Prima pagină » Social » Circulaţia TIR-urilor şi a camioanelor de peste 10 tone pe podul Giurgiu – Ruse, întreruptă

Circulaţia TIR-urilor şi a camioanelor de peste 10 tone pe podul Giurgiu – Ruse, întreruptă

MAE atenţionează că, potrivit informaţiilor primite de la autorităţile bulgare, începând din 8 aprilie se interzice circulaţia TIR-urilor şi a camioanelor de peste 10 tone pe podul Giurgiu - Ruse, pe ambele sensuri, până la remedierea unor defecţiuni apărute în structura podului.
Circulaţia TIR-urilor şi a camioanelor de peste 10 tone pe podul Giurgiu - Ruse, întreruptă

Circulaţia autoturismelor şi altor mijloace de transport de până la 10 tone este permisă pe o singură bandă până la încheierea lucrărilor de reparaţii, menţionează sursa citată.

TIR-urile şi camioanele de peste 10 tone pot utiliza liniile de ferry-boat Bechet – Oreahovo, Călăraşi – Silistra, Calafat – Vidin, Turnu Măgurele – Nicopole, Svishtov – Zimnicea, se mai arată în comunicatul MAE.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă să se consulte periodic pagina web a MAE (www.mae.ro), rubrica Sfaturi de călătorie – Alerte de călătorie.