- Home
- Social
- CONSTANŢA, (16.07.2015, 17:58)
- Cosmin Vaideanu
CJ Constanţa va primi un elicopter nou, identic celui prăbuşit anul trecut în lacul Siutghiol
Consiliul Judeţean Constanţa va primi un elicopter nou, identic celui prăbuşit anul trecut în lacul Siutghiol, accident soldat cu moartea a patru persoane, a declarat, joi, vicepreşedintele CJ Cristinel Dragomir, care a precizat că aparatul de zbor va fi operat de Inspectoratul General de Aviaţie.
Urmărește
112 afișări
CJ Constanţa va primi un elicopter nou, identic celui prăbuşit anul trecut în lacul Siutghiol (Imagine: Cristi Cimpoes/Arhiva Mediafax Foto)
Consilierii judeţeni au aprobat în unanimitate, în şedinţa de joi, proiectul de hotărâre privind aplicarea convenţiei între judeţul Constanţa, Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi Airbus Helicopters SA.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, a declarat că a fost nevoie de acest proiect deoarece elicopterul prăbuşit era în proprietatea CJ, însă poliţa de asigurare fusese încheiată între Inspectoratul General de Aviaţie, cel care utiliza aparatul de zbor, şi firma de asigurări.
“Ştiţi ce s-a întâmplat, s-a prăbuşit elicopterul, iar elicopterul avea poliţă de asigurare, care fusese plătită de Inspectoratul General de Aviaţie. Deoarece raportul de evaluare al poliţiei spune a fost daună totală şi trebuie înlocuit, ni se dă un alt elicopter cu aceleaşi caracteristici. Noi suntem proprietari, dădusem elicopterul în comodat Inspectoratului General de Aviaţie, s-a întâmplat nenorocirea, iar poliţa de asigurare era semnată doar de Inspectoratul General de Aviaţie şi de Omniasig şi ca să poată să se facă această plată ca să ne vină elicopterul era nevoie să spunem că suntem de acord, că recunoaştem poliţa”, a declarat vicepreşedintele CJ Constanţa.
El a spus că nu ştie când va primi Consiliul Judeţean Constanţa noul elicopter de la firma de asigurări, dar că aparatul de zbor va fi operat tot de către Inspectoratul General de Aviaţie şi utilizat de SMURD.
Medicul Laura Vizireanu (39 de ani), asistenta Gabriela Harton (38 de ani), care era însărcinată, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu (47 de ani) şi copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel (42 de ani), şi-au pierdut viaţa în urma accidentului aviatic produs în 15 decembrie 2014, în judeţul Constanţa, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în lacul Siutghiol.
Elicopterul prăbuşit fusese achiziţionat de Consiliul Judeţean Constanţa în noiembrie 2012 şi fusese transferat cu o lună înainte de accident pentru a fi utilizat de SMURD, valoarea aparatului fiind de aproximativ cinci milioane de euro, fonduri europene.
În iunie 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţionarea elicopterului prăbuşit în decembrie 2014 în lacul Siutghiol din Mamaia.
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Cum a ajuns Jennifer Aniston să fie implicată în drama conjugală a soților Obama. Adevărul din culise!
CANCAN.RO
Orașul din România în care vom avea două zile de NINSOARE la început de februarie, potrivit meteorologilor AccuWeather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe