- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (03.09.2013, 21:36)
- Departamentul Corespondenţi
Cluj: Circa 1.000 de persoane, inclusiv soţia lui Emil Boc, au protestat faţă de proiectul Roşia Montană
Aproximativ 1.000 de persoane au protestat, marţi seară, la Cluj-Napoca, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, printre protestatari numărându-se şi soţia fostului premier Emil Boc, aflată pentru a doua oară la miting, după participarea de duminică. Protestul s-a încheiat în jurulo orei 22:20, fără incidente, traficul rutier în zonă fiind reluat.

Cluj: Circa 1.000 de persoane, inclusiv soţia lui Emil Boc, au protestat faţă de proiectul Roşia Montană (Imagine: Raul Stef/ Mediafax Foto)
UPDATE 22:25 - Protestul de la Cluj-Napoca faţă de proiectul minier Roşia Montană s-a încheiat
Protestul celor aproximativ 1.000 de persoane, de marţi seară, de la Cluj-Napoca, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, s-a încheiat fără incidente, traficul rutier în zona unde aceştia blocaseră şoseaua fiind reluat.
Aproximativ 1.000 de persoane au protestat, marţi seară, la Cluj-Napoca, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, printre protestatari numărându-se şi soţia fostului premier Emil Boc, aflată pentru a doua oară la miting, după participarea de duminică.
Protestatarii s-au adunat în Piaţa Unirii, din cluj-Napoca, la ora 19.00, cu pancarte pe care scria "Privatizarea statului, masacru media", "Solidaritate cu bucureştenii", "Revoluţia începe la Roşia Montană", "Indiferenţa ucide", "Băse, lingoule".
Oamenii au cântat şi au strigat "Avem cu toţii o rană, Roşia Montană" şi "Vrem cultură, nu cianură".
La ora 20.00, protestatarii, al căror număr depăşea 700, s-au îndreptat spre Prefectură, printre ei aflându-se şi soţia fostului premier Emil Boc, Oana Boc, aflată pentru a doua oară la proteste, după participarea de duminică seară.
Pe traseu, numărul participanţilor a crescut la 1.000, manifestanţii, după ce au ajuns la Prefectură, aşezându-se pe asfalt timp de câteva minute şi blocând circulaţia rutieră în zonă.
În jurul orei 20.30, circulaţia rutieră a fost reluată, iar protestatarii au pornit înapoi spre Piaţa Unirii, unii dintre ei spunând că trebuie ca manifestanţii să meargă şi la Primărie.
Participanţii la miting au blocat complet Calea Moţilor din municipiu, înspre cartierul Mănăştur.
La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier în zonă a fost reluat.
Şi în Capitală peste 200 de persoane s-au adunat în zona fântânii de la Universitate, marţi, după ora 19.00, pentru a protesta faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, fiind a treia seară când o astfel de manifestare are loc în Capitală.
Peste o mie de persoane au protestat şi duminică după-amiază, în Piaţa Unirii, din Cluj-Napoca, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană declarând începutul revoluţiei, la manifestare fiind prezent şi fostul consilier prezidenţial Péter Eckstein-Kovács.
Protestul de la Cluj-Napoca, alături de manifestări similare desfăşurate duminică în alte oraşe din ţară, a avut loc după ce, pe 27 august, Guvernul a aprobat un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare.
Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.
Compania Roşia Montană Gold Corporation deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.
Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de "exploatare cu noi standarde de mediu" de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.
Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 12:02
Controversa AI: OpenAI acuză xAI de rezultate înşelătoare pentru modelul Grok 3