- Home
- Social
- CONSTANŢA, (05.11.2015, 12:21)
- Cătălin Legănel
Cazul familiei găsite moarte: Copilul ar fi murit din cauza unei boli grave, părinţii s-ar fi sinucis
Primele date în cazul celor trei membri ai unei familii care au fost găsiţi morţi într-un apartament din Constanţa arată că părinţii s-ar fi sinucis, după ce băiatul ar fi murit în urma unei boli grave, procurorii aşteptând însă rezultatele necropsiei pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Cazul familiei găsite moarte: Copilul ar fi murit din cauza unei boli grave, părinţii s-ar fi sinucis
Reprezentanţi ai Parchetului Tribunalului Constanţa spun că băiatul în vârstă de zece ani a murit, cel mai probabil, în urma unei tumori pe creier, iar părinţii, afectaţi de această situaţie, s-ar fi spânzurat. Mai întâi, s-ar fi spânzurat mama, care a fost apoi aşezată pe pat lângă copil, după care s-a sinucis şi tatăl.
Anchetatorii au găsit în locuinţa familiei mai multe însemnări cu privire la starea de sănătate a copilului şi la drama prin care au trecut cei trei.
”Copilul era bolnav de mai mulţi ani, iar într-un carnet au scris despre boala copilului, despre suferinţele prin care au trecut şi că preferă să plece toţi trei în altă lume”, spun sursele citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Ultimele însemnări sunt din seara zilei de 2 noiembrie, când părinţii arătau că i-au dat băieţelului ultimul tratament, iar în 3 noiembrie dimineaţa aceştia scriau că peste noapte acesta a fost mai liniştit.
”Copilul a murit, iar ei au decis probabil să-şi curme viaţa. Mai întâi mama, care, după ce s-a spânzurat, a fost aşezată de soţ pe pat, lângă copil, şi înveliţi cu o pătură. Apoi s-a spânzurat şi el, în bucătărie“, au declarat procurorii, care au precizat că aşteaptă rezultatele necropsiilor pentru a ştii cu exactitate cum au murit cei trei.
Trei membri ai unei familii au fost găsiţi morţi, miercuri, într-un apartament de pe bulevardul Tomis din Constanţa, bărbatul fiind spânzurat, iar soţia sa şi copilul de aproximativ zece ani fiind găsiţi pe un pat, acoperiţi cu o pătură.

Pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină, miercuri, la un apartament situat într-un bloc de pe bulevardul Tomis din Constanţa, de către vecinii care au simţit miros puternic venind dinspre locuinţă.
Astfel, pompierii au spart uşa de la intrare şi i-au găsit pe toţi cei trei membri ai familiei morţi. Bărbatul era spânzurat, iar soţia sa şi copilul acestora erau întinşi în pat, acoperiţi cu o pătură.
Acolo au ajuns şi mai multe echipaje de Poliţie, primele indicii arătând că cei trei erau morţi de mai multe zile.
Trupurile au fost transportate la morgă pentru necropsie, medicii legişti umând să stabilească atât cauzele deceselor, cât şi când s-au produs acestea.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe