- Home
- Social
- CRAIOVA, (11.01.2017, 09:30)
- Ionut Jifcu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CFR: 148 de trenuri anulate miercuri la ora 16.30, circulaţia se reia în Gara de Nord
CFR Călători a anunţat 148 de trenuri anulate, din cauza condiţiilor meteo extreme, iar întârzierile trenurilor la sosire sau plecare din Gara de Nord au început să se diminueze, potrivit ultimelor date publicate, miercuri, de companie
Urmărește
2304 afișări
CFR Călători: 80 de trenuri au fost anulate şi sunt înregistrate întârzieri de sute de minute/ CFR SA a suplimentat numărul personalului care intervine pentru deszăpezire în Gara de Nord
UPDATE 17:18 CFR Călători a anunţat 148 de trenuri anulate, din cauza condiţiilor meteo extreme, iar întârzierile trenurilor la sosire sau plecare din Gara de Nord au început să se diminueze, potrivit ultimelor date publicate, miercuri, de companie.
„Întârzierile trenurilor la sosirea/plecarea din Gara de Nord încep să se diminueze şi vor scădea în funcţie de normalizarea situaţiei meteo. Personalul feroviar intervine şi la această oră la intrarea în Gara de Nord pentru deszăperirea aparatelor de cale pe tot complexul de linii care asigură intrarea şi expedierea trenurilor în şi din staţie”, anunţă reprezentanţii CFR Călători.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Iohannis va fi anchetat, la inițiativa PSD, pentru cheltuielile de lux pe bani publici. Este primul președinte care, în numele „securității naționale”, a secretizat aceste cheltuieli
-
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care permite României achiziţionarea a 32 de avioane multirol F-35
-
Secretarul general al NATO îi transmite lui Donald Trump că războiul din Ucraina reprezintă o ameninţare la adresa SUA
-
Încă o dronă a căzut azi în Republica Moldova
Pe ruta Bucureşti-Constanţa se circulă în continuare cu plug antemergător. Următoarele trenuri programate să circule pe această rută sunt: IR 12897, cu plecare din Bucureşti Nord spre Constanţa în jurul orei 20.30 şi IR 12896, cu plecare din Constanţa la ora 19.00.
Update 12:40 CFR Călători a anunţat că a anulat 99 de trenuri din cauza condiţiilor meteo extreme, potrivit datelor transmise de companie miercuri, la ora 12.30.
"Circulaţia trenurilor va fi adaptată condiţiilor meteo extreme şi pe parcursul zilei de miercuri şi joi dimineata. Se intervine constant cu utilaje şi echipaje feroviare pe raza Regionalelor Bucureşti, Craiova, Brasov, Galaţi, Constanţa", a transmis CFR Călători.
În Gara de Nord Bucureşti intrările şi expedierile trenurilor se fac cu dificultate, din cauza stratului mare de zăpadă. Se înregistrează întarzieri estimate între 60 şi peste 300 de minute, atât la sosire, cât şi la plecare, potrivit tabelei de pe site-ul CFR.
Pe ruta Bucureşti – Constanţa se circulă cu plug antemergător. "În cursul acestei dimineţi încercăm să realizăm o legătură dus şi una întors de la Bucureşti (9:30 plecare programata, 11h05 plecare reala) către Constanţa şi retur (07h30 plecare din Constanţa. La ora 12.00 trecuse de Pod Cernavoda cu 206 de minute întârziere)", a precizat CFR.
Reprezentanţii companiei au mai anunţat că încearcă să facă legătura între aceste destinaţii: către Constanţa (19h00 plecare din Bucureşti Nord) şi către Bucureşti Nord (20h30 plecare din Constanţa).
"Referitor la circulaţia trenului IR 1862, care circula pe relaţia Constanţa – Feteşti – Făurei – Iaşi, a fost retras în Constanţa la ora 04.50. În cursul nopţii de 10/11 ianuarie, plugul locomotivei s-a rupt în urma impactului cu un corp străin aflat în gabarit, între staţiile Dorobanţu şi Medgidia. Călătorilor li s-a asigurat în gara Constanţa asistenţă, ceai şi alimente. Pentru continuarea călătoriei, pasagerii au fost preluaţi de trenul suplimentar 12096 care a plecat din Constanţa în cursul dimineţii, la ora 07:30, spre Bucureşti, cu plug de zăpadă antemergător, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile", potrivit datelor transmise.
CFR Călători a decis să anuleze sub 10% din trenurile care circulă zilnic în România pentru facilitarea accesului utilajelor şi a echipelor de intervenţii şi pentru evitarea unor situaţii neplăcute pentru pasageri.
Update 11:37 CFR SA a suplimentat numărul personalului care intervine pentru deszăpezire în Gara de Nord
CFR SA a suplimentat numărul personalului care intervine miercuri la această oră pentru deszăperirea aparatelor de cale pe tot complexul de linii care asigură intrarea şi expedierea garniturilor în şi din Gara de Nord, potrivit unui comunicat al companiei.
"Deoarece intervenţiile pentru asigurarea fiecărui parcurs de intrare/expediere din Gara de Nord se operează individual pentru fiecare tren în parte, trenurile care trebuie să ajungă în Gara de Nord staţionează temporar în parcurs, astfel încât personalul feroviar să poată interveni pentru deszăpezirea şi curăţarea aparatelor de cale şi a liniilor", potrivit CFR.
Reprezentanţii CFR SA au anunţat că există dificultăţi şi în pregatirea garniturilor şi scoaterea lor la peron pentru înscrierea în circulaţie.
Ştire 09:30
Alina Predescu, purtătoarea de cuvânt a CFR Călători a declarat miercuri că sub 10% din numărul total de trenuri vor fi anulate în această zi, 80 de garnituri fiind scoase de pe traseu, conform datelor de la ora 9,30.
Pe ruta Bucureşti – Constanţa se circulă cu plug antemergător, din cauza condiţiilor meteo extreme, potrivit datelor publicate de CFR Călători miercuri, la ora 08:30.
"În cursul acestei dimineţi încercăm să realizăm o legătură dus şi una întors de la Bucureşti (9:30 plecare) către Constanţa şi retur (7h30 plecare Constanţa). Se intervine constant cu utilaje şi echipaje feroviare pe raza Regionalelor Bucureşti, Craiova, Galaţi, Constanţa", a comunicat compania.
Reprezentanţii companiei au precizat că, "din cele 1300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia de a anula sub 10% dintre acestea pentru facilitarea accesului utilajelor şi a echipelor de intervenţii şi pentru evitarea unor situaţii neplăcute pentru pasageri".
Trenurile programate pentru sosiri-plecări în şi din Gara de Nord din Bucureşti înregistrează, miercuri la această oră, întârzieri de sute de minute, atât la sosire, cât şi la plecare, potrivit tabelelor actualizate de pe site-ul CFR.
Cea mai mare întârziere o are trenul care vine de la Giurgiu. Acesta trebuia să ajungă în Gara de Nord la ora 07:03, dar a întârziat peste trei ore, potrivit tabelei de sosiri a site-ului CFR.
Trenul IR 1654 Vatra Dornei Băi ar fi trebuit să ajungă în Gara de Nord la ora 07:20, dar a întârziat, până la această oră, 200 de minute. Alte întârzieri au fost înregistrate la trenurile care vin din Braşov, dar şi la cele din Timişoara şi Satu Mare. Trenurile care vin de la Ploieşti Sud au întârzieri de peste două ore.
Trenul care pleacă din Gara de Nord şi trebuie să ajungă în Urziceni trebuia să plece la ora 07:37, dar au trecut deja peste 160 de minute, indică tabela de plecări a CFR.
Alte trenuri care trebuie să plece din Gara de Nord şi au înregistrat întârzieri de peste 100 de minute au destinaţia Craiova, Ploieşti Sud, Târgu-Jiu şi Braşov.
Olt: Cinci trenuri de pe ruta Caracal-Corabia, anulate din cauza ninsorii
Cinci trenuri care circulă pe ruta Caracal-Corabia au fost anulate, miercuri dimineaţa, din cauza ninsorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În urma ninsorii, în judeţul Olt, s-a aşezat un strat nou de zăpadă de circa 10 centimetri. Potrivit informaţiilor Comandamentului Judeţean de Situaţii de Urgenţă (CJSU), nu sunt localităţi nealimentate cu energie electrică şi nu sunt drumuri închise sau restricţionate, însă se circulă în condiţii de iarnă.
Singură problema este legată de transportul feroviar.
„Ruta Caracal-Corabia este închisă astăzi, din cauza precipitaţiilor, şi au fost anulate cinci trenuri care circulă pe relaţia asta. Este vorba despre trenurile Regio 9061, 9062, 9063, 9064, 9065, 9066, care circulă pe ruta Caracal-Corabia şi retur. Acestea sunt anulate”, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii CJSU.
Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condiţiilor meteo, însă unele zboruri au înregistrat întârzieri la decolare, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
"Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu ninsoare şi vânt în rafale, care transportă zăpada la sol. Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condiţiilor meteo. Se aterizează şi se decolează în deplină siguranţă. Unele zboruri au înregistrat întârzieri la decolare, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor", potrivit unui comunicat de presă al Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Instituţia precizează că pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime şi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene.
Citeşte şi: GALERIE VIDEO Circulaţia tramvaielor 23 şi 32, reluată/ RATB: Tramvaiele 23 şi 32 au fost deviate din cauza prăbuşirii unui perete al fostei Fabrici de bere Rahova
Citeşte şi: INTERVIU Nora Iuga. O călătorie cu trenul refugiaţilor: "Călcam peste oameni, cu copiii în braţe"
Citește pe alephnews.ro: Fortune: Elon Musk e cel mai puternic om din business în 2024
Citește pe www.zf.ro: Un român, un polonez şi un neamţ îşi fac un credit la bancă. Cât va plăti fiecare după 30 de ani. Diferenţele sunt halucinante
Citește pe www.zf.ro: Cum a ajuns Adin Ross, un streamer controversat de 24 de ani, să fie menţionat de Trump ca unul dintre motivele victoriei. Adin Ross, prieten cu Andrew Tate, a dus la arestarea acestuia în România. El a vrut să îl viziteze în închsioare, dar i-a fost interzis accesul de autorităţile române
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Doi antreprenori români au adus un nou tip de casă în România, model pentru a cărui construcţie sunt necesare doar 30 de zile, iar montajul se realizează într-o singură zi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
PROSPORT.RO
Cine este și cu ce se ocupă văduva lui Silviu Prigoană. Ce afacere deține Mihaela, de fapt
CANCAN.RO
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE privind moartea lui Silviu PRIGOANĂ! MĂRTURIA medicului care l-a RESUSCITAT infirmă zvonurile
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe