Video Cazul bărbatului de 39 de ani din Argeş acuzat că spiona pentru ISIS. Ce spun cunoscuţii despre el: E un musulman pârât, vai de mama lui; dacă îi pui bomba în mână nu o ţine

Cunoscuţii bărbatului din Argeş, suspect de terorism, spun că acesta este "un musulman pârât, vai de mama lui", care s-a convertit la Islam pentru a face rost de bani, iar "dacă îi pui bomba în mână nu o ţine".

Urmărește
7003 afișări

Unul dintre colegii de serviciu ai tânărului din Muşăteşti, judeţul Argeş, suspect de terorism, a declarat, joi, presei, că bărbatul "e un musulman pârât", care consumă alcool şi a fost de mai multe ori închis, în Spania, în Franţa şi în România.

"Îl ştiu de băiat bun, calm. Lucrăm împreună de un an şi ceva. Se mai certa când se îmbăta, vorbea mult şi prost. Era musulman pârât el. Se dădea la lume ca să poată să câştige nişte bani, să îşi facă prieteni musulmani, îi păcălea pe ăia că e amărât, că e şi el musulman, că s-a dat la religia lor şi ameninţa pe aici că e musulman, dar el nu are nicio treabă, e amărât, e vai de capul lui. Se mai îmbăta, mai făcea scandal, îşi mai lua bătaie. Dacă îi pui bomba în mână nu o ţine", a spus colegul suspectului de terorism.

Acesta şi-a amintit că a văzut în telefonul bărbatului luat de procurorii DIICOT şi dus la audieri "lucruri din astea cu jihadul", dar şi că l-a auzit vorbind "din Coran", într-o limbă despre care crede că e arabă.

Mama suspectului a declarat, la rândul său, că ştie că fiul ei a trecut la o altă religie, dar că în România nu se ducea la biserică.

"Astăzi (joi - n.r.) băiatul a plecat la muncă şi când a venit înapoi a venit cu nişte persoane care au făcut o percheziţie aici în casă. Au găsit nişte cărţi de rugăciune, pe care se ruga el, un costum pe care îl avea. Avea un costum de rugăciune. (...) Ştiam că s-a făcut musulman. Nu aveam eu nicio problemă. Mergeam la religia mea unde merg eu. Când era în Franţa mergea acolo la biserică, dar acum nu a mai mers, deşi este şi aici, în Piteşti, biserică de musulmani", a spus femeia.

Aceasta a mai povestit că băiatul ei era unicul care aducea bani în casă, pentru că lucra pe şantier, în construcţii.

Acesta are un copil, în vârstă de 4 ani, care a rămas în grija bunicii, pentru că soţia presupusului terorist a plecat de acasă, în urmă cu doi ani.

Procurorii DIICOT spun că, începând cu luna noiembrie a anului 2016, bărbatul dus la audieri ar fi utilizat mai multe conturi personale pe o reţea de socializare prin intermediul cărora ar fi postat şi distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH.

De asemenea, ar fi postat înregistrări cu atacuri şi execuţii ale grupării, săvârşite prin decapitare şi împuşcare, pentru a le face cunoscute şi pentru a câştiga noi adepţi.

S-a mai stabilit că bărbatul ar fi cules informaţiile în scopul transmiterii sau punerii lor la dispoziţia unei entităţi teroriste salafiste şi pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene, bănuită că ar avea legătură cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Ovidiu Marincea, a precizat, pentru MEDIAFAX, că suspectul este un cetăţean român de 39 de ani care a intrat în atenţia SRI încă din 2015, „având indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă foarte avansată de radicalizare”.

"Deci este o persoană auto-radicalizată. Procesul de radicalizare a avut loc într-un stat european, deci în afara României, pe o perioadă de mai mulţi ani. Cel în cauză a aderat la o grupare în favoarea organizaţiei teroriste DAESH", a precizat Ovidiu Marincea.

SRI precizează că suspectul s-a manifestat prin activităţi de propagandă teroristă, derulate în mediul relaţional şi on-line, în favoarea organizaţiei teroriste DAESH, la care şi-a declarat adeziunea.

"Concret, cetăţeanul şi-a exprimat în repetate rânduri intenţia şi a încercat să convingă şi alte persoane de a se deplasa în Siria pentru a se alătura organizaţiei teroriste DAESH", arată SRI.

Bărbatul avea domiciliul în Lunca Corbului, însă locuia în Muşăteşti, potrivit procurorilor, el urmând să fie dus la sediul DIICOT Piteşti, pentru audieri.

Verificările sunt făcute sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de promovare a unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unei infracţiuni de terorism şi culegerea sau deţinerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziţie de date şi informaţii despre obiective vizate de o entitate teroristă.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că suspectul de terorism s-a deplasat, în primăvara anului 2015, în zona Bazei Militare româno-americane Mihail Kogălniceanu, din Constanţa, pentru a studia căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acest obiectiv este îngrădit.

Aceleaşi surse au afirmat că bărbatul s-a convertit la Islam în 2015, când era în închisoare în Franţa, după ce a comis mai multe furturi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici