară sunt paşnice.
Citește pe alephnews.ro: Netanyahu avertizează că atacurile aeriene asupra Yemenului vor continua, după ce șeful OMS a fost prins într-un atac mortal
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
De la anul „ultra-bogaţilor”, la cel în care trebuie să ne confruntăm cu consecinţele deceniilor de acumulări de datorii. Ce s-ar putea întâmpla în 2025?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
CANCAN.RO
Cristina Demetrescu ne spune care sunt cele 2 zodii care își vor schimba radical viața în 2025
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:21
Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, este adus în România
-
astăzi, 13:07
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. ISW: Putin respinge planul de pace elaborat de echipa lui Trump / Lavrov: Administraţia Trump ar trebui să facă primul pas pentru „restabilirea dialogului” / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale