Prima pagină » Social » Caz de sclavie în Covascna: victimele erau bolnave şi fără educaţie

Caz de sclavie în Covascna: victimele erau bolnave şi fără educaţie

Fenomene de sclavie şi aservire în România anului 2023: s-a întâmplat în judeţul Covasna, unde două persoane cu boli psihice şi fizice, dar şi fără educaţie, au fost supuse la muncă forţată.
Caz de sclavie în Covascna: victimele erau bolnave şi fără educaţie
Laura Buciu
29 aug. 2023, 15:53, Social

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Covasna au dispus reţinerea a doi inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane în formă continuată.

„În fapt, s-a reţinut că inculpaţii cel puţin din anul 2020 şi până la data de 24 august 2023, au primit şi adăpostit în locuinţa lor, două persoane vătămate în vederea exploatării prin supunerea la muncă fizică, ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare lipsirii de libertate ori de aservire, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate determinată de nivelul scăzut de educţie şi de sănătatea precară fizică şi psihică”, transmite, marţi, DIICOT.

În urma executării mandatului de percheziţie domiciliară emis de Tribunalul Covasna, s-a constatat că într-o anexă a locuinţei inculpaţilor se aflau cele două victime adăpostite în condiţii precare de igienă şi având probleme evidente de sănătate, de natură fizică şi psihică.

Cele două victime au fost spitalizate în regim de urgenţă.

De asemenea, au fost descoperite în locuinţa inculpaţilor actele de identitate ale victimelor, suma de 4.000 euro, un telefon mobil şi mai multe înscrisuri.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.