- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CC: Legea salarizării unitare este constituţională
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea parlamentarilor PNL privind legea salarizării unitare pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea.
CC: Legea salarizării unitare este constituţională (Imagine: Ovidiu Iordachi/Mediafax Foto)
"În şedinţa din data de 28 decembrie 2010, Plenul Curţii Constituţionale, alcătuit din cei nouă judecători, fiind învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României, a examinat următoarele: obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, formulată de un număr de 53 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL; obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, formulată de un număr de 55 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL; obiecţia de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2011, formulată de un număr de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL; sesizarea de neconstituţionalitate a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, formulată de un număr de 51 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD + PC", se arată într-un comunicat de marţi, remis de Biroul de presă al CC.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a decis că Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice este constituţională.
Cu majoritate de voturi, Curtea a constatat că sunt constituţionale Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi Legea bugetului de stat pe anul 2011.
Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiilor pronunţate de Curtea Constituţională va fi prezentată în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică Preşedintelui României în vederea promulgării legii, potrivit art.77 alin.(3) din Constituţie.
Curtea Constituţională a luat în discuţie, marţi, sesizarea formulată de 53 de parlamentari PNL privind legea salarizării unitare.
Senatorii liberali au contestat încălcarea normelor constituţionale privind procedura de legiferare a legii privind salarizarea prin asumarea răspunderii Guvernului.
Liberalii au susţinut că Guvernul nu-şi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege oricând, oricum şi în orice condiţii, Executivul neputându-se substitui Parlamentului în activitatea de legiferare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO