CC: Echilibrul dintre interesul public şi cel individual, afectat în cazul arestului la domiciliu

Curtea Constituţională (CC) a decis, în 7 mai, că dispoziţiile articolului 222 din Codul de procedură penală (CPP) încalcă legea fundamentală, întrucât nu este precizată durata maximă a arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă.

În cadrul motivării deciziei se arată că arestul la domiciliu reprezintă o măsură intruzivă ce poate afecta drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, dreptul la învăţătură şi munca şi protecţia socială a muncii.

"Ingerinţa analizată nu este însă proporţională cu cauza care a determinat-o, aşa încât Curtea reţine că dispunerea măsurii arestului la domiciliu, în procedura de cameră preliminară şi a judecăţii în primă instanţă, fără a se reglementa cu privire la termenele pentru care poate fi dispusă şi durata maximă a acesteia, nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual, întrucât această măsură poate fi dispusă pentru o perioadă nelimitată de timp", conform motivării CC.

Principiul proporţionalităţii, precizează sursa citată, implică restrângerea drepturilor sau libertăţilor fundamentale.

"Din moment ce autorităţile publice pot recurge la restrângerea exerciţiului unor drepturi în lipsa unor alte soluţii, pentru salvgardarea valorilor statului democratic, este logic ca această măsură gravă să înceteze de îndată ce a încetat şi cauza care a provocat-o", se mai arată în motivare.

Curtea a constatat că, prin omisiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul articolului 222 din CPP termenul şi durata maximă a măsurii preventive a arestului la domiciliu luate în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă, se încalcă libertatea individuală, libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi este restrâns exerciţiul drepturilor sau libertăţilor fundamentale.

Potrivit textului de lege analizat de judecătorii constituţionali, "(1) În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile", "(2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile".

Acelaşi articol stipulează că "(3) În cazul prevăzut la alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală".

De asemenea, textul de lege stabileşte că durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.

Totuşi, niciunul dintre alineatele acestui articol nu stabileşte perioada maximă de impunere a arestului la domiciliu, n procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Una dintre persoanele care au scăpat de arestul la domiciliu este Elena Udrea, în urma deciziei CC. Procurorii DNA nu au mai cerut prelungirea arestului la domiciliu în cazul său, ci judecarea fostului ministru sub control judiciar, în dosarul "Gala Bute". Această solicitare a fost admisă de judecătorii instanţei supreme.