- Home
- Social
- (25.10.2015, 17:01)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Cluj: Peste 100 de motociclişti din Transilvania, la un marş în memoria poliţistului Bogdan Gigină - FOTO, VIDEO
Peste 100 de motociclişti din mai multe judeţe ale Transilvaniei participă, duminică, în municipiul Cluj-Napoca, la un marş în memoria poliţistului Bogdan Gigină, ei urmând să ţină şi un moment de reculegere în faţa sediului Poliţiei Rutiere din oraş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
2173 afișări
Motocicliştii s-au adunat duminică, în jurul orei 15.30, pe platoul din faţa Sălii Sporturilor ”Horia Demian”, iar unii şi-au lipit pe motociclete fotografia cu panglică de doliu a poliţistului Bogdan Gigină.
Organizatorul marşului comemorativ, Paul Sorinca, a declarat că la manifestare participă motociclişti din judeţele Cluj, Alba, Satu Mare, Maramureş, Sălaj şi Mureş.
”Scopul marşului este de prevenire a accidentelor cărora le cad victime motocicliştii, dar este şi o acţiune de mobilizare în semn de solidaritate cu poliţistul Bogdan Gigină care a decedat la Bucureşti. Pe traseu ne vom opri şi în faţa sediului Poliţiei Rutiere Cluj, unde vom ţine un moment de reculegere”, a spus Sorinca.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Nicuşor Dan, uimit de rezultatul alegerilor: Vreau să înţeleg mecanismul
-
Lasconi: Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre
-
Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat
Participanţii la marşul comemorativ au plecat pe traseul deja stabilit în jurul orei 16.00. Ei vor străbate mai multe străzi, atât din centrul municipiului, cât şi din cartierele Mărăşti, Gheorgheni, Zorilor şi Mănăştur. La finalul marşului, estimat să dureze cel puţin o oră, motociliştii se vor întoarce la punctul de plecare, în faţa Sălii Sporturilor.
De asemenea, de la ora 17.00, va avea loc un miting în Piaţa Unirii din oraş, anunţat pe o reţea de socializare, în care se va cere demisia ministrului de Interne, Gabriel Oprea.
La ora transmiterii acestei ştiri, câteva sute de persoane participă, duminică, la Bucureşti, la un marş prin centrul oraşului, pentru a cere demisia ministrului de Interne, Gabriel Oprea. Protestatarii s-au adunat, în jurul orei 14.00, la fântâna de la Universitate, apoi au plecat în marş, oprindu-se la sediul Ministerului Afacerilor Interne şi în faţa sediului Guvernului, de unde au continuat să meargă pe Calea Victoriei.
Un miting de protest a avut loc, duminică dimineaţă, şi la Târgu Mureş, unde aproximativ 20 de persoane, între care şi membri ai Partidului M10, în frunte cu liderii Monica Macovei şi Adrian Papahagi, au cerut demisia vicepremierului Gabriel Oprea.
Aceştia s-au adunat în faţa sediului Prefecturii Mureş în jurul orei 11.00, având foi A4 pe care scria ”Oprea demisia” şi scandând ”Jos Oprea”, ”Demisia” şi ”Oprea girofar”. După câteva zeci de minute, la faţa locului au ajuns jandarmii care au încercat să evacueze zona, legitimându-i pe unii dintre protestatari.
De altfel, acţiunea de la Târgu Mureş a fost anunţată de Macovei şi Papahagi pe paginile lor de Facebook: ”Oprea, demisia! De ziua Armatei Române, M10 iese în stradă pentru a cere demisia generalului cu girofaruri, care şi-a lăsat soldatul să moară în şanţ”.
Duminică după-amiază, Monica Macovei a scris pe reţeaua de socializare că ”M10 a ieşit în stradă la Târgu Mureş, în solidaritate cu toată ţara şi în memoria poliţistului Gigină, pentru a cere demisia generalului Gabriel Oprea. De asemenea, ea a postat mai multe fotografii, precum şi un filmuleţ cu imagini de la acţiunea de protest şi cu declaraţii.
”Avem dreptul să facem o astfel de mică întâlnire, este pentru demisia generalului Oprea, pentru moartea motociclistului şi încercarea de muşamalizare a acestui caz, el neavând dreptul la escortă, pentru plagiatul pentru care nu a dat nicio explicaţie”, a spus Macovei.
Aceste acţiuni de protest au loc la cinci zile după ce poliţistul Bogdan Gigină, care însoţea coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea, a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată în carosabil, pe strada Ştirbei Vodă şi, câteva ore mai târziu a murit în urma rănilor grave suferite.
Poliţistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, însă informaţii despre această situaţie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.
Abia la două zile de la accident, Poliţia Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că poliţistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informaţiilor comunicate, participase la "o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice".
Martori care erau foarte aproape de locul accidentului de pe strada Ştirbei Vodă spun că maşina în care se afla ministrul Gabriel Oprea nu a oprit după accident.
Duminică, Ministerul Afacerilor Interne a transmis primul răspuns oficial legat de ancheta privind moartea poliţistului Bogdan Gigină, care însoţea coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea, susţinând că MAI şi ministrul nu pot prezenta detalii pe acest subiect înainte de finalizarea anchetei.
După accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină, în spaţiul public s-au vehiculat mai multe întrebări care încă aşteaptă un răspuns de la ministrul Gabriel Oprea, printre care şi cele legate de dreptul acestuia de a beneficia de coloană oficială, dar şi locul de unde acesta venea şi unde trebuia să ajungă în ziua accidentului, dar şi dacă, în condiţii de ploaie, nu trebuia să renunţe la escorta cu motociclist.
De marţi seară, când a avut loc accidentul, ministrul Gabriel Oprea nu a avut nicio reacţie, însă înainte de răspunsul oficial al MAI, au postat pe Facebook mesaje de susţinere a vicepremierului atât Alexandra Dobre, consiliera personală a acestuia, cât şi deputatul Ion Răducanu, vicepreşedinte UNPR.
În cazul accidentului se fac cercetări într-un dosar deschis de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, la Arad, că "este inadmisibil" ca Guvernul să nu ia o poziţie oficială în cazul accidentului în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, adăugând că îi pofteşte "de urgenţă în faţa microfoanelor pe domnii Ponta şi Oprea să dea lămuriri".
Citește pe alephnews.ro: Cine este Călin Georgescu? Portretul făcut de Reuters pentru candidatul la alegerile din România: „Un critic NATO. Poziție pro-rusă”
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: CAZUL poliţistului Bogdan Gigină: MITING la Bucureşti prin care s-a cerut demisia lui Gabriel Oprea. Manifestanţii au mers la Ministerul de Interne şi la Guvern, scandând "Oprea, demisia" şi "Ponta, demisia" - FOTO
Citește și: MAI, primul răspuns despre accidentul poliţistului Bogdan Gigină: Ministrul Oprea nu poate da detalii înainte de finalizarea anchetei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
CANCAN.RO
„LEGIONAR” – cel mai căutat cuvânt pe dexonline după primul tur al alegerilor prezidențiale. De ce au votat românii un candidat pro-rus
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:07
LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape 2200 de voturi diferenţă. Marja se măreşte / Călin Georgescu, primul cu 22,95%
-
astăzi, 13:01
Vîlceanu: PNL trebuie să-şi schimbe conducerea toată şi trebuie să plece de la guvernare imediat