Cei doi foşti manageri ai UCM Reşiţa Adrian Preda şi Adrian Chebuţiu au fost reţinuţi

Cei doi foşti manageri ai UCM Reşiţa Adrian Preda şi Adrian Chebuţiu, cercetaţi pentru evaziune fiscală, deturnare de fonduri şi spălare de bani, într-un dosar cu un prejudiciu de peste zece milioane euro, au fost reţinuţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de procurorii DNA Timişoara.

Urmărește
579 afișări
Imaginea articolului Cei doi foşti manageri ai UCM Reşiţa Adrian Preda şi Adrian Chebuţiu au fost reţinuţi

Adrian Preda, fost manager al UCM Resita (Imagine: Adrian Piclisan/Mediafax Foto)

În urma audierilor de la DNA Timişoara, care s-au încheiat în jurul orei 01.00, în noaptea de marţi spre miercuri, cei doi foşti manageri ai UCM Reşiţa au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru evaziune fiscală, deturnare de fonduri, abuz în serviciu, spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii unei infracţiuni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Adrian Chebuţiu şi-a susţinut nevinovăţia în faţa procurorilor DNA, în timpul audierilor, afirmând că toate operaţiunile financiare din cadrul UCM Reşiţa au fost făcute cu acordul Adunării Generale a Acţionarilor.

În cursul zilei de miercuri, Adrian Preda şi Adrian Chebuţiu vor fi duşi la Tribunalul Timiş cu propunerea de arestare preventivă.

De asemenea, contabila Laura Truţi, audiată şi ea alături de cei doi foşti manageri, a primit interdicţia de a părăsi ţara.

Cei doi foşti manageri ai UCM Reşiţa Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda au fost ridicaţi, marţi dimineaţă, de procurorii DNA Timişoara, în urma mai multor percheziţii în Reşiţa şi Timişoara.

Conform unui comunicat de presă transmis marţi de DNA, procurorii anticorupţie din Timişoara "desfăşoară cercetări într-o cauză penală privind infracţiuni de evaziune fiscală, deturnare de fonduri, abuz în serviciu, spălare de bani, asociere în vederea săvârşirii unei infracţiuni".

Procurorii DNA mai precizau că în acest dosar, în care marţi au fost făcute opt percheziţii în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, prejudiciul depăşeşte zece milioane de euro.

Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda au fost condamnaţi la închisoare cu executare într-un alt dosar, de returnare de TVA, alături de un om de afaceri libanez. Potrivit DNA, în august 2010, UCM Reşiţa a emis o factură prin care ar fi vândut către SC Libarom Agri SRL patru motoare contra sumei totale de 250 de milioane de euro, plus TVA. Potrivit anchetatorilor, factura a fost emisă pe baza unui contract conţinâd obligaţii fictive, iar motoarele erau într-o avansată stare de degradare - nu erau funcţionale şi erau alcătuite din piese uzate. Procurorii anticorupţie spuneau că valoarea reală a mărfii era de 50 de ori mai mică decât cea din factură. Omul de afaceri libanez a cerut restituirea de la bugetul de stat a peste 60 de milioane de euro ca urmare a acestei afaceri. Chebuţiu şi Preda au fost condamnaţi în prima instanţă la câte cinci ani de închisoare cu executare, iar omul de afaceri Said Baaklini la şapte ani de închisoare, decizia nefiind definitivă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici