- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.09.2014, 10:11)
- Departamentul Social - Mediafax
Cod galben de ploi în Dolj, Mehedinţi, Olt şi Teleorman, până joi dimineaţă. Cod galben, emis şi pentru râuri din cele patru judeţe
Judeţele Dolj, Mehedinţi, Olt şi Teleorman se află, în intervalul miercuri, ora 11.00 - joi, ora 11.00, sub cod galben de ploi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis cod galben pentru râuri din cele patru judeţe.

Cod galben de ploi în Dolj, Mehedinţi, Olt şi Teleorman, până joi dimineaţă (Imagine: Sebastian Sascău/Mediafax Foto)
În judeţele vizate de atenţionare, cantităţile de apă vor depăşi, local, 25-30 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 50-60 de litri pe metru pătrat.
Conform aceleiaşi atenţionări, până joi la 11.00 va ploua în sud-vestul şi sudul ţării, precum şi la munte, unde se vor cumula cantităţi de apă de 15-20 de litri pe metru pătrat.
Meteorologii mai precizează că în regiunile sudice şi la munte, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 50-70 de kilometri pe oră, iar izolat, mai ales în zona montană înaltă, vor fi rafale de peste 70-80 de kilometri pe oră.
TITLURILE ZILEI
-
astăzi, 22:26
-
astăzi, 22:19
-
astăzi, 22:16
-
astăzi, 20:24
-
astăzi, 22:57
• LIVE TEXT Oficial! Călin Georgescu este inculpat. Procurorii anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale. Acuzaţii grave / El a fost pus sub control judiciar / Ce interdicţii are Călin Georgescu / Magistrat cercetat în dosarul lui Călin Georgescu
-
astăzi, 16:07
-
astăzi, 15:28
• LIVE UPDATE Călin Georgescu a fost ridicat în trafic şi dus cu mandat la Parchetul General / Surse: Călin Georgescu are calitatea de suspect / Jandarmii au organizat garduri de protecţie în faţa Parchetului General. Politicieni şi susţinători s-au adunat în jur
-
astăzi, 15:47
-
astăzi, 15:43
• Cu cât se pedepseşte fapta de care ar fi acuzat Călin Georgescu?
-
astăzi, 15:22
-
astăzi, 15:14
• Şoşoacă, despre Georgescu: Înseamnă că are mare legătură cu ceea ce se întâmplă la Washington
-
astăzi, 14:58
-
astăzi, 14:58
-
astăzi, 12:12
• Horaţiu Potra, un apropiat al lui Călin Georgescu, a fost la Moscova chiar înainte de alegeri
-
astăzi, 11:13
• Călin Georgescu a pierdut procesul privind reluarea alegerilor la Instanţa Supremă
UPDATE: Cod galben pe râuri din Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman
Râuri din judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se află, în intervalul miercuri, ora 18.00 - joi, ora 20.00, sub cod galben, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Atenţionarea vizează râurile din bazinele hidrografice Drincea, Desnăţui, afluenţii Motrului şi Jiului inferior din judeţele Mehedinţi şi Dolj, afluenţii Oltului inferior din judeţele Dolj şi Olt, Călmăţui - judeţele Olt şi Teleorman, bazinul superior al râului Vedea - aferent judeţului Olt şi afluenţii mici ai râului Vedea din judeţul Teleorman.
Potrivit hidrologilor, în intervalul miercuri, ora 18.00 - joi, ora 12.00, se pot produce, izolat, scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide, cu posibile efecte de inundaţii locale, şi pe unele râuri mici din alte bazine hidrografice, situate în judeţele Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Giurgiu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:55
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1099. Trump se va întâlni cu Zelenski pe 28 februarie la Washington pentru un acord important privind mineralele / Polonia va adapta toate aeroporturile civile pentru utilizare militară / Oficialii Departamentului de Stat doresc să deblocheze ajutorul SUA pentru Ucraina / Polonia va transfera Ucrainei încă 5.000 de terminale Starlink
-
astăzi, 22:43
Nicuşor Dan: Noi avem de rezolvat problema anulării alegerilor