Circa 300 de persoane în faţa Judecătoriei Vaslui, la procesul celor şapte tineri acuzaţi de viol

Circa 300 de persoane s-au adunat, vineri, în faţa Judecătoriei Vaslui, unde are loc procesul în care şapte tineri sunt judecaţi pentru violarea unei fete, fiind vorba atât de susţinători ai acuzaţilor, cât şi ai tinerei, astfel că a fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a calma spiritele.

Urmărește
3317 afișări
Imaginea articolului Circa 300 de persoane în faţa Judecătoriei Vaslui, la procesul celor şapte tineri acuzaţi de viol

Circa 300 de persoane în faţa Judecătoriei Vaslui, la procesul celor şapte tineri acuzaţi de viol (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

La Judecătoria Vaslui are loc, vineri, un nou termen în procesul pe fond în care şapte tineri din Văleni sunt judecaţi pentru că ar fi violat o tânără de 18 ani, în noiembrie 2014.

În faţa sediului instanţei s-au adunat aproximativ 300 de persoane, pe de o parte susţinători ai celor şapte tineri, iar pe de altă parte ai tinerei care a fost violată.

De altfel, în momentul în care cei şapte tineri au ajuns la sediul Judecătoriei, cele două grupuri au început să se huiduie reciproc şi să-şi aducă jigniri, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a calma spiritele.

Câţiva dintre susţinătorii celor acuzaţi de viol au fost ridicaţi de forţele de ordine şi duşi în sediul Poliţiei Judeţene Vaslui, aflat peste drum de Judecătorie.

La proces este prezentă şi tânără violată.

Şapte tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, din localitatea vasluiană Văleni, sunt judecaţi, sub control judiciar, după ce ar fi sechestrat şi violat, timp de mai multe ore, în noiembrie 2014, o elevă de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital. Potrivit cercetărilor făcute de către anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de către cei şapte tineri.

Reţinuţi iniţial de către poliţişti, cei şapte tineri au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Vaslui la trei zile după viol. La începutul lunii aprilie, aceeaşi instanţă a decis eliberarea, pe rând, din arestul Poliţiei a celor şapte vasluieni acuzaţi de viol, fiind plasaţi în arest la domiciliu. În 19 iunie, Judecătoria Vaslui a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul celor şapte tineri. Prin acea decizie, instanţa i-a obligat pe cei şapte să se prezinte la IPJ Vaslui în zilele stabilite prin programul de supraveghere.

De asemenea, cei şapte tineri au primit interdicţia de a părăsi satul Văleni, de a merge în baruri, la adunări publice şi în locuri de agrement, de a participa la manifestări sportive, culturale sau alte adunări publice şi de a deţine, folosi sau purta arme. Aceştia sunt obligaţi, de asemenea, să nu ia legătura cu tânăra, cu părinţii acesteia şi cu martorii din dosar.

În 23 iunie, în urma unei sesizări făcute de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID), CSM a sesizat Inspecţia Judiciară să facă verificări privind eliberarea din arest a celor şapte tineri.

PIICJ a dispus, în 25 iunie, efectuarea unor verificări cu privire la modalitatea în care procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au asigurat reprezentarea Ministerului Public în dosarul în care cei şapte tineri sunt judecaţi pentru viol în formă agravantă şi lipsire de libertate în mod ilegal, cauză aflată pe rolul Judecătoriei Vaslui. Verificările au fost iniţiate în urma eliberării din arest a inculpaţilor.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a trimis Inspecţiei Judiciare, în 27 iulie, raportul privind verificările în cazul fetei din judeţul Vaslui violate de şapte tineri, pentru a fi avut în vedere la cercetarea disciplinară a magistraţilor, dispusă de inspectorii judiciari.

"Ca urmare a finalizării verificărilor efectuate, la data de 27 iulie 2015 a fost trimis la Inspecţia Judiciară documentul conţinând concluziile acestor verificări, pentru a fi avut în vedere la cercetarea disciplinară a magistraţilor dispusă de către inspectorii din cadrul Inspecţiei", precizau reprezentanţii PICCJ.

Avocaţii a trei dintre cei şapte tineri au depus o cerere la Curtea de Apel Iaşi, cerând strămutarea procesului şi invocând presiunea mediatică asupra procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui şi asupra magistraţilor Judecătoriei Vaslui.

Primul termen privind solicitarea lui Silviu Ovidiu Burada, Silviu Avădani şi Petrică Ionuţ Bolboceanu a fost stabilit pentru 2 septembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici