- Home
- Social
- BRAŞOV, (21.11.2015, 13:07)
- Mihaela Gradinaru
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PLANORUL DISPĂRUT: Epava găsită în Postăvarul de un turist este a planorului dispărut în august. Cadavrul pilotului, descoperit înăuntru / Cercetarea la faţa locului, întreruptă - VIDEO
Epava găsită, sâmbătă, în Masivul Postăvarul, după ce un turist a anunţat la 112 că a văzut în zona respectivă bucăţi dintr-un planor este a aparatului de zbor dispărut în 6 august, în interiorul epavei fiind găsit cadavrul pilotului Mircea Crăciun. Acţiunea de cercetare şi de recuperare a epavei şi a cadavrului pilotului a fost întreruptă, sâmbătă seară, urmând să fie reluată duminică dimineaţă, a declarat prefectul de Braşov, Mihai Mohaci.
Urmărește
50390 afișări
Epava găsită în Postăvarul de un turist este a planorului dispărut în august. Înăuntru este cadavrul pilotului
UPDATE 19:46 - Cercetarea la locul găsirii planorului dispărut în august, întreruptă. Va fi reluată duminică
Prefectul judeţului Braşov a declarat corespondentului MEDIAFAX că pe timpul nopţii acţiunea a fost întreruptă, iar echipele de cercetare s-au retras după lăsarea întunericului, urmând să revină în zonă în cursul dimineţii de duminică pentru reluarea cercetărilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Potrivit sursei citate, ancheta în acest caz este coordonată de către procurorul general Sorin Vasilache, din cadrul Parchetului Curţii de Apel Braşov, precum şi de Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS).
În ceea ce priveşte cadavrul pilotului Mircea Crăciun, prefectul de Braşov, Mihai Mohaci, a spus că acesta a fost găsit în carlingă, însă nu este întreg.
Tot sâmbătă seară, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, căpitanul Ciprian Sfreja, a declarat corespondentului MEDIAFAX că epava planorului şi cadavrul pilotului au rămas la locul respectiv, însă zona este în continuare izolată.
"Cadavrul nu a fost ridicat pentru că s-a lăsat noaptea şi transportul acestuia într-o zonă atât de abruptă ar fi pus în pericol vieţile membrilor echipelor de intervenţie. Nici cu elicopterul nu s-a putut interveni în această zonă, iar duminică, în condiţii de siguranţă, se va continua acţiunea", a declarat Sfreja.
UPDATE 19:17 - Raed Arafat: Am avertizat încă din vară că echipele puteau trece în apropiere şi să nu vadă planorul
Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat spune că a avertizat încă din luna august, de la dispariţia planorului în Masivul Postăvarul, că s-ar putea ca echipele de căutare să treacă pe lângă epavă şi să nu o vadă, din cauză că zona era împădurită şi foarte deasă.
UPDATE 17:03 - IGPR:O echipă de experţi cu un autolaborator criminalistic face cercetări în cazul planorului găsit
O echipă complexă de experţi specializaţi în investigarea accidentelor aviatice, din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, merge în judeţul Braşov, cu un autolaborator specific, pentru a participa la cercetarea la faţa locului, în cazul planorului dispărut în vară şi găsit sâmbătă.
"Din dispoziţia conducerii Poliţiei Române, o echipă complexă de experţi criminalişti specializaţi în investigarea accidentelor aviatice din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică se deplasează în judeţul Braşov, pentru a participa la operaţiunile de cercetare la faţa locului, în cazul accidentului aviatic", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Potrivit sursei citate, experţii se vor deplasa cu autolaboratorul criminalistic "Disaster Victims Identification Mobile Forensic Unit”, special proiectat pentru astfel de evenimente.
UPDATE 16:08 - ISU: Postăvarul, inclus din vară în arealul de căutare. Planorul, negăsit atunci din cauza pădurii dese
ISU a precizat că Masivul Postăvarul a fost inclus de mai multe ori, în cursul verii, în arealul de căutare, într-o zonă care a depăşit o mie de hectare, însă aparatul de zbor nu a putut fi identificat atunci din cauza desimii pădurii.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, zona respectivă a fost verificată atât cu forţe la sol, inclusiv cu alpinişti, în zonele abrupte, cât şi cu elicoptere şi drone, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"În cursul verii, Masivul Postăvarul, o zonă de peste o mie de hectare, a fost inclusă în aerealul de căutare de mai multe ori, cu personal de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, de la Jandarmeria Montană, inclusiv cu alpinişti în zonele abrupte, precum şi cu alte forţe venite în sprijin. De asemenea, zona a fost verificată şi din aer atât cu elicoptere, cât şi cu drone, dar, cu toate eforturile depuse, aparatul de zbor nu a putut fi identificat din cauza pădurii foarte dese. Misiunea de identificare a aeronavei a rămas permanentă pentru personalul din zonă, care au efectuat verificări, de mai multe ori, pe baza indiciilor furnizate de la persoanele care au frecventat zona ca turişti. Acum, o astfel de sesizare s-a confirmat", se arată în comunicatul citat.
Conform IGSU, sâmbătă după-amiază, echipajele de căutare formate din pompieri, salvamontişti, jandarmi montani, vânători de munte şi poliţişti au ajuns în zona indicată, din Munţii Postăvaru, iar din primele verificări seria aparatului de zbor identificat (5855) corespunde cu cea a planorului dat dispărut la începutul lunii august.
"Totodată, forţele de la faţa locului au descoperit rămăşiţe umane la bordul aparatului de zbor. A fost asigurată perimetrarea zonei, cazul fiind preluat de către organele abilitate, care vor cerceta cauzele şi împrejurările producerii evenimentului", se mai precizează în comunicatul citat.
Echipele de intervenţie au găsit epava planorului pilotat de Mircea Crăciun şi dispărut în 6 august, în zona Muchia Cheii, din Masivul Postăvarul. Echipajele s-au deplasat în zona respectivă după ce un turist a anunţat la 112 că a văzut bucăţi dintr-un planor, găsind în interiorul epavei cadavrul în stare avansată de descompunere al pilotului Mircea Crăciun.
Prima echipă care a sosit la locul indicat a izolat zona şi în prezent este aşteptată sosirea procurorului de caz, dar şi a unor reprezentanţi ai Poliţiei Criminalistice.
Informaţia primită la 112 de la un turist
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov, Ciprian Aldea, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că informaţia primită la 112 de la un turist, potrivit căreia în zona Masivului Postăvarul se află bucăţi dintr-un planor, se confirmă, fiind vorba chiar despre aparatul de zbor pilotat de Mircea Crăciun şi dispărut în luna august.
Potrivit sursei citate, cadavrul pilotului a fost găsit în interiorul planorului, în stare avansată de descompunere.
"Prima echipă care a sosit la locul indicat a izolat zona şi este aşteptat să sosească procurorul de caz şi poliţia naţionala Criminalistică", a spus Ciprian Aldea.
La ora transmiterii acestei ştiri, zona a fost izolată, în condiţiile în care, potrivit prefectului judeţului Braşov, Mircea Mohaci, nimeni nu se poate apropia de planor până când nu va sosi procurorul de caz, care urmează să facă ancheta.
Echipe mixte de salvamontişti şi jandarmi montani au plecat, sâmbătă la prânz, în Masivul Postăvarul, după ce un turist a anunţat că a văzut în zona respectivă bucăţi dintr-un planor, prima ipoteză fiind că acestea ar putea fi ale aparatului dispărut în 6 august şi căutat săptămâni în şir.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, a anunţat că, sâmbătă, în jurul orei 11,45, un turist a sunat la Serviciul de urgenţă 112 şi a informat că a văzut în Masivul Postăvarul, în zona Muchia Cheii, bucăţi dintr-un planor, existând supoziţia că acestea ar putea aparţine aparatului de zbor dispărut în 6 august la puţin timp de la decolare şi pilotat de Mircea Crăciun, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sursa citată preciza că, deocamdată, nu poate da alte detalii şi că accesul spre zona respectivă este dificil.
Planorul pilotat de Mircea Crăciun, considerat cel mai bun pilot de planor de distanţă din România, a dispărut în 6 august, fiind căutat săptămâni în şir în mai multe zone din ţară, însă fără niciun rezultat. Planorul a fost închiriat de la o firmă din străinătate de către pilotul Mircea Crăciun, care îl testa pentru prima dată după asamblare.
În 6 august, membri ai Aeroclubului Braşov l-au ajutat pe pilot să se înalţe şi să decoleze din Masivul Postăvarul.
Mircea Crăciun se pregătea pentru a atinge un record mondial de 1.000 de kilometri în zbor liber.
Comandantul Aeroclubului Braşov, Stelian Cojocaru, declara, la scurt timp după dispariţia planorului, că atunci când a fost tractat de pe Aerodromul Ghimbav, pilotul Mircea Crăciun a spus că intenţionează să zboare aproximativ două-trei ore, fiind vorba despre un zbor de "verificare după asamblare", se arăta într-un comunicat al ROMATSA.
Procurorii Parchetului Curţii de Apel Braşov s-au sesizat din oficiu, pe rolul acestei unităţi constituindu-se în 6 august un dosar penal cu privire la faptul că în aceeaşi zi planorul, care a decolat fără un plan de zbor la ora 12.30, a dispărut, iar pilotul, singura persoană aflată la bord, nu a mai contactat reprezentanţii Aeroclublului Ghimbav sau familia şi nu a mai revenit la bază.
ROMATSA anunţa că Mircea Crăciun a folosit ultima dată telefonul mobil în 6 august, la ora 13.06, în timp ce traversa staţiunea Predeal.
De asemenea, sursa citată menţiona că, potrivit reglementărilor în vigoare, pentru zborul în această clasă de spaţiu aerian nu este obligatorie depunerea unui plan de zbor, iar pilotul poate obţine informaţii la cerere.
"Acesta nu a intrat în legătură radio cu ACC Bucureşti sau cu compartimentul de informare a zborurilor pentru a solicita informaţii. Pe ecranele radar nu au existat niciun fel de informaţii primite de la transponderul planorului. Potrivit relatărilor comandantului Aeroclubului Braşov, acesta a fost în legătură radio numai cu conducătorul de zbor de la Aerodromul Ghimbav. Prima informaţie referitoare la eveiment a fost primită de către ROMATSA de la comandantul Aeroclubului Braşov joi, la ora 21.39", se mai arăta în comunicatul citat.
Planorul pilotat de Mircea Crăciun zbura într-o zonă de clasa G, adică spaţiul aerian liber, iar pilotul era singurul responsabil cu navigaţia şi cu păstrarea legăturii cu organele de trafic, declara, pentru MEDIAFAX, directorul general al Aeroclubului României, George Rotaru.
Directorul general al Aeroclubului României a spus că, potrivit legislaţiei în vigoare, reprezentanţii Aerodromului Ghimbav nu aveau obligaţia de a monitoriza zborul planorului pilotat de Mircea Crăciun, întrucât era un zbor privat, pentru care s-a asigurat doar tractarea, după aceea pilotul comandant fiind singurul responsabil de menţinerea legăturii cu organele de trafic.
După dispariţie, planorul a fost căutat zile în şir, fiind parcurse în total peste 300 de trasee şi zone montane, iar aria de căutare aeriană cuprinzând aproximativ 46.100 de kilometri pătraţi. De asemenea, au fost mobilizate, zilnic, aproximativ 900 de forţe, ajungând în unele perioade la peste 1.350 de pompieri, jandarmi, salvamontişti, poliţişti, militari şi voluntari, care au avut la dispoziţie peste 180 de mijloace de căutare terestre - autospeciale de teren, ATV-uri şi şenilate, dar şi mijloace aeriene asigurate de elicoptere ale MAI şi MApN, avioane aparţinând Aeroclubului României şi drone performante puse la dispoziţie de către voluntari din sectorul privat.
Căutările extinse au fost finalizate în 16 august, după care s-a intrat în faza de misiune permanentă, asigurată de jandarmii montani şi salvamontişti, în colaborare cu vânătorii de munte şi lucrătorii ocoalelor silvice.
Căutările pilotului planorului dispărut în 6 august au fost reluate la începutul lunii septembrie, la graniţa dintre judeţele Braşov şi Covasna, reprezentanţii ISU Braşov spunând că această decizie a fost luată în urma unei analize şi întrucât primele indicii au fost din zona respectivă.
Citește pe alephnews.ro: Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe