Prima pagină » Social » Cetăţean moldovean, în stare gravă, după ce s-a electrocutat şi a căzut de la o înălţime de 9 metri

Cetăţean moldovean, în stare gravă, după ce s-a electrocutat şi a căzut de la o înălţime de 9 metri

Un bărbat din Republica Moldova este în stare foarte gravă, după ce s-a electrocutat, vineri, şi a căzut de pe o hală înaltă de circa nouă metri în Alba Iulia. Accidentul a avut loc după ce muncitorul a intrat cu o ţeavă metalică în zona de câmp electric a liniilor de înaltă tensiune.
Cetăţean moldovean, în stare gravă, după ce s-a electrocutat şi a căzut de la o înălţime de 9 metri
Dragos Suciu
24 mart. 2017, 18:33, Social

Şeful Serviciului Control, Securitate şi Sănătate în Muncă, Vasile Suciu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că un cetăţean originar din Republica Moldova a căzut de pe o hală după ce s-a electrocutat, în acest caz fiind vorba despre un accident de muncă.

„În apropierea halei se aflau linii de înaltă tensiune, iar bărbatul, manevrând o ţeavă metalică pentru a întinde o prelată, a intrat în zona de influenţă a câmpului electric şi s-a electrocutat, martorii precizând că au văzut scântei. Căzătura a fost determinată de dezechilibrare din cauza electrocutării”, a declarat Vasile Suciu.

Bărbatul era conştient când a venit echipajul SMURD, însă respira greu.

Acest a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia pentru investigaţii şi îngrijiri medicale, fiind în stare gravă.

Hala pe care voia să o construiască se află pe strada Alexandru Ioan Cuza, la ieşire din Alba Iulia spre Teiuş, şi are circa nouă metri înălţime.