- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (23.09.2014, 16:16)
- Roxana Alexe
Cazanciuc: Am primit o cerere de graţiere a lui Jean Pădureanu. Răspundem în una-două săptămâni
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat marţi că a primit o cerere de graţiere a pedepsei lui Jean Pădureanu, care este în curs de soluţionare, precizând că probabil în una-două săptămâni va fi dat un răspuns.
Urmărește
336 afișări
Jean Padureanu (Imagine: Cristiana Sabau/Mediafax Foto)
"Am primit o solicitare, cred că în urmă cu două săptămâni. Este în curs de soluţionare", a spus ministrul Robert Cazanciuc.
Întrebat dacă, ţinând cont de starea de sănătate a lui Jean Pădureanu, va da un aviz favorabil, Cazanciuc a spus că aşteaptă în acest sens un răspuns de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi analiza internă a Ministerului Justiţiei.
"Sunt proceduri interne, atât în minister cât şi la ANP, în legătură cu orice solicitare de graţiere. Aşteptâm răspunsul de la ANP şi analiza internă a colegilor din minister. Probabil că într-o săptămână, două putem da un răspuns", a precizat Cazanciuc.
Întrebat dacă, din punct de vedere umanitar, ar putea fi dat un aviz favorabil, Robert Cazanciuc a răspuns: "Orice solicitare de graţiere are o componentă umanitară".
În 12 iunie, Tribunalul Ilfov a respins cererea lui Jean Pădureanu de întrerupere, din motive medicale, a executării pedepsei de trei ani şi patru luni de închisoare, primită de fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa în dosarul transferurilor de jucători.
Instanţa a dispus, după ce a analizat expertiza medicală efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală, că nu este necesară întreruperea executării pedepsei lui Jean Pădureanu, întrucât bolile de care acesta suferă pot fi supravegheate şi tratate şi în reţeaua penitenciară.
Decizia Tribunalului Ilfov a fost contestată de Jean Pădureanu în 18 august, la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest caz.
La primul termen de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, din 12 septembrie, Jean Pădureanu nu a fost prezent, avocatul acestuia spunând că fostul preşedinte al Glorirei Bistriţa a căzut în Spitalul Penitenciarului Jilava şi s-a lovit la coloană, acesta nefiind transportabil. Judecătorii au decis să amâne pentru 26 septembrie judecarea contestaţiei lui Jean Pădureanu.
Avocatul lui Jean Pădureanu declara în 12 iunie că decizia Tribunalului Ilfov, ca acesta să rămână încarcerat, nu este corectă, întrucât starea sa de sănătate se agravează pe zi ce trece, are pierderi de memorie şi merge cu însoţitor. Avocatul Ion Cazacu preciza atunci că ar putea fi luată în discuţie o cerere de graţiere.
Fostul preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa a fost condamnat definitiv, în 4 martie, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, în dosarul privind transferul unor jucători. Executarea pedepsei a început în ziua în care a fost condamnat şi expiră la 3 iulie 2017, Jean Pădureanu fiind încarcerat la Spitalul Penitenciarului Jilava.
Alături de Jean Pădureanu au fost condamnaţi George Copos, la trei ani şi opt luni, Mihai Stoica, la trei ani şi şase luni, Cristian Borcea şi Ioan Becali, la câte şase ani şi patru luni, Victor Becali, la patru ani şi opt luni, Gheorghe Popescu, la trei ani, o lună şi zece zile, Gheorghe Nețoiu, la trei ani şi patru luni de închisoare, toţi fiind încarceraţi din 4 martie.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe