#CentenarulRosu Dispariţia mărcilor. De la ţigările “Carpaţi” şi “Mărăşeşti”, până la pălăriile Paltim

Istoria fabricii din Tg-Jiu unde să făceau ţigările ”Carpaţi” şi ”Mărăşeşti”

Fabrica de Ţigarete din Tg- Jiu era una dintre cele mai renumite. Aici se produceau mărcile “Carpaţi”, “Mărăşeşti” sau “Snagov”. De la colosul economic, azi nu a mai rămas mare lucru. Închiderea fabricilor comuniste a făcut ca în Târgu Jiu să se ajungă şi la glorioasa rată a şomajului de 14%.

„În 1957, când m-am angajat la Fabrica de Ţigarete, eram 900 de salariaţi. În 1990, când am ieşit la pensie, erau 1200. Reparaţia capitală s-a făcut când încă eram acolo, prin 1985-1986, atunci s-au făcut din nou drumurile, instalaţia electrică, au fost aduse utilaje noi din Cehoslovacia. Mergea extraordinar de bine şi aveam cerinţe mari. Era o fabrică foarte frumoasă, vestită pentru mărcile autohtone. Nu-mi vine să cred că s-a ales praful”, povesteşte Elena Diaconescu, fostă contabilă la fabrica de ţigări din Târgu-Jiu.

Fabrica de Ţigarete şi-a deschis porţile, la Târgu-Jiu, în 1940, iar timp de aproape 65 de ani a fost singura sursă de venit pentru mii de oameni. Declinul a venit după anul 2000, când a început privatizarea. În 2004, Societatea Naţională Tutunul Românesc SA a devenit Galaxy Tobacco. Deşi cifrele arătau succesul, în 2006 fabrica îşi închide porţile, pentru ca la începutul anului 2016, New Century Development, deţinută majoritar de firma Galaxy Tobacco, controlată indirect de omul de afaceri Ioan Niculae, să intre în insolvenţă.

Galaxy Tobacco a început să se confrunte cu probleme la toate sucursalele din ţară, în perioada aderării României la Uniunea Europeană, acestea fiind legate de modificarea reglementărilor fiscale în domeniul tutunului, precum şi introducerea taxei pe viciu.

”Firma se numeşte New Century Development şi este în insolvenţă din 28 ianuarie 2016. Trebuie să fie un plan de reorganizare, fiind în insolvenţă. La noi au achitat, în urmă cu ceva timp, în primul trimestru, o sumă destul de importantă de bani, deci nu sunt probleme din acest punct de vedere. Tot ce funcţionează acolo se află în chirie la această societate şi pentru tot ce se strânge ca şi chirie, lichidatorul judiciar este cel care dispune plăţile. În primul trimestru, a achitat aproximativ 20.000 de lei. Planul de reorganizare implică şi obligaţiile pe care le are societatea”, a declarat Aurel Popescu, primarul interimar al municipiului Târgu-Jiu.

Doar clădirile au mai rămas dintr-o industrie care număra cândva peste o mie de angajaţi. Câteva dintre acestea au fost închiriate. În unul din spaţiile aflate în proprietatea societăţii New Century Development, a fost amenajat, din 2007, sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj. Într-o altă clădire se află câteva firme de mici dimensiuni. Paznicul avertizează, încă de la intrare, că fotografierea este interzisă, din motivul cunoscut: ”Este proprietate privată”.

”A fost o fabrică foarte bine organizată. Am început cu Carpaţi, Plugarul, Mărăşeşti, până la Amiral, Snagov. Eu nu fumam, iar mirosul m-a afectat şi pe mine, am făcut un fel de astm din cauza inhalării mirosului”, a povestit, pentru MEDIAFAX, Elena Diaconescu, în vârstă de 78 de ani, fosta contabilă a uzinei de tutun.

Numărul şomerilor a crescut spectaculos, după închiderea fabricilor importante din Târgu-Jiu. Dacă în 1996 erau înregistraţi 4708 şomeri, începând cu 1997 au început concedierile colective de personal, cu preponderenţă din sectorul minier, punctul culminant fiind atins în 1999, când erau 25.307 şomeri şi o rată a şomajului de 14 %.

În prezent, Gorjul figurează, în evidenţele AJOFM cu 11.339 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. ”Aveam fabrica de sticlă, fabrica de mobilă, care se numea combinatul de prelucrare a lemnului, Unirea- fabrica de cărămidă, fabrica de ţigarete, combinatul de liant şi azbociment Bârseşti şi exemplele pot continua. Judeţul Gorj a avut printre cele mai diversificate fabrici, fabrică de cauciuc, de mobilă, de cărămidă, de bere. Eram unul dintre cele mai industrializate judeţe, aveam foarte diversificat totul. În prezent, avem 11.339 de şomeri, iar rata şomajului este 8,24%”, a declarat pentru MEDIAFAX, Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.

Galerie foto

#CentenarulRosu Dispariţia mărcilor

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Timişoara: Clădirea în care funcţiona Kandia, cea mai veche fabrică de ciocolată, demolată

Clădirea în care a funcţionat fabrica de ciocolată Kandia, cea mai veche fabrică de ciocolată din România, a fost demolată în anul 2015. Fabrica a fost înfiinţată în anul 1890, iar în 2003, după ce a fost absorbită de o companie din Bucureşti, fabrica din Timişoara s-a închis. A rămas doar brandul.

Kandia a fost înfiinţată în anul 1890 ca atelier de zaharicale, de către Latter Mor, în care lucrau în jur de opt muncitori. Latter Mor a numit-o “Fabrica de bomboane şi ciocolată”, iar micul atelier a crescut de la an la an. Abia din anul 1895 putem vorbi de o adevărată fabrică pentru producerea celor mai simple bomboane, cu scopul satisfacerii cererii din Timişoara şi din apropiere, proprietari fiind Latter Mihai şi fratele său, Mor.

În anul 1909, fabrica, în care lucrau 70 de muncitori, a fost preluată de o societate anonimă pe acţiuni sub conducerea Băncii Timişoara şi Societăţii Comerciale de acţiuni Timişoara şi este denumită Prima Fabrică de Bomboane cu fierbere aburi din Austro-Ungaria. Numele de “Kandia” l-a primit în anul 1917 şi este prima fabrică de ciocolată de pe teritoriul României de astăzi.

Kandia a cunoscut o dezvoltare formidabilă în perioada interbelică, când a început să livreze produse în Banat, în Transilvania, dar şi în Bucovina şi Basarabia. Numărul muncitorilor ajunsese la 300, fabrica producând vagoane întregi de bomboane şi ciocolată. În scurt timp, Kandia a ajuns să producă bomboane de ciocolată din ce în ce mai fine, rivalizând cu bomboanele din celelalte ţări europene.

După naţionalizarea din anul 1948, a fost înfiinţată Întreprinderea de Produse Zaharoase Bucureşti, care a inclus mai multe fabrici de ciocolată din ţară, dar cea din Timişoara şi-a păstrat renumele, aici lucrând peste 800 de oameni.

Înainte de Revoluţia din Decembrie 1989, fabrica de ciocolată Kandia avea în jur de 1.500 de angajaţi, însă, în anii postdecembrişti, fabrica a fost împinsă spre faliment. Privatizarea fabricii de ciocolată Kandia a început în anul 1998. În 2003, Excelent Bucureşti preia 60% din capitalul fabricii de ciocolată Kandia din Timişoara, iar brandul Kandia este relansat printr-o amplă campanie de informare. În anul 2004, Kandia a fost absorbită de compania din Capitală, iar proprietarul a hotărât închiderea fabricii din Timişoara şi transferarea la Bucureşti a principalelor mărci fabricate în Banat.

În anul 2007, Kandia-Excelent a devenit parte a grupului Cadbury-Schweppes, cel mai mare producător de dulciuri la nivel mondial, devenind astfel Cadbury România. În 2010, Cadbury România este vândut fondului de investiţii Oryxa Capital, iar compania de dulciuri adoptă numele de Kandia Dulce. În 2012, Kandia Dulce devine cel mai mare producător de dulciuri din România, după ce achiziţionează compania locală Supreme Chocolat.

După anul 2007, terenul pe care se afla fosta fabrică de ciocolată Kandia a ajuns în posesia unei firme din Oradea, iar în anul 2015, clădirea construită în 1924, aflată pe B-dul 16 Decembrie 1989, monument de arhitectură industrială, neclasat, a fost demolată.

Paltim, prima fabrică de pălării din sud-estul Europei, lăsată în paragină

Fabrica de pălării Paltim a fost prima întreprindere de profil din sud-estul Europei, fondată în 1896. Pălăriile realizate la Timişoara au ajuns peste tot, inclusiv la armata Austro-Ungară. În graba de a închide fabrica, în 2007, proprietarii au abandonat în clădire cutii cu pălării.

Fabrica de pălării Paltim a reprezentat un brand al Timişoarei. Întreprinderea a fost înfiinţată în anul 1896, pe locul în care funcţiona atelierul de pălării deţinut de Filip Lenstein. Acesta a reuşit să atragă fonduri din partea unor mari proprietari din Austria şi a realizat noua fabrică, investiţia ridicându-se la suma de 600.000 de coroane. Filip Lenstein a continuat să realizeze pălării în vechiul atelier până în anul 1990, când îşi începe activitatea, într-o clădire nouă, “Prima Societate Bănăţeană de Pălării”, fiind şi prima fabrică de pălării ca societate pe acţiuni din sud-estul Europei. Clădirea principală a fabricii a fost realizată pe malul drept al râului Bega, pe actualul splai Nicolae Titulescu.

Industriaşul Filip Lenstein a început producţia de pălării cu maşini şi specialişti din vestul Europei. În scurt timp, Paltim a devenit o fabrică renumită în ţările din Europa Centrală şi de Vest. Cei 80 de muncitori produceau zilnic aproximativ 60 de duzini de pălării de fetru, de bună calitate, fiind căutate de pătura înstărită a societăţii din întreaga Europă, dar şi din Statele Unite ale Americii sau America de Sud. De altfel, au fost deschise reprezentanţe în capitale europene precum Bucureşti, Budapesta, Paris, Londra sau Viena.

La Timişoara se confecţionau pălării de damă şi bărbăteşti, din diferite materiale, iar modelele erau realizate în pas cu cerinţele pieţei, fiind printre cele mai căutate timp de zeci de ani. În timpul primului război mondial, Paltim a realizat şepci pentru armata Austro-Ungară şi pâslă pentru cizmele militare.

În anul 1938, fabrica de pălării din Timişoara număra 240 de angajaţi şi producea, în special, cloşuri şi pălării din lână şi din păr de iepure, care erau vândute în Europa şi în America. În anul 1948, Paltim a intrat în proprietatea statului, cu denumirea de “Fabrica de Pălării Timişoara”, iar după anul 1952, a produs, în exclusivitate pentru piaţa românească, berete civile, militare şi diferite pălării pe suport termoplastic.

În anul 1990, începe procesul de privatizare, care este finalizat în 1995. În anul 2006, o parte din acţiuni sunt preluate de o firmă din Bucureşti şi a început un scandal între sindicat şi conducerea fabricii. Un an mai târziu, Paltim îşi încetează activitatea.

Europarlamentul Maria Grapini, om de afaceri din Timişoara, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a făcut parte din consiliul de administraţie al fabricii timp de patru ani, după 1989, şi a avut 1.000 de acţiuni la Paltim.

“Am ţinut foarte mult la fabrică, era una dintre cele mai renumite fabrici din estul Europei, făcea mult export înainte de 1989. Imediat după 1989, am fost numită de minister în consiliul de administraţie şi am stat timp de patru ani, după care fabrica s-a privatizat, cu metoda MEBO. Eu am luat foarte puţine acţiuni atunci, pentru că am spus că este mai corect ca cei care lucrează acolo să fie cumva legaţi de fabrică, aveam 1.000 de acţiuni. Practic, era nimic din sutele de mii de acţiuni de acolo. Dar eram un acţionar şi am aflat din presă de vânzarea Paltim-ului. Oamenii din fabrică au contestat decizia, pentru că trebuia făcută o adunare generală. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic, Paltim-ul a fost vândut şi tradiţia nu s-a mai păstrat”, povesteşte Maria Grapini.

Aceasta îşi aminteşte că, la un moment dat, fabrica de pălării Paltim avea atât de multe comenzi încât de abia reuşea să facă faţă. “Făcea pentru armata din România pălării, dar exporta foarte mult chiar în ţările arabe, în Irak, pentru armată, basca aceea de militar. Se făceau pălării pentru vânători, pentru armată, bascuri pentru armată, erau de calitate. Pe mine m-a surprins că fabrica a fost vândută cuiva care nu a mai continuat activitatea. Eu, dacă vreodată voi renunţa la fabrica de textile, cu siguranţă voi vrea să continue cineva”.

Paltim a murit în plină glorie. Începând cu anul 2004, pălăriile fabricate la Timişoara au fost prezentate în expoziţii organizate în Europa, dar şi la New York sau Los Angeles.

Aurel Mihuţ, preşedintele Filialei Timiş a Blocului Naţional Sindical, este cel care a condus negocierea contractului colectiv de muncă la fabrica de pălării Paltim, negociere în timpul căreia a izbucnit scandalul între sindicalişti şi conducere. Aurel Mihuţ a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că fabrica timişoreană s-a închis pentru că au fost “interese şi orgolii”, mai ales că Paltim era pe profit.

“Eu am condus negocierea contractului colectiv de muncă la Paltim şi patronul a încercat asupra mea diferite presiuni să cedez în ceea ce priveşte negocierea, să iese cum vor ei, lucru pe care nu l-am acceptat. Şi finalul a fost pentru el destul de simplu: că nu mai are nevoie de fabrica de pălării, singura din ţară, şi ca dovadă este că a închis-o. Motivul a fost contractul colectiv de muncă, unde sindicatul s-a menţinut pe poziţie şi n-a cedat la negocieri. Fabrica mergea bine, era pe profit, nu au fost probleme. Singurele probleme au fost la negocierea contractului colectiv de muncă, nu s-a dorit să se facă o adevărată negociere: mai las şi eu, mai laşi şi tu şi în final ajungem la un rezultat. Eu m-am luptat pentru acei oameni, pentru că lucrau în nişte condiţii foarte precare, salarii mici”, a povestit Aurel Mihuţ.

Sindicalistul îşi aminteşte că în anul 2007, în momentul în care fabrica de pălării a fost închisă, la Paltim erau angajate circa 200 de persoane. În prezent, clădirea în care şi-a desfăşurat activitatea fosta fabrică a rămas în paragină. De altfel, în anul 2014, Primăria Timişoara a somat proprietarii să înceapă lucrări de reparaţie, pentru că imobilele au ajuns într-un stadiu avansat de degradare. În ultimii zece ani, mai multe spaţii aflate la parter au fost închiriate, iar aici a fost deschis şi un club.

În prezent, în fosta secţie de design şi prototipuri din cadrul fabricii de pălării Paltim funcţionează Ambasada, un centru cultural independent. “Noi am găsit destul de dezolant totul, ce am putut salva sunt nişte mulaje de pălării. Există o cameră în care mai sunt cutii cu pălării şi am propus să le expunem, să facem un mic muzeu cu ce a rămas acolo, dar am fost refuzaţi. Este mare păcat că fabrica s-a închis, pentru că era un brand care avea valoare internaţională şi care era specific locului”, ne-a spus Andreea Iager-Tako, fondator Ambasada.

Citeşte şi: #CentenarulRoşu | 1917-2017 | O sută de ani de la startul Marii Revoluţii Socialiste, momentul în care comunismul a început să prindă rădăcini. Campanie Mediafax

Citeşte şi: #CentenarulRosu | Elevul comunist, emblema unui sistem dureros. Cum se formau "turnătorii" din şcoală

Citeşte şi: #CentenarulRosu Securitatea, după 100 de ani. Serviciile secrete şi Big Brother (IV)

Citeşte şi: #CentenarulRosu | Securitatea, după 100 de ani. Serviciile secrete şi Big Brother (III)

Citeşte şi: #CentenarulRosu Securitatea, după 100 de ani. Cum a apărut şi în ce s-a transformat “Big Brother” (II)

Citeşte şi: #CentenarulRosu | Cei mai mulţi ruşi nu vor o nouă revoluţie, aproape jumătate considerând-o legitimă pe cea din 1917

Citeşte şi: #CentenarulRosu | Moştenirea grea a cuvintelor comuniste. De ce nu mai folosim "miliţie" şi "tovarăş"

Citeşte şi: #CentenarulRosu | Visul lui Ceauşescu sub cupole argintii. "Circurile foamei" de ieri, mall-urile de azi | GALERIE FOTO, VIDEO