„Persoanele vaccinate în afara ţării cu vaccinuri de neautorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului – Sinovac, Sputnik etc. – acestea nu sunt recunoscute şi folosite în România. În aceste situaţii, la cerere, persoanele se pot revaccina, deci practic îşi reiau schema de vaccinare, după minim 30 de zile de la completarea schemei efectuate cu acele tipuri de vaccin. Practic, se pleacă de la principiul unei persoane care are istoric de trecere prin boală şi se poate vaccina cu schema completă”, spune Valeriu Gheorghiţă.
El spune că autorităţile au primit mai multe solicitări de la persoane vaccinate în alte ţări cu vaccinuri nerecunoscute.
„Am luat această decizie pentru că am primit mai multe solicitări în acest sens de la persoane vaccinate în alte ţări cu vaccinuri neautorizate şi nerecunoscute în Romania si faţă de care încă nu avem suficiente date de eficacitate şi eficienţă. Atunci este absolut firesc ca aceste persoane să poată beneficia de vaccinare cu vaccinurile autorizate şi recunoscute în România”, conchide coordonatorul CNCAV.