- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (15.06.2014, 15:41)
- Departamentul Corespondenţi
Cluj: Nouă copii cu vârste între 2 şi 15 ani, salvaţi de tatăl lor din casa cuprinsă de un incendiu
Nouă copii cu vârste cuprinse între 2 şi 15 ani din localitatea clujeană Guga au fost salvaţi în ultimul moment de către tatăl lor din casa cuprinsă de un incendiu puternic izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, pompierii reuşind să stingă flăcările după aproximativ trei ore.

Cluj: Nouă copii cu vârste între 2 şi 15 ani, salvaţi de tatăl lor din casa cuprinsă de un incendiu (Imagine: Florin Buliga/Arhiva Mediafax Foto)
Incendiul a izbucnit după miezul nopţii, când copiii şi părinţii lor dormeau. Bărbatul s-a trezit din cauza zgomotului produs de flăcările care cuprinseseră deja acoperişul casei şi a reuşit să îi scoată pe copii din locuinţă, chiar dacă flăcările se extinseseră în imobil, şi apoi a sunat la 112, fiind ajutat de vecini şi rude până la sosirea pompierilor.
Aceştia au pornit spre locul incendiului cu două autospeciale, însă doar una a ajuns din cauza drumului de acces accidentat.
Incendiul a fost stins după aproximativ trei ore, însă nu s-a mai putut salva nimic din gospodărie, casa arzând în totalitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Conform primelor informaţii, incendiul ar fi pornit de la coşul de fum al unui cuptor de pâine.
Proprietarul casei a spus că asigurarea pe imobil expirase de câteva zile şi urma să o reînnoiască săptămâna viitoare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe