- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (18.09.2010, 11:27)
- Vasile Magradean , Vasile Magradean ,
Cluj: Două curse aeriene spre Italia şi Germania vor decola cu o întârziere de peste nouă ore
Două curse ale companiei aeriene Wizz Air, care trebuiau să plece sâmbătă dimineaţă de la Cluj-Napoca spre Treviso, Italia, respectiv Dusseldorf, Germania, vor decola cu o întârziere de peste nouă ore, din cauza unei defecţiuni tehnice, aproximativ o sută de pasageri aşteptând pe aeroport.

Cluj: Două curse aeriene spre Italia şi Germania vor decola cu o întârziere de peste nouă ore (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca au declarat, sâmbătă că avionul spre Treviso trebuia să plece sâmbătă dimineaţă, la ora 06.00, însă va decola la ora 15.30, iar cursa spre Dusseldorf care era programată să plece la ora 10.30, va decola abia la ora 20.00.
"Este o problemă cu cursa Wizz Air spre Treviso, Italia, care trebuia să plece la ora 06.00, dar se estimează că va pleca la ora 15.30. Întârzierea nu s-a produs din cauza aeroportului, ci a companiei. Aeronava care trebuia să ducă pasagerii la Treviso nu a ajuns la Cluj-Napoca de la Roma vineri seară, la ora 23.00, astfel că zborul programat pentru sâmbătă, la ora 06.00 a fost amânat. De asemenea, şi cursa spre Dusseldorf, tot a companiei Wizz Air, care trebuia să plece la ora 10.30, va decola abia la ora 20.00", au precizat oficialii aeroportului clujean.
Reprezentanţii companiei Wizz Air au delclarat, la rândul lor, corespondentului MEDIAFAX că este vorba despre o problemă tehnică la avionul care trebuia să ajungă vineri seară, de la Roma la Cluj-Napoca şi care urma să transporte, sâmbătă dimineaţă, pasagerii spre Treviso şi apoi spre Dusseldorf.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
"Cursa de la Roma spre Cluj-Napoca nu a mai plecat din motive tehnice. Aeronava s-a stricat şi trebuie reparată. Este o cursă aeriană în lanţ. Avionul care venea de la Roma la Cluj-Napoca trebuia să transporte pasagerii la Treviso la ora 06.00, de acolo să preia pasagerii şi să-i aducă la Cluj, după care trebuia să plece spre Dusseldorf la ora 10.30. Toate aceste zboruri au fost afectate", a spus un reprezentant al companiei.
Potrivit acestuia, cei aproximativ o sută de pasageri care aşteaptă în incinta Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca au primit şi vor primi din partea Wizz Air sandvişuri şi apă.
"Pasagerii care sunt din Cluj-Napoca au plecat acasă, urmând să revină, iar ceilalţi au primit apă şi sandvişuri din partea companiei şi vor primi pe tot parcursul zilei", a menţionat reprezentantul Wizz Air.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe