Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că o persoană a fost transportată la spital, iar şase persoane au primit asistenţă medicală la faţa locului, toate pentru atac de panică.
”Un incendiu izbucnit duminică pe strada Vasile Goldiş din Câmpia Turzii a distrus acoperişurile cu şarpantă din lemn ale circa 15 locuinţe, majoritatea barăci din cărămidă. Incendiul a fost stins, dar au fost afectate în jur de 80 de persoane care locuiau acolo. O persoană a fost transportată la spital, iar alte şase persoane au primit asistenţă medicală la faţa locului, toate pentru atac de panică. Incendiul a fost stins în urma intervenţiei pompierilor”, a spus Biriş.
Primarul din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a declarat, la rândul său, că Primăria municipiului efectuează o evaluare a situaţiei şi încearcă să găsească soluţii de cazare pentru familiile afectate de incendiu.
”Incendiul izbucnit în Colonia Goldiş, de la marginea municipiului Câmpia Turzii, a distrus locuinţele ocupate de familii care sunt în majoritate de etnie romă. Sunt peste 80 de persoane afectate, inclusiv copii, şi evaluăm situaţia pentru a încerca să le găsim o soluţie de cazare. Vom găsi ceva, cu siguranţă. Din primele cercetări, pompierii spun că incendiul ar fi fost declanşat din cauza unui scurtcircuit electric”, a spus edilul.
La stingerea incendiului au participat echipe de intervenţie ale serviciului de voluntari din cadrul Primăriei Câmpia Turzii precum şi trei autospeciale ale ISU Cluj.