Cernea vrea reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoane de acelaşi sex

Deputatul USL Remus Cernea vrea să iniţieze un proiect de lege pentru reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoanele de acelaşi sex, susţinând că acest model este aplicat în mai multe ţări europene.

Urmărește
1007 afișări
Imaginea articolului Cernea vrea reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoane de acelaşi sex

Remus Cernea (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Eu susţin şi noi, Verzii, susţinem Drepturile Omului pentru toţi cetăţenii. Noi nu considerăm că anumiţi cetăţeni ar trebui discriminaţi în vreun fel pentru niciun motiv pentru că ar fi femei, pentru că ar aparţine unei minorităţi naţionale sau unei minorităţi sexuale. În Europa foarte multe ţări deja acceptă parteneriatele civile sau căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Eu am anunţat deja că am în vedere un proiect de lege care să reglementeze parteneriatul civil între persoanele heterosexuale sau persoane de acelaşi sex pe model francez. În Franţa, mai întâi acum cinci ani a fost adoptată legea privind parteneriatele civile, iar la începutul acestui an sau la sfârşitul anului trecut a fost adoptată legea privind drepturile persoanelor de acelaşi sex de a se căsători",a declarat Remus Cernea, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la cabinetul său parlamentar din municipiul Constanţa.

El a explicat că acest parteneriat civil ar fi un avantaj şi pentru persoanele heterosexuale care nu doresc oficializarea relaţiei lor, printre care dreptul unuia dintre parteneri de a-i lăsa celuilalt o moştenire după deces, nu ar mai putea fi atacat în instanţă de familie.

"Ar fi un avantaj pentru persoanele heterosexuale sau orice fel de persoane să poată să le fie recunoscut parteneriatul civil. De exemplu, în cazul tragic în care unul dintre parteneri moare poate lăsa moştenire, care nu mai poate fi atacată apoi în instanţă de către familie. Apoi pot fi luate credite, adică se pot însuma veniturile celor doi parteneri. Sunt foarte multe persoane care trăiesc fără să-şi oficializeze relaţia în raport cu statul sau în raport cu Biserica", a mai spus deputatul Remus Cernea.

Întrebat când vede posibilă o asemenea iniţiativă, el a răspuns că până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici