Ce spune Tudorel Toader despre o eventuală candidatură a Codruţei Kovesi pentru funcţia de procuror la Parchetul European/ Ministrul Justiţiei a vorbit şi despre evaluarea lui Lazăr

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a subliniat, în contextul discuţiei privind o eventuală candidatură a Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror la Parchetul European, că nu poate recompensa o persoană pentru greşelile din trecut, cu speranţa că în viitor nu le va repeta.

Urmărește
9528 afișări
Imaginea articolului Ce spune Tudorel Toader despre o eventuală candidatură a Codruţei Kovesi pentru funcţia de procuror la Parchetul European/ Ministrul Justiţiei a vorbit şi despre evaluarea lui Lazăr

Ce spune Toader despre o eventuală candidatură a Codruţei Kovesi ca procuror la Parchetul European

„Nu ştiu dacă trebuie să vorbiţi la timpul trecut pentru doamna Kovesi că îşi dorea. Eu nu ştiu, dacă ştiţi dumneavoastră, că nu îşi mai doreşte. Trebuie să urmăm aceeaşi procedură de selecţie şi desemnare a procurorului european. De principiu - nu pot recompensa pe cineva pentru greşelile pe care le-a făcut, cu speranţa că pe viitor nu le va mai repeta. Am vorbit despre procurorul european, Până la final tren trebuie să desemnăm procurorul din partea României. (...) Categoric nu poate fi scoasă automat, precum nimeni nu poate fi introdus din oficiu, rămâne o competiţie deschisă”, a declarat ministrul Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus marţi, după discuţia cu şefii DNA şi DIICOT, dar şi cu procurorul general, că aceştia vor contribui la finalizarea proiectului de lege pentru Parchetul European, urmând ca, în scurt timp, actul normativ să fie aprobat printr-o procedură de urgenţă.

„Trebuie să finalizăm şi am convenit împreună să contribuim la finalizarea proiectului de lege pentru operaţionalizarea Parchetului European, astfel ca într-un timp scurt să-l punem în transparenţă decizională, într-un timp scurt să-l trecem prin Guvern, să-l trimitem la Parlament, cu solicitarea aprobării într-o procedură de urgenţă”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în cadrul unei declaraţii de presă.

Ministrul Justiţiei, despre analiza activităţii lui Lazăr: Dacă evaluarea e continuă, nu îţi trebuie un motiv
 
Toader a declarat, în contextul unei eventuale evaluări a procurorului general Augustin Lazăr, că o analiză a activităţii cuiva trebuie să fie continuă, aşa cum este şi formarea profesională, subliniind că nu este nevoie de un motiv pentru aceste lucruri.
 
„Cum formarea profesională e continuă, evaluarea activităţilor profesionale în acelaşi timp trebuie să aibă caracter continuu. Nu cumva omul să se aşeze pe scaun pe o demnitate şi să rămână nederanjat în până îi expiră mandatului, indiferent ce face. Evaluarea e foarte posibilă, normală şi pentru mine. Este normală pentru oricine face serviciu public sau de interes public. Dacă evaluarea e continuă, nu îţi trebuie un motiv. E foarte bine dacă facem o evaluare şi constat că totul e minunat”, a declarat ministrul Tudorel Toader, la RomâniaTV.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici