Cazul violului din Vaslui: Cei şapte tineri condamnaţi rămân în arest. Decizia este definitivă

Cei şapte tineri din localitatea vasluiană Văleni condamnaţi în primă instanţă pentru violarea unei fete de 18 ani rămân în arest, întrucât magistraţii Curţii de Apel Iaşi au decis, luni, că măsura arestării preventive a acestora, dispusă în 17 august de Judecătoria Vaslui, e "legală şi temeinică".

Urmărește
3841 afișări
Imaginea articolului Cazul violului din Vaslui: Cei şapte tineri condamnaţi rămân în arest. Decizia este definitivă

Cazul violului din Vaslui: Cei şapte tineri condamnaţi rămân în arest, a decis Curtea de Apel Iaşi

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au menţinut măsura arestului preventiv pentru cei şapte tineri din localitatea vasluiană Văleni, condamnaţi de instanţa de fond pentru viol şi lipsire de libertate, la pedepse cuprinse între cinci ani şi opt luni şi opt ani şi opt ani şi patru luni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, magistraţii ieşeni au considerat "legală şi temeinică" măsura arestului preventiv dispusă, în 17 august, de Judecătoria Vaslui, pe o perioadă de 60 de zile, şi au respins, totodată, cererile de revocare formulate de avocaţii apărării.

Şedinţa de la Curtea de Apel Iaşi a început cu o amânare, după ce primul magistrat desemnat să judece cauza a formulat o cerere de abţinere, care a şi fost aprobată.

"Măsura arestului preventiv a fost verificată din oficiu, considerându-se drept una legală şi temeinică. În aceste condiţii, au fost respinse şi cererile de revocare a măsurii arestului preventiv formulate de către persoanele arestate sau avocaţii acestora", a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Iaşi, Diana Mihaela Micu Cheptene.

Decizia instanţei este definitivă, astfel încât cei şapte tineri din Văleni vor rămâne în arest preventiv, la Penitenciarul Vaslui, până în 17 octombrie.

Cei şapte tineri vor ajunge din nou în instanţă în 6 octombrie, când, tot la Curtea de Apel Iaşi, se va judeca apelul formulat atât de către victimă şi procurori, cât şi de cei şapte tineri din Văleni.

Luni, duba Penitenciarului Vaslui care îi transporta la Curtea de Apel Iaşi pe cei şapte tineri a fost implicată într-un accident petrecut în Iaşi, după ce a fost lovită de un autoturism care nu a acordat prioritate, nicio persoană nefiind rănită.

La locul accidentului s-a deplasat o altă autoutilitară, aparţinând Penitenciarului Iaşi, care i-a preluat pe deţinuţii aflaţi în duba implicată în accident. Deţinuţii au fost coborâţi din maşina Penitenciarului Vaslui sub escorta Poliţiei, fiind legaţi de mâini, câte doi, cu cătuşe.

Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Vaslui, niciun ocupant al autospecialei nu a fost rănit, cei şapte deţinuţi fiind preluaţi de maşina Penitenciarului Iaşi şi duşi la instanţă.

Circulaţia în zona accidentului s-a desfăşurat cu dificultate timp de câteva zeci de minute.

În 2 septembrie, Curtea de Apel Iaşi a respins cererea de strămutare a dosarului în care cei şapte tineri din Văleni au fost judecaţi şi condamnaţi la pedepse cuprinse între cinci ani şi opt luni şi opt ani şi patru luni de închisoare pentru viol şi lipsire de libertate, după ce, în noiembrie anul trecut, ar fi abuzat sexual o elevă de 18 ani, instanţa considerând-o "neîntemeiată".

În aceste condiţii, cei şapte tineri vor rămâne, până la judecarea apelului formulat de procurori şi avocatul victimei, pe de o parte, şi de către cei condamnaţi, pe de altă parte, cu pedepsele date de magistraţii vasluieni.

Cei şapte tineri acuzaţi că au violat o fată de 18 ani au fost condamnaţi, în 17 august, de Judecătoria Vaslui, la pedepse cuprinse între cinci ani şi opt luni şi opt ani şi patru luni de închisoare, precum şi la plata unor daune morale de 50.000 de lei către tânără, decizia instanţei nefiind definitivă.

Cea mai mare pedeapsă a primit-o Ovidiu Silviu Burada, cel care a racolat-o pe fata de 18 ani din staţia de autobuz din municipiul Vaslui. El a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi patru ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că va executa pedeapsa cea mai grea, de şapte ani, cu un spor de un an şi patru luni, rezultând opt ani şi patru luni de închisoare.

Paul Andrei Burlacu, Silviu Avădanei şi Petrică Ionuţ Bolboceanu au fost condamnaţi la şase ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi trei ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că se aplică pedeapsa cea mai grea, de şase ani, cu un spor de un an, astfel că vor avea de executat şapte ani de închisoare.

Ionuţ Boicu, Alin Rotaru şi Ioan Surleac, care au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, au primit cele mai mici pedepse, adică cinci ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi doi ani pentru lipsire de libertate, rezultând o pedeapsă de cinci ani şi opt luni de închisoare.

De asemenea, instanţa vasluiană a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor şapte, aceştia fiind încarceraţi la Penitenciarul Vaslui.

Sentinţa în cazul celor şapte tineri a fost contestată de către avocatul fetei, în 19 august. Atunci, avocatul Mioara Donosă spunea că a recurs la calea de atac a sentinţei întrucât aceasta este considerată prea mică de către clienta sa, având în vedere suferinţa prin care a trecut.

De asemenea, sentinţa a fost contestată de procurorii Parchetului Judecătoriei Vaslui, dar şi de cei şapte tineri.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Curţii de Apel Iaşi, iar sentinţa dată de instanţa ieşeană este definitivă.

Cei şapte tineri au fost judecaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi că au sechestrat şi violat, timp de mai multe ore, în noiembrie 2014, o fată de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital. Potrivit cercetărilor făcute de către anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de către cei şapte tineri.

Reţinuţi iniţial de către poliţişti, cei şapte tineri au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Vaslui la trei zile după viol. La începutul lunii aprilie, aceeaşi instanţă a decis eliberarea, pe rând, din arest a celor şapte vasluieni acuzaţi de viol, fiind plasaţi în arest la domiciliu. În 19 iunie, Judecătoria Vaslui a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul celor şapte. Prin acea decizie, instanţa i-a obligat pe aceştia să se prezinte la IPJ Vaslui în zilele stabilite prin programul de supraveghere.

În 23 iunie, în urma unei sesizări făcute de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID), CSM a sesizat Inspecţia Judiciară să facă verificări privind eliberarea din arest a celor şapte tineri.

PIICJ a dispus, în 25 iunie, efectuarea unor verificări cu privire la modalitatea în care procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au asigurat reprezentarea Ministerului Public în dosarul în care cei şapte tineri sunt judecaţi pentru viol în formă agravantă şi lipsire de libertate în mod ilegal, cauză aflată pe rolul Judecătoriei Vaslui. Verificările au fost iniţiate în urma eliberării din arest a inculpaţilor.

PICCJ a trimis Inspecţiei Judiciare, în 27 iulie, raportul privind verificările în cazul fetei din judeţul Vaslui violate de şapte tineri, pentru a fi avut în vedere la cercetarea disciplinară a magistraţilor, dispusă de inspectorii judiciari.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici