Cererea de pensionare a judecătorului Mustaţă, rediscutată marţi de plenul CSM

Cererea de pensionare formulată de judecătorul Stan Mustaţă - arestat într-un dosar de corupţie - va fi discutată pentru a doua de plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în şedinţa de marţi.

Urmărește
131 afișări
Imaginea articolului Cererea de pensionare a judecătorului Mustaţă, rediscutată marţi de plenul CSM

Stan Mustata (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Potrivit ordinii de zi publicată pe site-ul CSM, membrii Consiliului vor analiza, marţi, nota Direcţiei resurse umane cu privire la cererea înaintată de judecătorul suspendat Stan Mustaţă.

Plenul CSM analizează pentru a doua oară această cerere de pensionare, după ce în primă fază a stabilit că o astfel de solicitare poate fi discutată abia după soluţionarea definitivă a dosarului de corupţie în care este vizat judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti.

Membrii Consiliului pot dispune pensionarea magistratului, însă, până la clarificarea dosarului aflat în instanţă, el nu va primi o pensie specială de magistrat, ci o pensie de bază.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi şedinţe va fi analizată şi cererea judecătoarei Elena Rovenţa, suspendată şi ea din magistratură ca urmare a arestării preventive într-un dosar de corupţie.

Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată în 23 mai, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut şi primit bani pentru soluţionarea favorabilă a mai multor dosare penale. Alături de el a fost deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, pentru complicitate la luare de mită.

În acelaşi dosar mai sunt judecaţi Ion Boraciu, cel despre care judecătorul Stan Mustaţă spunea că îi este "prieten vechi", Florian Alexandru, un apropiat al clanului "Cămătarii" şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.

Stan Mustaţă şi Mariana Curea sunt în arest preventiv din 30 aprilie. Judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti care a dispus arestarea preventivă a arătat, în motivare, că faptele de corupţie ale lui Mustaţă sunt "cu mult anterioare momentului în care a fost începută ancheta" şi că probele adunate de anchetatori dovedesc acuzaţiile aduse.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că la nivelul fostului Parchet Naţional Anticorupţie se ştia încă din 2005 că judecătorul Stan Mustaţă cerea între 5.000 şi 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui.

Conform aceloraşi surse, o contestaţie în anulare formulată de Mihai Stoica, o cerere de reducere a pedepsei şi una de eliberare din arest se numără printre dosarele în legătură cu care judecătorul Stan Mustaţă ar fi cerut mită de la inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor soluţii favorabile acestora.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 8 mai, să îl suspende din magistratură pe Stan Mustaţă.

În 12 mai, Stan Mustaţă a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să îi admită pensionarea. CSM a amânat, în 29 mai, analizarea cererii lui Stan Mustaţă, până la soluţionarea definitivă a dosarului în care magistratul este acuzat de fapte de corupţie.

Pe de altă parte, la 14 iulie, preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea care prevede eliminarea pensiilor speciale ale magistraţilor condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie.

Proiectul de lege a trecut tacit de Camera Deputaţilor, în data de 22 octombrie 2013, a ajuns ulterior la Senat, unde a fost amânat în mai multe rânduri.

Legea a fost adoptată de plenul Senatului în data de 18 iunie, cu 98 de voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” şi o abţinere şi prevede că nu beneficiază de pensia de serviciu şi de indemnizaţie judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv pentru corupţie sau fapte asimilate infracţiunilor de corupţie.

Senatorii jurişti au mai stabilit, faţă de varianta adoptată tacit de Camera Deputaţilor, că aceste prevederi nu se aplică retroactiv, ci doar pentru situaţiile valabile de la momentul intrării în vigoare a legii. În plus, senatorii jurişti au eliminat din lege infracţiunile legate de serviciu, respectiv abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu, prevederile legii urmând a se aplica doar pentru infracţiuni de corupţie.

Proiectul de lege a fost iniţiat de Guvern. În varianta propusă de Executiv, actul normativ prevedea că nu vor beneficia de pensie de serviciu magistraţii care au fost condamnaţi pentru o infracţiune de corupţie, de serviciu sau pentru o altă faptă intenţionată asupra căreia CSM apreciază că aduce atingere prestigiului justiţiei. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistem public, în condiţiile legii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici