- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Sindicaliştii au încheiat protestul, dar vor să declanşeze greva generală ca să demită Guvernul (Foto şi Video)
Sindicaliştii au încheiat protestul din Capitală şi intenţionează să declanşeze greva generală în toate sectoarele de activitate pentru a determina, în felul acesta, demiterea Guvernului.
Protestul s-a încheiat brusc după ce liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a anunţat, la microfon, "vestea tristă că moţiunea nu a trecut".
El a făcut apel însă la toţi angajaţii să întrerupă voluntar lucrul în fiecare zi de luni, până la întocmirea formalităţilor pentru greva generală, "care va duce la demiterea Guvernului".
Secretarul general al FSLI, Liviu Pop, le-a mulţumit oamenilor că au venit, spunându-le că regretă că autorităţile i-au împiedicat să ajungă în număr mai mare în Bucureşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Guvern fără USR. Lasconi: Am vrut să fim la guvernare, dar ei nu nu ne vor
-
Predoiu, despre momentul în care vor fi ridicate barierele pentru intrarea în Schengen terestru
-
Expertiza medicală a capacităţii muncii va fi coordonată unitar la nivel naţional
"Următorul pas, dacă moţiunea nu cade, este greva generală", le-a spus Pop manifestanţilor.
La ora transmiterii acestei ştiri, sindicaliştii se îndreaptă spre zona unde sunt autocarele care i-au adus în Capitală.
Poliţiştii rutieri au blocat Splaiul Independenţei, între Pod Operă şi Piaţa Unirii, pentru a permite autocarelor cu protestatari să plece din Bucureşti, a declarat, pentru MEDIAFAX, comisarul Daniel Piştea, de la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.
De asemenea, numărul poliţiştilor rutieri la punctele de ieşire din Capitală a fost suplimentat, potrivit lui Piştea.
17:45 - Raed Arafat: 37 de protestatari au primit îngrijiri medicale de la SMURD, 10 au fost duşi la spital
Subsecretarul de stat Raed Arafat a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că 37 de protestatari au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD, dintre aceştia zece fiind duşi la spital.
Raed Arafat a spus că, potrivit ultimului bilanţ al intervenţiei echipajelor SMURD mobilizate pentru protestul de miercuri al confederaţiilor sindicale, 37 de persoane au solicitat asistenţă medicală.
Printre cele 37 de persoane care au primit îngrijiri se află şi un jandarm. Acesta s-a întors în dispozitivul de ordine după ce i-au fost acordate îngrijiri medicale la faţa locului, a precizat Biroul de presă al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Cinci dintre cei care au primit îngrijiri medicale consumaseră băuturi alcoolice, potrivit reprezentanţilor Biroului de presă al MAI.
Unele din persoanele duse la spital au leşinat, iar o alta a reclamat o criză de colică biliară. Un alt protestatar a avut un episod epileptic, iar unul a suferit o entorsă după ce a alunecat pe iarbă în Parcul Izvor.
Echipajele SMURD au mai intervenit şi în patru cazuri care nu aveau legătură cu desfăşurarea acţiunii sindicale.
17:30 - Sindicaliştii din Piaţa Constituţiei au votat în unanimitate, simbolic, pentru căderea Guvernului
Sindicaliştii adunaţi în Piaţa Constituţiei au votat în unanimitate, simbolic, pentru demiterea Guvernului, ei ridicând mâinile atunci când liderii sindicali i-au întrebat dacă vor căderea Executivului.
Liderii sindicali adunaţi pe scena amenajată în Piaţa Constituţiei i-au întrebat pe manifestanţi dacă vor ca Guvernul Boc să "pice".
Toţi manifestanţii au răspuns afirmativ, ridicând mâinile. La votul simbolic nu au fost persoane care să fie împotrivă sau care să se abţină.
Oamenii strigă într-un glas "Nu plecăm acasă, până nu ne câştigăm libertatea noastră".
17:00 - Alte grupuri de câteva sute de persoane se alătură manifestanţilor
În Piaţa Constituţiei au început să vină alte grupuri de câteva sute de persoane care se alătură manifestanţilor.
16:25 - Noi îmbrânceli cu jandarmii
Protestatarii din Piaţa Constituţiei au forţat din nou cordonul de ordine, au aruncat cu sticle, brichete şi umbrele şi s-au îmbrâncit cu forţele de ordine, unii dintre manifestanţi fiind ridicaţi de jandarmi. Incidentul a fost declanşat în momentul în care protestatarii l-au văzut pe Emil Boc la tribuna Parlamentului, pe monitoarele amplasate în Piaţa Constituţiei.
Un tânăr îmbrăcat într-un trening alb a fost scos din mulţime de patru persoane, printre care un jandarm în uniformă, după ce a căzut la pământ. El a fost scos din zona de protest cu o ambulanţă SMURD, însă a refuzat să fie dus la spital.
Un alt bărbat a fost şi el scos din zonă cu o ambulanţă, însă a primit îngrijiri la faţa locului, refuzând să meargă la spital.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei capitalei, Marius Militaru a spus că celor două persoane luate de ambulanţă li s-a făcut rău, însă acestea nu au fost victime ale unor agresiuni.
Sindicaliştii strigă "Boc, lasă-ne, lasă-ne, mincinosule", "Nu ne mai promite, aţi furat destul", "Lăsaţi-ne acum, adio PDL".
Jandarmii au ridicat 11 persoane care au instigat protestatarii să forţeze cordonul de ordine din Piaţa Constituţiei, aceştia fiind duşi la secţiile de poliţie din zonă, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei capitalei, Marius Militaru.
El a precizat că protestatarii nu s-au bătut cu jandarmii şi că incidentul a fost aplanat.
Potrivit unor surse din rândul forţelor de ordine, printre cele 11 persoane ridicate sunt şi cinci suporteri stelişti, aceştia fiind identificaţi de jandarmi.
16:00- Numărul protestatarilor s-a redus
Numărul protestatarilor din Piaţa Constituţiei s-a redus, după ce oamenii au început să plece, iar liderii sindicali fac apel la manifestanţi să rămână, pentru că doar astfel vor putea da jos Guvernul.
Liderii sindicali le cer protestatarilor să aştepte votul moţiunii.
"Numărul manifestanţilor s-a înjumătăţit faţă de cel iniţial", a declarat liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
Liderul CNSLR- Frăţia, Marius Petcu, a făcut, la rândul lui, un apel, către protestatari să nu plece pentru că, dacă o vor face, "va fi mai dificil să fie dat jos Guvernul".
Oamenii prezenţi în Piaţa Constituţiei au cântat "Hora Unirii", imnul naţional şi "Treceţi batalioane române Carpaţii".
"L-au împuşcat pe Ceauşescu ca să trăiască ei bine. Noi îi vom da jos în mod democratic, îi vom forţa să plece. Azi e momentul decisiv: ori ei, ori noi", a zis preşedintele Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Constractual (SNPPC), Marian Gruia.
15:30 - 24 de protestatari au primit ajutor medical, opt au fost transportaţi la spitale
Echipajele SMURD au acordat asistenţă medicală, miercuri, până la ora 15.30, unui număr de 24 protestatari, opt dintre aceştia fiind transportaţi la diverse spitale din Capitală.
Unele din persoanele duse la spital au leşinat, iar o alta a reclamat o criză de colică biliară.
Un alt protestatar a avut un episod epileptic, iar unul a suferit o entorsă după ce a alunecat pe iarbă în Parcul Izvor.
Un număr de 26 de echipaje SMURD au fost mobilizate pentru protestul de miercuri.
Ulterior, acestea au fost înlocuite cu 26 de echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov (SABIF), a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, Alis Grasu. Personalul celor 26 de Ambulanţe a fost adus de acasă, din turele libere.
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, Alis Grasu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că oraşul a fost împărţit în două, grupându-se zonele de nord cu cele de vest şi, respectiv cele de sud cu cele de est, astfel încât ambulanţele care înlocuiesc maşinile SMURD să nu întârzie la solicitări din cauza blocajelor din centrul oraşului.
15:00 - Mai mulţi protestatari s-au îmbrâncit cu jandarmii
Un grup de protestatari s-a îmbrâncit cu jandarmii şi a reuşit să îndepărteze gardul de protecţie din zona scenei amplasate în Piaţa Constituţiei, forţele de ordine retrăgându-se câţiva metri spre trotuarul din faţa Palatului Parlamentului, unde au format un cordon de protecţie.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a declarat că protestatarii au îndepărtat câteva garduri care delimitau zona de protest, însă au fost imediat înconjuraţi de jandarmii din trupele speciale.
Militaru a precizat că protestatarii nu au fost violenţi, ci doar au tras de garduri pentru a le îndepărta. El a mai spus că liderii sindicali le-au cerut manifestanţilor, de la tribună, să renunţe la acest demers, astfel că oamenii s-au liniştit.
În urma incidentului, jandarmii s-au grupat în zonă şi au format un cordon de protecţie, pentru a-i opri pe protestatari să înainteze spre intrarea în curtea Palatului Parlamentului.
După ce sindicaliştii au îndepărtat gardurile de protecţie, trupele speciale de jandarmi s-au mobilizat şi în spatele porţilor de intrare în curtea Palatului Parlamentului, unde au format un lanţ uman.
În timpul incidentului, sindicaliştii au aruncat spre jandarmi cu sticle şi veste, precum şi cu bucăţi din parapeţii de plastic aflaţi pe stradă, care delimitează sensurile de mers.
14:05 - Traficul a fost reluat în Piaţa Unirii
Comisarul Daniel Piştea, de la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că la ora 14.00 se circula fluent între Piaţa Victoriei şi Piaţa Unirii, rămânând restricţii pe tronsonul Piaţa Unirii-Piaţa Constituţiei.
14:00 - Toţi manifestanţii au ajuns în Piaţa Constituţiei
Toţi manifestanţii au ajuns, după prânz, în Piaţa Constituţiei, unde vor protesta pe timpul dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură.
O parte dintre aceaştia s-a oprit pe traseu pentru a-şi lua mâncare, iar unii sindicalişti au la ei sticle cu băuturi alcoolice.
13:50 - Ponta a ajuns la Parlament
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a ajuns la Parlament, după marşul la care a participat alături de sindicalişti, el oprindu-se în Piaţa Constituţiei, la studiourile televiziunilor amplasate acolo.
La sosirea în Piaţa Constituţiei, Ponta s-a urcat pe scenă şi le-a spus manifestanţilor: "Aveţi încredere în noi, astăzi scăpăm România de Boc, să dea Dumnezeu!".
Ponta s-a dus apoi către studiourile televiziunilor amplasate în Piaţa Constituţiei, unde a stat câteva zeci de minute.
Înainte de aceasta, Ponta a avut o discuţie cu un reporter al TVR, căruia i-a transmis un mesaj pentru conducerea televiziunii publice. "TVR se comportă ca înainte de 1989. Să le spuneţi celor din TVR că Ceauşescu a căzut, o să cadă şi Băsescu. Mesajul e pentru doamna Culcer, nu pentru dumneavoastră", i-a spus el reporterului TVR.
13:25 - Petcu a făcut apel la toţi salariaţii să oprească lucrul, în semn de solidaritate cu manifestanţii
Liderul CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, a făcut apel la toţi salariaţii să oprească lucrul, în semn de solidaritate cu manifestanţii din Capitală şi i-a atenţionat pe parlamentari să aibă grijă cum votează moţiunea de cenzură, pentru că protestatarii se vor întoarce acasă, dar nu îi vor ierta.
"Sunt milioane de oameni acasă, pe lângă zecile de mii din Piaţa Constituţiei, care aşteaptă de la voi, domnilor parlamentari, un rezultat pozitiv: jos Guvernul", le-a transmis Petcu senatorilor şi deputaţilor, de la tribuna amenajată în Piaţa Constituţiei.
Vicepreşedintele "Cartel Alfa", Liviu Apostoiu, a spus că sindicaliştii sunt uniţi şi nimic nu îi mai determină să dea înapoi.
"Parlamentarii trebuie să se teamă de noi, ei nu mai sunt ai noştri. Să le fie ruşine, să plece, să ne lase. Preşedintele nu ne mai reprezintă, nu mai este al nostru, să plece. Este mitingul sindicatelor, suntem toate confederaţiile, suntem uniţi şi nimic nu ne va mai da înapoi. Nu mai vrem dictatură", le-a spus Apostoiu protestatarilor din Piaţa Constituţiei.
El a invitat-o pe Roberta Anastase să vină în Piaţa Constituţiei şi să numere câţi protestatari sunt.
13:15 - Circulaţia pe Bulevardul Magheru a fost reluată
Traficul rutier pe Bulevardul Magheru din Capitală, între Piaţa Romană şi Piaţa Universităţii, a fost reluată, în jurul orei 13.00, după ce coloana de manifestanţi a trecut de această zonă, primii sindicalişti ajungând deja la Palatul Parlamentului.
Comisarul Daniel Piştea, de la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că circulaţia pe tronsonul menţionat a fost reluat la ora 13.13, însă se păstrează restricţiile de trafic între Piaţa Universităţii şi Piaţa Unirii.
13:00 - Ponta, în Piaţa Constituţiei: "Azi scăpăm de Guvern, aşa să dea Dumnezeu"
Victor Ponta le-a spus sindicaliştilor, înainte să intre în Parlament, că astăzi vor scăpa de Guvernul Boc, întrebându-i dacă au încredere în PSD, iar protestarii le-au transmis parlamentarilor să aibă grijă cum votează la moţiunea de cenzură.
Victor Ponta s-a urcat pe scena amenajată în Piaţa Constituţiei şi s-a adresat sindicaliştilor : "Azi scăpăm de Guvern, aşa să dea Dumnezeu".
"Aveţi încredere în noi?", a întrebat liderul PSD, care apoi a coborât de pe scenă.
12:45 - Primele coloane de manifestanţi au ajuns în Piaţa Constituţiei
Primele coloane de manifestanţi au ajuns în Piaţa Constituţiei. Aici îi aşteptau alte câteva sute de sindicalişti care de la ora 8.00 protestează la porţile de intrare în sediul Parlamentului.
12:35 - Coloana de manifestanţi s-a oprit în Piaţa Universităţii
Sindicaliştii au ajuns în Piaţa Universităţii strigând "Păcat, păcat de sângele vârsat".
Coloana s-a oprit în dreptul Monumentului Revoluţiei unde oamenii au păstrat un moment de reculegere, după care au reluat scandările.
12: 30 - Circulaţia în Piaţa Victoriei a fost reluată
Traficul rutier în Piaţa Victoriei a fost reluat după ce coloana de manifestanţi a pornit în marş spre Palatul Parlamentului, eliberând zona pieţei, anunţă Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.
12: 10 - Bulevardul Unirii a fost închis
Bulverdul Unirii a fost închis de poliţiştii rutieri, în jurul prânzului, de la Piaţa Unirii până la Piaţa Constituţiei, pentru deplasarea coloanei de manifestanţi către Palatul Parlamentului, unde a început dezbaterea moţiunii de cenzură.
12:00 - Numărul protestatarilor a ajuns la 30.000
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că numărul protestatarilor este în creştere.
Până în jurul orei 11.00 nu au fost semnalate alte incidente în afară de cele trei persoane care au avut nevoie de asistenţă medicală, a precizat Militaru.
Acesta a spus că, în caz de necesitate 26 de echipaje SMURD sunt mobilizate pentru a acorda îngrijiri medicale.
11:20 - Coloana de manifestanţi s-a oprit din marş. Sindicaliştii nemulţumiţi că în faţă sunt lideri PSD
Coloana de manifestanţi s-a oprit din marş, la puţin timp de la plecarea din Piaţa Victoriei, deoarece sindicaliştii au fost nemulţumiţi că în faţă se aflau lideri ai PSD, iar acţiunea sindicală a fost blocată, timp de câteva minute, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Română.
Sindicaliştii susţineau că acţiunea de protest este un miting al sindicatelor, nu al partidelor politice. Ei şi-au exprimat nemulţumirea că lideri ai PSD conduc coloana de manifestanţi.
Astfel, prima pancartă pe care scria cu roşu pe fond alb "Criza sunteti voi, România suntem noi" - şi care era ţinută de sindicalişti împreună cu lideri ai PSD - a fost schimbată cu alta pe care scrie cu albastru pe fond alb "Mitingul celor nemulţumiţi".
Prima pancartă nu mai este afişată.
Noua pancartă este ţinută de primul rând al coloanei de manifestanţi, unde se află doar sindicalişti.
Un alt grup, de cinci - şase sindicalişti poartă o pancartă pe care scrie cu roşu pe fond alb "Jos Guvernul Băse - Nuţi".
În faţa coloanei, dar la distanţă, se află grupul de lideri ai PSD - Victor Ponta, Marian Vanghelie, Dan Nica şi Rovana Plumb -, care nu ţine nicio pancartă.
11:00 - Protestarii din Piaţa Victoriei au plecat în marş spre Parlament. Ponta, Vanghelie, Nica îi însoţesc
Cei peste 20.000 de protestari din Piaţa Victoriei au plecat în marş spre Parlament unde vor aştepta rezultatul votului la moţiunea de cenzură, coloana de manifestanţi fiind însoţită de Victor Ponta care are o şapcă cu însemnele CNSLR-Frăţia, Marian Vanghelie, Rovana Plumb şi Dan Nica.
"Au organizat coloane de jandarmi în Parlament. Sunt nebuni. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat niciunde în Europa", a spus Ponta.
El le-a promis sindicaliştilor din Piaţa Victoriei că Guvernul va pica miercuri, la moţiunea de cenzură.
Primul rând al manifestanţilor, unde sunt şi Victor Ponta, Rovana Plumb, Marian Vanghelie, Liviu Dragnea şi Dan Nica, precum şi alţi lideri de partid, afişează o pancartă mare, pe care scrie cu roşu pe fond alb "Criza sunteti voi, România suntem noi".
10:50 - Petcu: Nu plecăm de la Parlament până nu avem vestea cea mare - că Guvernul pleacă
Liderul CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, a spus că protestatarii nu vor pleca de la Palatul Parlamentului până când nu vor avea vestea cea mare, că Guvernul Boc pleacă şi a făcut apel la sindicaliştii din Piaţa Victoriei să fie rezistenţi, puternici şi solidari.
"Dacă Guvernul nu pleacă, o să venim cu toţii să strigăm într-un glas: «Jos Guvernul!». Niciodată în ultimii 20 de ani nu am avut parte de un Guvern atât de obtuz, atât de surd la cererile noastre. A sosit ziua dreptăţii, ziua sfântă a libertăţii. E timpul ca acest Guvern să plece pentru că ne-a dat afară de la slujbă, ne-a tăiat salariile cu 40 la sută, vrea să scadă pensiile, să modifice Codul muncii, să intre în disoluţie mişcarea sindicală. Dacă ei ne-au întors spatele, noi le vom trage astăzi un picior în fund", le-a spus Petcu protestatarilor.
Liderul CNSLR-Frăţia a mai spus că în Piaţa Victoriei sindicaliştii îşi fac doar încălzirea şi îi aşteaptă pe colegii blocaţi în trafic, dar nu aici vor da Guvernul jos, ci la Parlament, unde toţi membrii Executivului "merită o huiduială din tot sufletul zecilor de mii de oameni".
Potrivit lui Petcu, toţi parlamentarii PDL pot repara o mare greşeală votând moţiunea şi dând jos Guvernul Boc.
"O să fie astăzi un maraton sindical, cea mai lungă zi din mişcarea sindicală. Avem dreptul să îi cerem Guvernului să plece pentru nedreptăţile pe care le-a făcut", a mai spus Petcu.
10:30 - Numărul protestatarilor a ajuns la 20.000. Trei persoane au primit ajutor medical
Numărul protestatarilor din Piaţa Victoriei a ajuns la 20.000, iar trei persoane au avut nevoie de asistenţă medicală, una fiind transportată la Spitalul de Urgenţă "Floreasca" din Capitală, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Miltiaru.
10:00 - Peste 10.000 de sindicalişti sunt în Piaţa Victoriei
Mitingul din Piaţa Victoriei a început la ora 10.00 cu intonarea imnului naţional, după ce vicepreşedintele "Cartel Alfa", Liviu Apostoiu, a declarat deschisă în mod oficial acţiunea de protest.
Protestatarii au bannere pe care scrie "Du-te Băsescu, după Ceauşescu", "Ne alungi din ţară, javră ordinară", "ERATĂ: Ieşi afară, fiinţă extraordinară", "Istoria românilor a început cu Traian şi se poate termina tot cu Traian", fluieră, huiduie şi strigă "Jos Guvernul" şi "Ieşi afară, javră ordinară".
De asemenea, protestatarii au bannere cu caricaturi, nivelul de trai fiind reprezentat de un bărbat căzut la pământ, iar pe un schelet scrie "Casa de Pensii".
Forţele de ordine ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) au fost atenţionate, printr-un ordin semnat de ministrul Traian Igaş, că în timpul mitingului şi marşului de miercuri se instituie gradul I în măsurile de ordine şi siguranţă publică, fiind necesară vigilenţă sporită.
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în care moţiunea de cenzură "Moţiunea României majoritare, moţiune populară", iniţiată de opoziţie, urmează să fie dezbătută şi supusă votului, a început, marţi dimineaţă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate