CC: Senatul are datoria de a valida doar opt din membrii aleşi în noul CSM

Curtea subliniază faptul că având în vedere imperativul constituţional referitor la organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, până la reluarea şi finalizarea alegerilor pentru cele trei demnităţi (judecătorii Lidia Bărbulescu şi Dan Lupaşcu şi procurorul Dan Chiujdea-n.r.) ce au atras viciul de neconstituţionalitate, Senatul are îndatorirea constituţională să procedeze la validarea celorlalţi membri aleşi cu respectarea legii.

Curtea Constituţională este o autoritate independentă de toate celelalte autorităţi publice sau puteri, care îşi găseşte reglementarea în cuprinsul Legii fundamentale, având ca scop garantarea supremaţiei acesteia.

Prevederile constituţionale ale art.146 lit.l) stabilesc că instanţa constituţională îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea sa organică. În sensul acestor prevederi constituţionale, au fost completate dispoziţiile art.27 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, stabilindu-se o nouă competenţă, anume controlul constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului.

Curtea constată că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional.

Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate fundamentală a statului, reglementată de prevederile art.133 şi art.134 din Constituţie, cuprinse în Secţiunea a 3-a din Capitolul VI intitulat Autoritatea judecătorească al Titlului III - Autorităţile publice.

În acest sens, Hotărârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010, de validare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii intră sub incidenţa dispoziţiilor art.27 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.807 din 3 decembrie 2010.

În temeiul dispoziţiilor art.146 lit.l) din Constituţie, precum şi ale art.1, art.3 alin.(2), art.10, art.27 şi art.28 din Legea nr.47/1992 Curtea Constituţională, fiind legal sesizată, este competentă să se pronunţe asupra sesizării de neconstituţionalitate.

Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Hotărârea Plenului Senatului nr.43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor ca membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Autorii sesizării susţin că această hotărâre contravine prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(5), art.133 alin.(2) lit.a), (4) şi (7), art.146 şi art.148 alin.(4), dispoziţiilor art.18 alin.(3) şi (4), art.38 alin.(1), art.51 alin.(1) şi art.55 alin.(1) din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi dispoziţiilor art.33 alin.(3) din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.327/2005.

Examinând obiectul şi temeiurile sesizării, Curtea reţine că potrivit art.133 alin.(1) din Constituţie şi art.1 alin.(1) din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, acesta "este garantul independenţei justiţiei".

Consiliul Superior al Magistraturii, în componenţa sa, reflectă structura autorităţii judecătoreşti şi asigură legătura cu societatea civilă.

În concordanţă cu prevederile art. 133 alin.(4) din Constituţie, potrivit cărora "Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani", prin art. 51 alin.(1) din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.827 din 13 septembrie 2005, se prevede că "Durata mandatului membrilor aleşi ai CSM este de 6 ani, fără posibilitatea reinvestirii."

Curtea observă că Legea nr.317/2004, în forma sa iniţială, nu prevedea o asemenea interdicţie, modificarea fiind operată ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.653 din 22 iulie 2005.

Curtea reţine că prin instituirea acestei interdicţii nu sunt afectate drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aleşi anterior intrării în vigoare a Legii nr.247/2005 şi care doresc să obţină un nou mandat. La data când au dobândit calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, aceştia aveau numai vocaţia de a fi aleşi pentru un nou mandat.

Curtea Constituţională constată că prin noua reglementare nu se încalcă principiul neretroactivităţii legii, consacrat prin prevederile art. 15 alin.(2) din Constituţie.

În concepţia Curţii Constituţionale, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr.330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.59 din 28 ianuarie 2002, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

De asemenea, prin Decizia 3 din 2 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial 95 din 17 mai 1993, Curtea a statuat că legea posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna ca legea nouă să fie aplicată retroactiv, contrar prevederilor art.15 alin.(2) din Constituţie şi cerinţelor legate de asigurarea stabilităţii raporturilor juridice. Noua lege poate modifica regimul juridic al dreptului anterior, poate suprima acest drept sau, ceea ce, în fond, este similar, îl poate înlocui cu un alt drept care astfel se naşte.

Din aceste decizii, rezultă că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor.

Pe de altă parte, Curtea reţine că dispoziţiile art. 51 alin.(1) din Legea nr.317/2004, republicată, nu aduc modificări legate de conţinutul mandatului, modul de exercitare al acestuia sau durata lui, ci instituie o interdicţie, şi anume aceea de a nu avea mai mult de un mandat.

Curtea constată că această interdicţie nu influenţează desfăşurarea mandatului în curs, astfel că dispoziţiile art.51 alin.(1) din Legea nr.317/2004, republicată, sunt de imediată aplicare.

Posibilitatea unei noi candidaturi, după expirarea mandatului, este un element extrinsec acestuia, ce poate fi modificat pentru viitor, prin lege. De altfel, legea în vigoare la momentul organizării şi declanşării alegerilor, în speţă, art. 51 alin.(1) din Legea nr.317/2004, republicată, stabileşte condiţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile ce trebuie îndeplinite de un candidat.

Atât propunerea de validare cât şi validarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să se întemeieze pe verificarea prealabilă a respectării procedurilor de alegere, a îndeplinirii cerinţelor legale pentru ocuparea respectivei demnităţi, precum şi a interdicţiilor şi incompatibilităţilor ce pot rezulta fie din statutul personal, fie din alte prevederi legale.

Toate aceste aspecte reliefează faptul că prin Hotărârea Plenului Senatului nr.43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, dintre care, contrar prevederilor legale, trei se află la al doilea mandat, au fost încălcate prevederile art. 1 alin.(5) din Constituţie, potrivit cărora "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie." Principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii sunt de esenţa cerinţelor statului de drept, în sensul prevederilor constituţionale ale art.16 alin.(2), conform cărora "Nimeni nu este mai presus de lege".

Având în vedere imperativul constituţional referitor la organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, până la reluarea şi finalizarea alegerilor pentru cele trei demnităţi ce au atras viciul de neconstituţionalitate, Senatul are îndatorirea constituţională să procedeze la validarea celorlalţi membri aleşi cu respectarea legii.

În fine, cu privire la susţinerea autorilor sesizării referitoare la cei trei membri care nu şi-au epuizat mandatele de şase ani validate în anul 2006, întrucât au înlocuit magistraţi ai Consiliului Superior al Magistraturii cărora le-au încetat mandatele înainte de expirarea duratei, prin pensionare sau demisie, Curtea constată că Hotărârea Plenului Senatului nr.43 din 22 decembrie 2010, faţă de care a fost formulată sesizarea de neconstituţionalitate, nu a avut ca obiect şi validarea acestora.

Pentru considerentele expuse, cu majoritate de voturi, Curtea a decis admiterea sesizării şi constată că Hotărârea Plenului Senatului 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii este neconstituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 25 ianuarie 2011 şi la ea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán şi Tudorel Toader, judecători.

Trei judecători au făcut opinie separată, iar altul a avut opinie concurentă.