- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.11.2011, 19:28)
- Livia Ispas ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ce spune directorul RATB după aflarea veştii că a fost revocat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al regiei
Directorul general al RATB, Adrian Criţ, a declarat, marţi, că nu i-au fost comunicate oficial motivele deciziei CGMB de a-l înlocui din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al regiei, însă este sigur că aceasta nu a fost una tipic managerială, legată de rezultate sub aşteptări.
Urmărește
427 afișări
Ce spune directorul RATB după aflarea veştii că a fost revocat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al regiei (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax foto)
"Am aflat cu surprindere despre decizia Consiliului General al Municipiului Bucureşti de a mă înlocui din funcţie, până la această oră nefiindu-mi comunicate oficial şi motivele. Nu mă voi lansa într-o controversă, deoarece, în cazul meu, rezultatele, îmbunătăţirile în ce priveşte transportul din Bucureşti se văd, circulă în faţa dumneavoastră", a spus Adrian Criţ, citat într-un comunicat de marţi al RATB.
El a precizat că decizia CGMB nu a fost una tipic managerială, legată de rezultate sub aşteptari. "Modul de acţiune şi lipsa de comunicare, vădite în acest caz, mă duc cu gândul la practici dintr-o altă epocă, de care credeam că am scăpat", a mai spus Adrian Criţ.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Un pilot ucrainean de F-16 doboară şase rachete ruseşti într-o singură misiune, marcând o premieră mondială
-
Erdogan anunţă că Turcia este pregătită să intervină dacă Siria se divizează după prăbuşirea regimului Assad
-
Jean-Marie Le Pen, figură controversată a politicii franceze, a murit la 96 de ani
Directorul general al RATB a precizat că în numai un an şi jumătate a adus schimbări importante în structura regiei, respectiv a redus posturile de conducere şi a restructurat zonele ineficiente, având acum cu circa 700 de salariaţi mai puţini.
"Am luat măsuri dure de stopare a furturilor de orice fel din regie şi am aplicat sancţiuni la fel de dure angajaţilor care nu-şi respectă sarcinile. În acelaşi timp, am iniţiat o serie de proiecte care să îmbunătăţească transportul public, prin modernizări la nivelul parcului circulant şi introducerea unor sisteme moderne de plată şi monitorizare. Poate cel mai important pas, cel mai recent, a fost legat de iniţiativa de a extinde reţeaua de transport public în cartierele rezidenţiale cele mai noi şi în Ilfov", a mai spus Adrian Criţ.
El a făcut referire şi la introducerea traseelor de noapte în Capitala, proiectul Bucharest City Tour, destinat celor care vor să viziteze cele mai importante puncte ale oraşului, dar şi la turismul ecumenic, despre care spune că au fost foarte bine primite de cetăţeni şi de turiştii străini.
"Cert e că proiectele trebuie să continue, iar Regia Autonomă de Transport Bucureşti trebuie să îşi depăşească propria inerţie şi mentalităţile învechite, pentru a deveni flexibilă, dinamică şi mai aproape de oameni", a spus Adrian Criţ.
Directorul general al RATB, Adrian Criţ, a fost revocat, marţi, de consilierii municipali din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al regiei.
Preşedintele de şedinţă al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Călin Murg, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că schimbarea din funcţie a lui Adrian Criţ a fost propusă de Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome de Transport Bucureşti, care a motivat că acesta nu a îndeplinit mai multe proiecte la care se angajase şi nu a gestionat bine greva de la RATB, din acest an.
Murg a spus că membrii Consiliului de Administraţie al RATB au dat ca exemplu proiectul cu ramele de tramvai care erau foarte scumpe.
Grupul PNG l-a propus ca membru în Consiliul de Administraţie în locul lui Criţ pe inginerul Viorel Popescu, urmând ca în 48 de ore CA să desemneze alt preşedinte.
Murg a precizat că dacă membrii Consiliului de Administraţie vor să îl schimbe pe Adrian Criţ şi din funcţia de director RATB, aceştia o pot face, dar CGMB nu se amestecă în această problemă.
Adrian Criţ a fost desemnat reprezentant în Consiliul de Administraţie al RATB în 6 martie 2009, de către CGMB.
În iunie 2010, Adrian Criţ a fost numit la conducerea RATB, în locul lui Gheorghe Aron. Anterior, Adrian Criţ a fost director tehnic la Registrul Auto Român.
În 15 iulie, aproximativ 200 de şoferi şi vatmani au protestat la sediul RATB, nemulţumiţi de introducerea traseelor de noapte.
Citește pe alephnews.ro: POLITICO: Țările europene simt presiunea unui acord de pace Rusia-Ucraina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ministerul Educației estimează o scădere alarmantă a numărului de elevi care vor susține examenele naționale
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Ce trebuie să faci ca să ai succes în 2025? Un psihoterapeut a dezvăluit cinci lucruri pe care le poţi face în orice perioadă a anului. De ce nu funcţionează dorinţe precum „să pierd 5 kilograme” sau „să economisesc 10.000 de lei”
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De ce a murit Ilina Pârvu? Ce s-a întâmplat pe fetița pe care o purta în pântece când s-a stins
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată vin ninsorile în București, în ianuarie 2025
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe