- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
COD ROŞU de inundaţii în Gorj şi Vâlcea: Oameni EVACUAŢI din cauza unei viituri de peste trei metri. Premierul Ponta, în zonele inundate. Sute de persoane evacuate în Argeş - FOTO, VIDEO
Hidrologii au emis o avertizare de COD ROŞU de inundaţii pe râuri din judeţele Gorj şi Vâlcea, valabilă marţi de la 14.15 până la 23.00, în timp ce codul portocaliu de inundaţii pe râuri din nouă judeţe a fost prelungit până miercuri după-amiază. În Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova zeci de localităţi au fost afectate, drumuri naţionale şi judeţene au fost blocate, iar gospodăriile oamenilor au fost inundate.
COD ROŞU de inundaţii în Gorj şi Vâlcea (Imagine: Gelu Ionescu/Mediafax Foto)
01:49 - Opt localităţi afectate de inundaţii şi în Teleorman, unde apa a intrat în zeci de case
Zeci de case şi sute de curţi şi anexe gospodăreşti din opt localităţi ale judeţului Teleorman au fost inundate în ultimele ore ca urmare a ploilor torenţiale care au provocat scurgeri de pe versanţi şi au dus la revărsarea mai multor cursuri de apă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui bilanţ dat publicităţii marţi noapte de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, în urma cantităţilor mari de precipitaţii, a scurgerilor de pe versanţi şi a revărsării râurilor Tecuci şi Clăniţa şi a pâraielor Burdea şi Câinelui s-au produs inundaţii în comunele Tătărăştii de Sus, Tătărăştii de Jos, Trivalea Moşteni, Vedea, Balaci, Dideşti, Siliştea Gumeşti şi Scurtu Mare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Războiul din Ucraina, ziua 1007. Pentagon: Nu există indicii că trupele nord-coreene se deplasează în Ucraina / Germania va livra 2 sisteme de apărare aeriană IRIS-T Ucrainei până la sfârşitul anului
-
Un sud-coreean a fost condamnat pentru că s-a îngrăşat în mod deliberat pentru a se sustrage din armată
-
Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China
Conform sursei citate, în cele opt localităţi au fost afectate de inundaţii 44 de case, 230 de curţi, 178 de anexe gospodăreşti, 63 de hectare de păşuni şi fâneţe şi 963 de hectare de teren arabil.
De asemenea, viiturile au avariat 13 podeţe şi au acoperit peste 23 de kilometri de drumuri judeţene şi comunale, iar 360 de fântâni nu pot fi folosite din cauză că au fost colmatate.
Teleorman este unul dintre judeţele care s-au aflat sub avertizare meteo cod galben de ploi şi vijelii valabilă marţi, până la ora 22.00.
23:12 - Sute de persoane evacuate în Argeş. În unele zone apa ajunge la acoperişul caselor
Sute de persoane au fost evacuate în urma inundaţiilor din judeţul Argeş, cea mai afectată fiind localitatea Bascov, unde în unele zone apa atinge doi metri înălţime, ajungând până la acoperişurile caselor, arată ultimele informaţii furnizate de Prefectura Argeş.
Ultimele informaţii furnizate, marţi seară, de Prefectura Argeş arată că zeci de familii au fost evacuate din mai multe zone ale judeţului, unde viiturile extrem de puternice au provocat pagube importante, în unele case apa depăşind depăşind doi metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cea mai afecată localitate este Bascov, dar situaţii similare, unde apa ajunge până la acoperişul caselor, sunt şi în localităţile Uda şi Vedea.
Sute de oameni din localităţile afectate au fost evacuaţi, Prefectura Argeş neavând, însă, un bilanţ al acestora, în condiţiile în care acţiunile de salvare şi evacuare sunt încă în desfăşurare.
De asemenea, viiturile puternice au dezrădăcinat numeroşi copaci şi au luat mai multe maşini care plutesc pe străzi, o astfel de situaţie fiind la Bascov.
Una dintre intervenţiile de salvare în desfăşurare are loc la intrarea pe autostradă, în zona localităţii Căteasca, unde o maşină cu pasageri a fost luată de viitură, a anunţat secretarul de stat în MAI Raed Arafat.
20:56 - Vâlcea: Intervenţie pentru salvarea altor opt persoane rămase izolate între apele revărsate
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea intervin, marţi seară, pentru salvarea a opt persoane rămase izolate pe o insulă formată între apele revărsare ale râului Bistriţa, distanţa între oamenii sinistraţi şi mal fiind de aproximativ 150 de metri.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Cătălin Popescu, apele revărsate ale râului Bistriţa au format un braţ separat de cursul normal al râului, în apropierea localităţii Băbeni, iar între albia râului şi braţul nou format au rămas izolate opt persoane şi 65 de capre.
Pompierii intervin cu o barcă pneumatică pentru salvarea oamenilor şi a animalelor, intervenţia fiind una dificilă.
O acţiune de salvare similară a avut loc marţi după-amiază în localitatea Suteşti, unde doi oameni au rămas izolaţi pe o insulă formată între apele revărsate ale pârâului Pesceana.
Peste 20 de localităţi ale judeţului Vâlcea sunt afectate de inundaţiile provocate de revărsarea mai multor cursuri de apă în urma ploilor torenţiale, marţi seară, aproximativ 240 de militari ai ISU Vâlcea, dar şi jandarmi şi poliţişti aflându-se în teren în zonele unde se înregistrează situaţii de urgenţă.
De asemenea, potrivit ultimelor informaţii furnizate, marţi seară, de Poliţia Vâlcea, trei sate sunt izolate în zona Păuşeşti, după ce un drum comunal a fost distrus de ape. Şi drumul judeţean 703, care face legătura între localităţile Racoviţa şi Perişani, este blocat din cauza aluviunilor.
20:32 - O altă persoană a fost dată dispărută în urma viiturilor. Victima este din judeţul Vâlcea
Un bărbat de 38 de ani din comuna vâlceană Stoeneşti este dat dispărut în urma viiturilor, fiind căutat de câteva ore de către autorităţi, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, care spun că şansele ca acesta să mai fie în viaţă sunt minime.
Conform surselor citate, localnicii spun că l-au văzut pe bărbat luat de apele pârâului Dobriţoaia, fără ca cineva să poată sări în ajutorul acestuia.
Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea mai spun că şansele ca bărbatul să fie găsit în viaţă sunt minime.
Bărbatul este a doua persoană dată dispărută, marţi, în judeţul Vâlcea, după ce în cursul dimineţii a fost dat dispărut un bătrân de 71 de ani din localitatea Stroeşti despre care autorităţile presupun că ar fi fost luat de o viitură puternică venită pe pârâul Aninoasa.
De asemenea, potrivit ultimelor informaţii furnizate, marţi seară, de Poliţia Vâlcea, trei sate sunt izolate în zona Păuşeşti, după ce un drum comunal a fost distrus de ape. Şi drumul judeţean 703, care face legătura între localităţile Racoviţa şi Perişani, este blocat din cauza aluviunilor.
Marţi seară, pompierii din Vâlcea au intervenit şi în zona localităţii Suteşti, unde două persoane şi 24 de animale au rămas izolate pe o insuliţă formată pe râul Pesceana.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, oamenii şi animalele au fost salvaţi de pompieri, care i-au adus la mal cu ajutorul unor cordeline.
Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că peste 1.600 de angajaţi ai MAI intervin, marţi, cu 400 de autospeciale pentru salvarea persoanelor din cele zece judeţe afectate de inundaţii: Alba, Argeş, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Olt, Prahova, Teleorman şi Vâlcea.
Cele mai afectate judeţe sunt Gorj, Vâlcea şi Argeş, unde au fost evacuate sute de persoane, pentru recuperarea acestora intervenind şi elicoptere ale MAI.
În judeţul Argeş, un bărbat de 72 de ani şi-a pierdut viaţa, marţi după-amiază, după ce a fost luat de o viitură în localitatea Vedea.
De asemenea, tot în acest judeţ un bărbat a fost dat dispărut după ce a fost luat de o viitură pe pârâul Merişani din localitatea cu acelaşi nume.
În judeţul Gorj, cele mai afectate localităţi sunt Bengeşti şi Novaci.
La Novaci, o viitură puternică de peste trei metri a rupt diguri şi maluri de protecţie, inundând străzi şi gospodării, sute de oameni fiind evacuaţi.
Aceste localităţi au fost inspectate şi de premierul Victor Ponta, însoţit de vicepremierul Liviu Dragnea.
O altă localitate grav afectată de inundaţii este Vaideeni din judeţul Vâlcea, unde 42 de persoane au rămas izolate pe o insuliţă, marţi după-amiază, între apele umflate ale pârâului Luncavăţ, după ce casele le-au fost luate de viitură. Sinistraţii au fost evacuaţi cu elicopterele.
Prefectul judeţului, Dumitru-Nicu Cornoiu, spunea că oamenii vor fi duşi la şcoală sau la unele pensiuni existente în zonă, precizând că nu există probleme legate de spaţiile de cazare, deşi numărul persoanelor care nu vor mai avea unde să se întoarcă acasă în cătunul distrus de ape ar putea ajunge la aproape o sută, în condiţiile în care nu toţi se aflau în localitate în momentul în care au venit viiturile.
În localitatea Vaideeni au mers, marţi după-amiază, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea şi ministrul Apărării, Mircea Duşă.
Ulterior, Gabriel Oprea a anunţat, la Craiova, la sosirea la Consiliul Naţional al PSD, că în urma inundaţiilor sunt ”aproximativ două victime”.
”Sunt peste 1600 de oameni care intervin cu peste 400 de utilaje, am acţionat şi cu elicoptere care au sistem de salvare. Am fost cu Mircea Duşa la Vaideeni, în judeţul Vâlcea, iar domnul premier a fost în Gor, cu domnul Dragnea. Am luat şi de la rezervele de stat şi am dus produse alimentare, pate de ficat, conserve de carne, material de cazarmament, apă minerală”, spunea Oprea la întoarcerea de la Vaideeni.
Întrebat dacă există victime ale inundaţiilor, ministrul Afacerilor Interne a răspuns: ”Avem aproximativ, în momentul de faţă, două victime care se pare că au fost înecate. Nu sunt alte informaţii că ar mai fi murit cineva”.
20:09 - Circulaţia pe DN65 Piteşti-Slatina, întreruptă temporar la Lunca Corbului, din cauza aluviunilor
Circulaţia pe DN65 (E574) Piteşti-Slatina este întreruptă temporar, marţi seară, în zona localităţii argeşene Lunca Corbului, din cauza aluviunilor ajunse pe carosabil, în urma precipitaţiilor abundente, informează Centrul InfoTrafic al Poliţiei Române.
În zona menţionată (kilometrul 96), traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, mai precizează sursa citată.
18:47 - Primar Vaideeni: Pârâul din comună nu a avut niciodată un debit aşa mare; 30 de case, grav afectate
"Nu a fost niciodată un astfel de debit de când sunt locuitorii aici. Asta i-a şi determinat să-şi facă locuinţe aici în zona asta. Sunt în jur de 30 de gospodării afectate puternic, dar sunt şi altele în care a fost luat pământul, şi aşa putem să zicem că sunt până la 60 de gospodării. Oamenii sper să înţeleagă că este o situaţie deosebită care nu ne aparţine nouă, care a venit aşa, pe nepusă masă, şi oricât ai fi de pregătit ai impresia că nu putem răspunde tuturor solicitărilor", a declarat primarul din Vaideeni, Daniel Băluță Achim, adăugând că pârâul are, în unele locuri, debitul mărit de zece şi chiar de 15 ori.
Edilul comunei vâlcene a mai spus că a existat şi un caz medical, respectiv o persoană cu probleme cardiace, care a fost transportată la spital cu o ambulanţă la Vâlcea.
"Am hotărât ca sinistraţii să fie cazaţi în căminul cultural şi în şcoală. Avem paturi, avem tot ce ne trebuie", a mai spus Daniel Băluţă Achim.
18:44 - Un tren a deraiat din cauza unei viituri în Argeş. Patru oameni au fost răniţi
Un tren de persoane al companiei private Regiotrans a deraiat între Piteşti şi Curtea de Argeş, în jurul orei 17.00, în zona unui podeţ unde s-a produs o viitură, informează CFR.
17:48 - Persoana luată de o viitură în judeţul Argeş a fost declarată decedată
Bărbatul de 72 de ani luat de viitură în localitatea argeşeană Vedea a fost declarat mort de către medicii SMURD, care au încercat timp de câteva zeci de minute să îl resusciteze.
Reprezentanţi ai Prefecturii Argeş au spus că bărbatul se afla în căruţă în momentul în care a venit o viitură puternică, iar calul s-a speriat, bătrânul căzând din căruţă şi fiind luat de ape.
Conform acestora, în momentul în care a fost găsit bărbatul se afla în stop cardio-respirator, iar echpjul medical a încercat să îl resusciteze timp de câteva zeci de minute, fără rezultat.
Tot în judeţul Argeş, o persoană a fost dată dispărută, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat, care nu a putut furniza detalii.
17:24 - Medicii încearcă resuscitarea unei persoane luată de viitură, în Argeş
O persoană din localitatea argeşeană Vedea care a fost surprinsă de viitură este resuscitată de un echipaj SMURD, la ora transmiterii acestei ştiri, potrivit reprezentanţilor IGSU.
Potrivit primelor informaţii furnizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, persoana respsectivă are semne vitale, iar un echipaj SMURD încearcă resuscitarea acesteia.
Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a precizat că este vorba despre un bărbat de 72 de ani din localitatea Vedea.
16:50 - Vâlcea: Localnicii din Vaideeni rămaşi izolaţi pe o insuliţă au fost evacuaţi cu elicopterele
Un număr de 42 de persoane din comuna vâlceană Vaideeni rămase izolate pe o insuliţă, marţi după-amiază, între apele umflate ale pârâului Luncavăţ, au fost evacuate cu elicopterele, mai multe case din cătunul în care locuiau acestea fiind luate de viitură, ca şi animalele din gospodării.
Elicopterele trimise la Vaideeni, în judeţul Vâlcea, au scos dintre ape 42 de persoane rămase izolate pe o insuliţă înconjurată de viituri, a declarat corespondentului MEDIAFAX prefectul judeţului Vâlcea, Dumitru-Nicu Cornoiu, aflat la Vaideeni.
Potrivit acestuia, mai multe case din cătunul din care cei 42 de oameni au fost evacuaţi au fost luate de ape, la fel şi animalele din gospodăriile localnicilor.
”Nu se poate spune câte case au fost distruse şi luate de viituri, pentru că nimeni nu poate ajunge acolo. Pe insula formată între ape au aterizat elicopterele care au luat oamenii. Este o imagine de coşmar, e ceva infernal, copaci întregi au fost luaţi şi sunt purtaţi de ape”, a afirmat prefectul de Vâlcea.
Dumitru-Nicu Cornoiu a spus că oamenii evacuaţi vor fi duşi la şcoală sau la unele pensiuni existente în zonă, precizând că nu există probleme legate de spaţiile de cazare, deşi numărul persoanelor care nu vor mai avea unde să se întoarcă acasă în cătunul distrus de ape ar putea ajunge la aproape o sută, în condiţiile în care nu toţi se aflau în localitate în momentul în care au venit viiturile.
Potrivit prefectului, multe dintre persoanele evacuate nu au posibilităţi financiare şi vor avea nevoie de ajutor din partea autorităţilor pentru a-şi reface casele luate de viituri.
Marţi după-amiază, la Vaideeni sunt aşteptaţi să ajungă vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
Vaideeni nu este singura localitate din judeţul Vâlcea grav afectată de inundaţii.
Astfel, o familie formată din trei persoane a fost evacuată dintr-o casă din localitatea Lăpuşata, la scurt timp după ce oamenii au fost scoşi din zona de pericol casa fiind luată de viitură, iar o persoană intrând în şoc şi fiind dusă la spital, a precizat prefectul judeţului.
Conform acestuia, şi în localitatea Văldeşti mai multe familii au fost evacuate din casele din cauza viiturilor.
Secretarul de stat în MAI Raed Arfat a anunţat că au fost trimise elicoptere în sprijinul oamenilor şi în localităţile Rădeni, Vlădeasa şi Malaia.
De asemenea, marţi după-amiază, pe lângă drumurile naţionale 7A şi 65C, care au fost închise circulaţiei din cauza aluviunilor, pe alte două drumuri naţionale din judeţul Vâlcea au fost impuse restricţii.
Astfel, conform datelor furnizate de Poliţia Judeţeană Vâlcea, DN 67 B este blocat în localitatea Fârtăţeşti, iar în staţiunea Călimăneşti, unde s-au produs căderi de pietre şi vin viituri de pe versaţi, nu se circulă, traficul rutier fiind deviat pe centura oraşului.
Totodată, marţi după-amiază sunt inundate şi staţiunile Olăneşti şi Călimăneşti, dar şi localitatea Fârtăţeşti.
16:36 - Premierul Victor Ponta a inspectat zonele afectate de inundaţii la Bengeşti şi Novaci
Premierul Victor Ponta a inspectat, marţi după-amiază, comuna gorjeană Bengeşti şi un baraj din zonă, precum şi oraşul Novaci, unde o viitură de peste trei metri a afectat grav oraşul, sute de oameni fiind evacuaţi, la ora transmiterii acestei ştiri Ponta îndreptându-se spre Polovraci.
"Bine că nu s-a întâmplat nimic rău. Şi uite, domnul primar îi facem drumurile. E bine? Să nu mai fiţi supăraţi pe noi ", le-a spus Victor Ponta localnicilor din comuna Bengeşti.
După ce a discutat cu primarul acestei comune, premierul, însoţit de către vicepremierul Liviu Dragnea, a spus că merge să vadă situaţia barajului din zonă, după care s-a deplasat la Novaci, unde a stat puţin timp, spunând că se va întoarce "spre seară", urcându-se în maşină şi plecând spre Polovraci.
15:00 Argeş: O ambulanţă cu o femeie gravidă blocată de aluviuni, scoasă din zona inundată cu un tractor
O femeie însărcinată în nouă luni din localitatea Ciomăgeşti, judeţul Argeş, a rămas blocată într-o ambulanţă care nu a mai putut înainta spre spital din cauza aluviunilor de pe drum, autospeciala fiind tractată de un tractor al localnicilor pentru a fi scoasă din zona inundată.
Potrivit datelor furnizate de către reprezentanţii Prefecturii Argeş, marţi după-amiază, o autospecială a Serviciului de ambulanţă care preluase o gravidă din localitatea Ciomăgeşti a rămas blocată pe un drum din cauza aluviunilor şi nu a mai putut înainta, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Echipajul medical de la ambulanţă a fost solicitat să intervină pentru a prelua o femeie gravidă în nouă luni, care urmează să nască, însă ambulanţa a rămas blocată pe drumul dintre localităţile Uda şi Vedea. î
Autospeciala a fost trasă de un tractor al localnicilor, iar la ora transmiterii acestei ştiri a reuşit să treacă de zona necirculabilă şi se îndreaptă către Spitalul Judeţean din Piteşti.
14:15 Cod roşu de inundaţii pe râurile Gilort, Lotru, Olteţ şi Cerna din Gorj şi Vâlcea
Hidrologii au emis o avertizare de cod roşu de inundaţii pe râurile Gilort, Lotru, cursul superior al Olteţului şi afluentul său Cerna, din judeţele Gorj şi Vâlcea, valabilă marţi de la 14.15 până la 23.00.
Potrivit avertizării, ca urmare a precipitaţiilor cu caracter torenţial înregistrate în ultimele ore şi a celor estimate, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşirea cotelor de pericol, pe Gilort amonte de staţia hidrologică Tg. Cărbuneşti (judeţul Gorj), pe râul Lotru (judeţul Vâlcea), pe cursul superior al Olteţului şi pe afluentul său Cerna (judeţele Gorj şi Vâlcea).
14:04 Trei elicoptere cu salvatori, trimise în judeţele Gorj şi Vâlcea, afectate de inundaţii
Trei elicoptere ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost trimise, marţi după-amiază, în judeţele Gorj şi Vâlcea, în localităţile Novaci, Vaideeni şi Brezoi, pentru salvarea persoanelor izolate din cauza viiturilor, informează oficiali MAI.
Potrivit surselor citate, în localitatea Novaci, judeţul Gorj, a fost trimis un elicopter cu troliu, după ce râul Gilort a ieşit din matcă în jurul orei 11.00, iar peste 70 de gospodării au rămas izolate.
Alte două aparate de zbor ale MAI au fost direcţionate către localităţile vâlcene Balota şi Brezoi, afectate de inundaţii.
Judeţele Gorj şi Vâlcea sunt sub avertizare cod portocaliu de inundaţii până miercuri după-amiază.
De asemenea, meteorologii au prelungit până marţi, la ora 22.00, codul galben de ploi şi vijelii în opt judeţe, între care şi Gorj şi Vâlcea.
13:45 Gorj: Zeci de persoane din Novaci, evacuate din cauza unei viituri de peste trei metri
Zeci de persoane din oraşul Novaci, judeţul Gorj, sunt evacuate de către autorităţi, la ora transmiterii acestei ştiri, din cauza unei viituri de pste trei metri, după ce râul Gilort a depăşit cota de inundaţie şi a ieşit din matcă, în zonă fiind instituită starea de alertă.
Prefectul judeţului Gorj, Alin Văcaru, a dispus, marţi, evacuarea a aproximativ 75 de gospodării din Novaci, după ce debitul râului Gilort a crescut de câteva opri, apa rupând diguri şi maluri de protecţie şi revărsându-se pe străzi, existând riscul să ajungă până în casele oamenilor.
Viitura de peste trei metri s-a produs după ce în ultimele trei zile a plouat neîncetat, debitul râului Gilort crescând de câteva ori, iar cota de inundaţie fiind depăşită.
Prefectul de Gorj a precizat că în localitatea Novaci a fost instituită stare de alertă şi că în zonă au fost mobilizaţi zeci de pompieri, poliţişti şi jandarmi. Echipele de intervenţie evacuează din zonă 75 de gospodării, localnicii urmând să fie duşi în sala de sport şi în liceul din Novaci.
Alin Văcaru a mai spus că până în prezent nu sunt persoane dispărute şi crede că nici nu vor fi în perioada următoare, întrucât vor fi luate toate măsurile necesare pentru a fi evitate eventuale probleme.
Prefectul a menţionat că nu exclude ca în amonte să se producă o nouă viitură care să provoace noi inundaţii.
La ora transmiterii acestei ştiri, forţele de intervenţie evacuează mai multe persoane din Novaci.
Codul portocaliu de inundaţii, prelungit până miercuri, pe râuri din nouă judeţe
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o nouă avertizare cod portocaliu şi cod galben, valabilă de marţi, ora 13.00, până miercuri, la ora 14.00, pentru râuri din bazinele hidrogafice Desnăţui, Jiu, Olt, Vedea, Argeş şi Ialomiţa.
Potrivit noii avertizări, vor fi sub cod portocaliu râurile din bazinele hidrografice Jiul de Est şi afluenţii de stânga ai Jiului, Jiu pe sectorul aval de confluenţa Gilort cu amonte Podari, râuri aferente judeţelor Hunedoara, Gorj şi Dolj, afluenţii Oltului mijlociu şi inferior din judeţele Gorj, Vâlcea, Olt şi Argeş, bazinul superior al Vedei (Vedea amonte S.H. Văleni şi Teleorman amonte S.H. Tătărăştii de Sus) - judeţele Olt, Argeş şi Teleorman şi ceilalţi afluenţi ai râului Vedea din judeţul Teleorman, bazinele superioare ale Argeşului şi Dâmboviţei (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa în sectorul afalt în aval de confluenţa Cricovul Dulce - acumularea Dridu (judeţele Dâmboviţa şi Ilfov).
De asemenea, până miercuri, la ora 14.00, vor fi sub avertizare cod galben de inundaţii râurile din bazinele hidrografice Desnăţui (judeţul Dolj), Jiu în amonte de confluenţa cu Gilort, Jiu sector aval Răcari, afluenţii de dreapta ai Jiului (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), afluenţii Oltului din judeţul Sibiu, Vedea în sectorul aval Văleni (judeţul Teleorman), Teleorman în aval de Tătărăştii de Sus (judeţul Teleorman), Dâmboviţa, pe cursul mijlociu (judeţul Dâmboviţa), Neajlov, Sabar şi alte râuri mici din bazinul Argeşului (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov), Ialomiţa amonte confluenţă cu Cricovul Dulce şi afluenţii mici din judeţele Dâmboviţa şi Prahova.
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale se pot produce şi în alte bazine hidrografice din judeţele Cluj, Alba, Sibiu şi Prahova.
Meteorologii au prelungit până marţi, la ora 22.00, codul galben de ploi şi vijelii în judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Olt, Vâlcea, Sibiu, Alba şi Cluj.
În cele opt judeţe avertizate cu cod galben vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metru pătrat.
Vâlcea: Două drumuri naţionale şi un drum judeţean, blocate marţi după-amiază din cauza aluviunilor
Două drumuri naţionale şi un drum judeţean sunt complet închise traficului rutier, marţi după-amiază, din cauza aluviunilor strânse pe carosabil care fac imposibilă circulaţia în siguranţă a autovehiculelor, ploile torenţiale continuând să producă inundaţii în mai multe localităţi din judeţ.
Conform datelor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, marţi după-amiază au fost închise circulaţiei rutiere drumul naţional 7 A care face legătura între staţiunea Voineasa şi localitatea Brezoi, drumul naţional 65 C care leagă localitatea Măldăreşti de Horezu şi drumul judeţean 676, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Decizia de a închide cele trei drumuri a fost luată din cauza aluviunilor strânse pe carosabil, care fac imposibilă circulaţia în siguranţă a autovehiculelor. De altfel, pe DN 7 A Voineasa - Brezoi traficul rutier era parţial restricţionat, încă de duminică, după ce de pe versanţi au căzut pietre, un sens de mers fiind blocat.
De asemenea, este pentru a doua oară în ultimele 24 de ore când DN 65 C este închis circulaţiei, acest tronson fiind blocat pentru o perioadă şi în cursul zilei de duminică, pe raza localităţii Măldăreşti, iar traficul fiind redirecţionat pe un drum comunal.
Ploile torenţiale continuă să provoace inundaţii, marţi după-amiază, în mai multe zone din judeţul Vâlcea, fiind afectate localităţile Drăgăşani, Drăgoeşti, Roşiile, Vaideeni, Lăpuşata şi Copăceni.
Argeş: 13 localităţi afectate de ploile torenţiale, subsolul Centrului de transfuzii Piteşti inundat
Un număr de 13 localităţi ale judeţului Argeş au fost inundate în urma precipitaţiilor abundente din ultimele două zile, bilanţul prezentat de Prefectura Argeş arătând că printre obiectivele afectate se numără Centrul de transfuzii din Piteşti, dar şi o magistrală de gaze aparţinând Transgaz.
Potrivit datelor prezentate, marţi, într-o conferinţă de presă de către prefectul judeţului Argeş, Mihail Oprescu, un număr de 13 localităţi au fost afectate în urma precipitaţiilor abundente din ultimele două zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, au fost inundate nouă case şi 30 de curţi şi anexe gospodăreşti din Piteşti, Ştefăneşti, Călineşti, Topoloveni, Stolnici, Leordeni, Mihăieşti, Corbeni, Bascov, Bradu, Căteasca, Arefu şi Dragoslavele.
Printre obiectivele afectate se numără Centrul de transfuzii din Piteşti, al cărui subsol a fost inundat, dar şi o magistrală a companiei Transgaz, care a fost avariată în comuna Valea Danului, alimentarea pe acest gazoduct fiind oprită.
Viiturile au avariat, de asemenea, un drum comunal şi două gabioane, unul la Mihăieşti şi altul pe un drum forestier la Corbeni. În cele două zile în care judeţul Argeş s-a aflat sub avertizări meteorologice şi hidrologice, peste 2.000 de familii au rămas fără alimentare cu electricitate din cauza avariilor produse pe reţeaua de alimentare, marţi nefiind alimentaţi peste 600 de consumatori şi localităţile Arefu, Cotmeana, Oarja, Nucşoara şi Săpata, unde şapte echipe ale furnizorului de energie electrică se află pe teren, lucrând la remedierea avariilor.
În ultimele ore, echipajele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au intervenit la Câmpulung şi Topoloveni pentru degajarea a doi copaci dezrădăcinaţi, pomii fiind tăiaţi întrucât exista riscul ca aceştia să se prăbuşească. De asemenea, pompierii au intervenit în mai multe localităţi pentru evacuarea apei din curţi şi case inundate.
Dâmboviţa: Restricţii pe mai multe drumuri din cauza aluviunilor şi a căderilor de copaci şi pietre
Mai multe tronsoane de drumuri din judeţul Dâmboviţa au fost afectate din cauza furtunilor din noaptea de luni spre marţi în urma cărora pe carosabil au căzut pietre şi copaci, o alunecare de teren modificând cursul unui pârâu.
Conform datelor făcute publice de Prefectura Dâmboviţa, în urma fenomenelor meteorologice din noaptea de luni spre marţi circulaţia pe drumul naţional 71 între Târgovişte şi staţiunea Sinaia a fost parţial restricţionată, după ce aluviunile căzute de pe versanţi au îngreunat traficul rutier pe o distanţă de aproximativ 30 de metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şi alte tronsoane de drumuri au fost afectate ca urmare a ploilor şi a căderilor de copaci. Astfel, traficul rutier a fost restricţionat pe drumurile comunale 6 şi 124 din comuna Vişineşti, unde mai mulţi copaci au căzut pe carosabil, iar tronsoane de drum au fost acoperite de aluviuni. Tot în Vişineşti, drumul judeţean 710B este parţial blocat, circulându-se pe un singur sens pe mai multe tronsoane, după ce pârâul Cricovul Dulce s-a revărsat ca urmare a debitului foarte are al precipitaţiilor.
Ploile torenţiale au provocat, de asemenea, inundaţii în mai multe localităţi. La Vişineşti, patru gospodării din satul Sultani au fost inundate în cursul nopţii, iar spre dimineaţă apele s-au retras, urmând ca autorităţile locale să facă o evaluare a pagubelor.
În comuna Iedera, 15 gospodării au fost inundate de torentele formate pe versanţi în urma ploii abundente, iar în oraşul Pucioasa o locuinţă şi două gospodării au fost inundate după ce pârâul Bizdidel a ieşit din matcă şi s-au produs scurgeri de pe versaţi.
Conform Prefecturii Dâmboviţa, pârâul Ruda şi-a modificat cursul în ultimele ore din cauza unei alunecări de teren produse în comuna Iedera.
Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa şi drumarii au acţionat în zonele afectate pentru limitarea efectelor inundaţiilor.
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat atenţionarea meteorologică cod galben, valabilă şi pentru judeţul Dâmboviţa, pentru intervalul 29 iulie (ora 10.00) - 29 iulie (ora 22.00), fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică accentuată.
Şapte localităţi din judeţul Prahova, afectate de ploile torenţiale din ultimele ore
Trei oraşe şi patru comune ale judeţului Prahova au fost afectate de ploile torenţiale din ultimele ore, cea mai afectată fiind comuna Proviţa de Jos, unde mai multe tronsoane de drum, poduri şi maşini au fost avariate, câteva podeţe au fost luate de viituri, iar mai multe animale au murit înecate.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, ploaia torenţială din noaptea de luni spre marţi a provocat pagube materiale în oraşele Sinaia, Breaza şi Comarnic şi în patru comune ale judeţului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La Breaza au fost inundate trei curţi şi două case, la Comarnic apa a intrat într-o locuinţă, un beci şi două curţi, iar la Sinaia o gospodărie a fost inundată.
Cea mai afectată dintre localităţile în care s-au produs inundaţii ca urmare a precipitaţiilor abundente este comuna Proviţa de Jos. Conform bilanţului făcut public de ISU Prahova, în această comună un beci şi trei curţi au fost inundate, patru animale au murit luate de viitură, iar şase autoturisme au fost avariate, fără a se înregistra victime omeneşti.
De asemenea, la Proviţa de Jos infrastructura a fost grav afectată de viituri, cinci podeţe fiind fie avariate, fie complet distruse, mai multe drumuri comunale şi săteşti fiind avariate sau acoperite de aluviuni, iar şapte poduri fiind colmatate de aluviuni şi arbori rupţi de viitură, dintre care un pod din satul Drăgăneasa este avariat în proporţie de 80 la sută.
Viitura puternică ce a lovit această localitate a afectat parţial două construcţii şi a inundat zece hectare de teren agricol.
În comuna Proviţa de Sus, două autoturisme au fost avariate, iar un copac doborât de vânt a căzut pe o punte pietonală, în timp ce în comuna Poiana Câmpina două locuinţe au fost inundate şi trei autoturisme au fost luate de viitură, unul fiind avariat.
Vântul puternic a doborât doi stâlpi de medie tensiune care au căzut în albia râului Proviţa şi a produs mai multe avarii pe reţeaua de alimentare cu energie electrică, în urma cărora peste 420 de familii din comuna Măgureni au rămas fără alimentare cu electricitate.
Vâlcea: Un bătrân care ar fi fost luat de o viitură este căutat de autorităţi şi voluntari
Un bătrân în vârstă de 71 de ani, din localitatea vâlceană Stroeşti, a fost dat dispărut şi este căutat de pompieri, jandarmi şi voluntari, autorităţile presupunând că bărbatul a fost luat de o viitură puternică venită pe pârâul Aninoasa, care a distrus mai multe podeţe peste acest curs de apă.
Potrivit datelor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, autorităţile din acest judeţ au fost anunţate despre dispariţia unui bătrân de 71 de ani, din localitatea Stroeşti, despre care localnicii bănuiesc că ar fi fost luat de viitură, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bătrânul a dispărut în cursul zilei de luni şi, deşi nimeni nu l-a văzut pe acesta căzând în apă, localnicii presupun că a fost luat de apele umflate ale pârâului Aninoasa, ape care au distrus mai multe podeţe amplasate peste acest pârâu.
Voluntarii din localitate l-au căutat, luni, până la lăsarea întunericului, iar marţi au început acţiunea de căutare a bărbatului şi militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea dar şi jandarmi.
Tot în judeţul Vâlcea, în localitatea Băbeni, mai multe gospodării şi terenuri agricole au fost inundate după ce apele pârâului Stăncălău s-ar revărsat şi au rupt un dig.
Potrivit autorităţilor locale, cel mai afectat este satul Valea Mare, unde apa a intrat în zece curţi, afectând grădinile şi unde peste o sută de hectare de teren agricol au fost inundate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:23
Incendiu major la un poligon de testare a lansării de rachete, în Japonia
-
astăzi, 08:21
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1007. Pentagon: Nu există indicii că trupele nord-coreene se deplasează în Ucraina / Germania va livra 2 sisteme de apărare aeriană IRIS-T Ucrainei până la sfârşitul anului