- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cele cinci persoane reţinute de DNA Alba pentru fraude cu fonduri europene, arestate preventiv
Cele cinci persoane, între care reprezentanţii a două firme de construcţii şi doi notari publici din Braşov, reţinute de procurorii DNA Alba într-un dosar privind falsuri şi înşelăciuni în proiecte europene au fost arestate preventiv de Curtea de Apel Alba Iulia, decizia nefiind definitivă.
Cele cinci persoane reţinute de DNA Alba pentru fraude cu fonduri europene, arestate preventiv (Imagine: Shutterstock)
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, corespondentului MEDAFAX, că instanţa a admis, în noaptea de marţi spre miercuri, propunerea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia de arestare preventivă a celor cinci persoane reţinute pentru falsuri şi înşelăciuni în proiecte europene, începând din 4 martie şi până în 2 aprilie.
Muntean a spus că în cazul unei a şasea persoane, pentru care procurorii anticorupţie au făcut propunere de arestare preventivă în lipsă, s-a dispus măsura cerută, pe o durată de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Urmărit internaţional din categoria „Most Wanted”, adus în ţară din Italia
-
Războiul din Ucraina, ziua 1035. SUA intenţionează să impună mai multe sancţiuni asupra energiei ruse până la sfârşitul anului / UE va produce 2 milioane de proiectile de artilerie în 2025
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
Potrivit sursei citate, hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi a fost atacată prin contestaţie de cele cinci persoane arestate, competenţa de soluţionare a contestaţiei revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cele cinci persoane erau reţinute pentru falsuri în derularea unor proiecte europene, înşelăciune sau abuz în serviciu, se arăta într-un comunicat transmis marţi, de DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia.
Astfel, Mihail Iordache, administrator al SC Cast SRL, a fost reţinut pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, înşelăciune, omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri europene, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.
Simona Mariana Luther, reprezentant legal al SC Passavant Roediger Romania SRL, a fost reţinută pentru complicitate la omisiune de a furniza cu ştiinţă datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri europene, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.
Printre persoanele reţinute sunt doi notari publici din Braşov, Georgeta Daniela Beşchia şi Valeria Doina Buzea, cele două fiind acuzate de mai multe infracţiuni de abuz în serviciu în formă continuată, complicitate la tentativa de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, şi complicitate la înşelăciune.
Cea de-a cincea persoană reţinută în acest dosar, Cristina Tudorache, este acuzată de complicitate la tentativa de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la tentativa de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (56 acte materiale), complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (11 acte materiale).
Potrivit sursei citate, procurorii anticorupţie au stabilit că infracţiunile au legătură cu derularea unor contracte în cadrul unor proiecte europene implementate de societăţi ce au ca acţionari administraţii locale sau judeţene din Sibiu şi Prahova.
Astfel, conform comunicatului, în 6 aprilie 2011, între Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, în calitate de autoritate contractantă, şi SC Apă Canal SA Sibiu, în calitate de beneficiar, a fost încheiat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu - POS Mediu 2007-2013 contractul având ca obiect "Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov", în valoare totală de 421.453.177 lei fără TVA, din care 322.483.325,81 lei finanţare nerambursabilă.
În cadrul acestui contract, SC Apă Canal SA Sibiu a încheiat 11 contracte de lucrări şi patru contracte de servicii.
În ceea ce priveşte contractul având ca obiect proiectarea, elaborarea documentaţiilor pentru obţinere avize şi autorizaţii, DTAC, construcţie "Staţie de Epurare Ape Menajere pentru localitatea Ocna Sibiului", s-a publicat anunţul SEAP nr. 139441/5.10.2012. Conform celor înscrise în anunţul de participare, contractul era finanţat în proporţie de 76,54% fonduri europene prin POS Mediu 2007-2013.
Pentru calificare, în ceea ce priveşte procedura licitaţiei, agenţii economici trebuiau să demonstreze, sub sancţiunea excluderii, faptul că au o "experienţă similară", respectiv că "în ultimii cinci ani au dus la bun sfârşit lucrări de execuţie a cel puţin unei staţii de epurare a apei uzate cu o capacitate de minim 2.000 PE", în cadrul unor contracte de proiectare şi execuţie.
La licitaţia organizată în 4 decembrie 2012, s-a prezentat şi SC Construcţii Napoca SA, care a şi câştigat licitaţia, dovedind "experienţa similară" prin susţinerea acordată, în condiţiile art. 190 din OUG 34/2004, de către un terţ susţinător, societate comercială înregistrată în Liban.
De documentaţia respectivă, care potrivit procurorilor a fost întocmită în fals, s-a ocupat un presupus reprezentant al terţului susţinător împreună cu inculpata Cristina Tudorache, pe baza înţelegerii cu reprezentanţii SC Construcţii Napoca SA.
Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice, au fost autentificate la birourile notarilor Valeria Doina Buzea şi Georgeta Daniela Beşchia, care, potrivit procurorilor, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte.
Anchetatorii au mai stabilit că despre documentele depuse în cadrul procedurii a luat cunoştinţă şi Ştefan Florea Dimitriu, în calitate de administrator al SC Construcţii Napoca SA, care le-a contrasemnat, inclusiv pe cele falsificate, deşi la dosarul de achiziţie a fost identificată o împuternicire prin care era mandatată o altă persoană pentru semnarea oricărui document din procedura atribuirii contractului. În urma verificărilor efectuate a rezultat că această persoană nu a semnat niciun document în numele SC Construcţii Napoca SA.
Întrucât, pe parcursul executării contractului, s-au înregistrat nereguli şi întârzieri, SC Apă Canal SA s-a adresat societăţii susţinătoare, în vederea implicării acesteia în executarea contractului, conform prevederilor legale. La acea solicitare, firma respectivă a răspuns că procura de reprezentare este falsă şi că înţelege să nu-şi îndeplinească obligaţiile din contract.
Astfel, în 31 decembrie 2013, SC Apă Canal SA Sibiu a reziliat contractul respectiv.
Al doilea caz cercetat de DNA prevede un proiect derulat de SC Hidro Prahova SA, al cărei acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Prahova.
Societatea a fost beneficiarul finanţării europene alocate prin POS Mediu proiectului "Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Prahova", în valoare totală de 822.819.366 lei, din care 548.313.554 lei contribuţie POS Mediu 2007-2013, şi 274.505.812 lei, contribuţie a beneficiarului.
În calitate de beneficiar al acestui proiect, SC Hidro Prahova SA a organizat, prin intermediul Unităţii de Implementare a Proiectelor - UIP din cadrul companiei, licitaţiile pentru atribuirea tuturor contractelor de consultanţă şi execuţie. În anul 2012, Comisia de evaluare a ofertelor constituită la nivelul SC Hidro Prahova SA, din cele şapte oferte conforme depuse pentru atribuirea contractului de lucrări nr. 1 Breaza, a declarat câştigătoare oferta unei asocieri de firme - SC Cast SRL şi societatea libaneză menţionată anterior.
Ulterior adjudecării licitaţiei, reprezentanţii firmei libaneze au solicitat oficial retragerea din asociere, cerere care nu a fost acceptată de reprezentanţii SC Hidro Prahova SA Ploieşti, întrucât experienţa tehnică a asocierii a fost asigurată de această societate.
Până în luna noiembrie 2013, asocierea desemnată câştigătoare nu a făcut nicio lucrare. De asemenea, pe parcursul aceluiaşi an, reprezentanţii firmei libaneze au încercat să cesioneze 49% din partea lor de contract celor de la SC Cast SRL, soluţie neacceptată însă de către SC Hidro Prahova SA Ploieşti.
La fel, s-a încercat cesionarea a 94,98% din contract către SC Passavant Roediger România SRL, soluţie de asemenea neacceptată.
Abia în 31 decembrie 2014, SC Hidro Prahova SA Ploieşti a acceptat cesionarea, de către societatea libaneză, a 49% din întreaga lucrare către societatea Passavant Roediger Romania SRL.
Prealabil încheierii acestui contract însă, prin reprezentanţii desemnaţi, SC Cast SRL a încheiat, în 25 noiembrie 2013, un alt contract ascuns cu SC Passavant Roediger Romania SRL, prin care asocierea de firme cesiona 97% din contractul semnat cu SC Hidro Prahova, ignorând astfel soluţia de respingere.
Potrivit procurorilor, acest contract, necomunicat SC Hidro Prahova, a fost cel care a produs efecte între părţi, dovadă faptul că în 14 martie 2014, la doar o zi după ce s-a încasat avansul de 7.705.590,96 lei, suma de 7.474.407,23 lei a fost transferată în contul escrow aparţinând SC Passavant Roediger Romania SRL, deschis în baza contractului din 25 noiembrie 2013, iar în aceeaşi zi, în contul SC Cast SRL a fost virată suma de 231.167,73 lei, reprezentând 3% din valoarea avansului.
Apoi, în 18 martie 2014, SC Passavant Roediger Romania SRL a virat în contul SC Cast SRL suma de 350.251,06 lei.
Din partea SC Passavant Roediger Romania SRL, atât contractul, cât şi deschiderea contului escrow au fost semnate de inculpata Simona Mariana Luther.
Şi de această dată, întreaga documentaţie a fost falsificată de către acelaşi presupus reprezentant al firmei libaneze împreună cu inculpata Cristina Tudorache, pe baza înţelegerii cu administratorul SC Cast SRL, inculpatul Mihail Iordache.
Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice, au fost autentificate la birourile notarilor publici menţionaţi anterior, care şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte.
Procurorii anticorupţie au dispus, tot marţi, măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile pentru Ştefan Florea Dimitriu, administrator al SC Construcţii Napoca SA până în luna ianuarie 2015, care este şi preşedintele Camerei de Comerţ Cluj, el fiind acuzat de tentativă de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi tentativă de înşelăciune.
Procurorii DNA Alba au făcut, luni, 11 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Prahova, Cluj şi Braşov, într-un caz de fraude cu fonduri europene şi fapte de corupţie şi au descins şi la locuinţa preşedintelui Camerei de Comerţ Cluj, Ştefan Dimitriu, precum şi la o firmă pe care acesta a condus-o, SC Construcţii Napoca SA.
Ştefan Dimitriu declara, luni, că procurorii ridicau documente legate de o lucrare derulată cu fonduri europene la Luncani, judeţul Cluj, fiind vorba despre o lucrare de canalizare, reabilitarea unei grădiniţe şi o lucrare de tratare a apei, executate de SC Construcţii Napoca SA.
Potrivit preşedintelui CCI Cluj, valoarea de licitaţie a lucrărilor a fost de nouă milioane de lei, fără TVA.
Întrebat ce acuzaţii sunt aduse de către procurorii DNA, Dimitriu spunea că ar fi vorba despre o firmă din Braşov care a furnizat companiei Napoca Construcţii - din conducerea căreia făcea parte la momentul derulării lucrărilor - un utilaj pentru staţia de tratare şi epurare a apei.
De asemenea, procurorii DNA au precizat că în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 06:00
-
ieri, 23:01
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1034. Prima unitate a Legiunii Ucrainene instruită în Polonia a fost desemnată în Ucraina / Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul