- Home
- Social
- PITEŞTI, (29.06.2017, 22:10)
- , Cristina Cazacu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video VIDEO | COD ROŞU de intervenţie în Argeş: Un camion cu 13 militari a căzut într-o râpă din Dâmbovicioara. Trei militari răniţi de la Spitalul din Câmpulung, aduşi la Spitalul Militar Bucureşti/ Tudose: Este impardonabil să nu avem zbor de noapte cu elicopterele/ Arafat: S-a încheiat intervenţia la faţa locului. Sunt trei decedaţi
Un camion în care se aflau mai mulţi militari a căzut, joi seara, într-o râpă din localitatea argeşeană Dâmbovicioara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. MApN a anunţat că în camionul răsturnat se aflau 13 militari. Trei militari au murit, şapte au fost transportaţi la spitalul din Câmpulung şi doi la Braşov.
Urmărește
14926 afișări
UPDATE 01:55 - Arafat: S-a încheiat intervenţia la faţa locului. Sunt trei decedaţi
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Araft, a declarat pentru MEDIAFAX că intervenţia la locul accidentului s-a încheiat, fiind extrasă şi ultima persoană decedată. Trei militari au murit în urma accidentului din Dâmbovicioara.
"Suntem la Spitalul Câmpulung, este şi domnul ministru al Apărării şi domnul secretar de stat Duşa. Vor fi aduse la Bucureşti patru persoane pe roţi şi două persoane cu elicopterul. Sunt două persoane la Braşov care nu prezintă probleme grave şi din păcate trei persoane decedate şi o persoană fără leziuni, care a rămas la faţa locului. A fost extras şi ultimul decedat. S-a terminat intervenţia", a declarat pentru MEDIAFAX Raed Arafat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
-
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
-
Gala ZF 26 de ani. Gerard Baker, bancher, jurnalist, editor global WSJ: Alegerea lui Trump în SUA reprezintă un moment transformaţional prin care ordinea mondială liberală este răsturnată. Ce înseamnă votul pentru Trump pentru Europa, pentru România şi pentru războiul din Ucraina?
-
Alegeri prezidenţiale 2024: Cine sunt cei 13 candidaţi în cursa pentru Cotroceni şi care sunt programele lor politice propuse
Premierul Mihai Tudose s-a arătat nemulţumit de modul în care s-a intervenit la accidentul în care a fost implicat un camion cu militari, spunând că echipajele, care intervin de câteva ore, nu au fost dotate cum trebuie, în timp ce Raed Arafat încă se află în elicopter spre locul accidentului.
”Nu reuşesc să iau legătura cu domnul Arafat, înţeleg că este încă în elicopter. (...) Oamenii au făcut tot ce e omeneşte posibl. Îi mulţumesc domnului ministru al Apărării,Ţuţuian, care a ajuns repede şi a plecat tot din Bucureşti. Înţeleg că domul Arafat încă e pe drum”, a declarat premierul Mihai Tudose, la Digi24.
"Eu l-am sunat pe domnul premier, o să-l sun din nou", a replicat Arafat.
UPDATE 01:38 - Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu: Răniţii de la Spitalul Câmpulung, duşi în Capitală. Doi dintre ei, transportaţi cu elicopterul
Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a declarat pentru MEDIAFAX că militarii internaţi la Spitalul Câmpulung vor fi transportaţi la Spitalul Militar din Capitală. Doi dintre ei, aflaţi în stare mai gravă, vor fi duşi cu elicopterul.
"Doi răniţi vor fi transportaţi cu elicopterul la Bucureşti. Ceilalţi internaţi la Spitalul din Câmpulung vor fi duşi cu ambulanţe, pe cale rutieră", a declarat Adrian Ţuţuianu pentru MEDIAFAX.
UPDATE 01:08 - Premierul Mihai Tudose: Ministrul Ţuţuianu a ajuns la accident şi a plecat din Bucureşti. Raed Arafat încă e pe drum
Premierul Mihai Tudose s-a arătat nemulţumit de modul în care s-a intervenit la accidentul în care a fost implicat un camion cu militari, spunând că echipajele, care intervin de câteva ore, nu au fost dotate cum trebuie, în timp ce Raed Arafat încă se află în elicopter spre locul accidentului.
”Nu reuşesc să iau legătura cu domnul Arafat, înţeleg că este încă în elicopter. (...) Oamenii au făcut tot ce e omeneşte posibl. Îi mulţumesc domnului ministru al Apărării,Ţuţuian, care a ajuns repede şi a plecat tot din Bucureşti. Înţeleg că domul Arafat încă e pe drum”, a declarat premierul Mihai Tudose, la Digi24.
Premierul a afirmat că este nemulţumit de faptul că, deşi echipajele fac tot ce este omeneşte posibil, nu sunt dotate aşa cum ar trebui.
”Este o interveţie dificilă, dar nu putem programa ca accidentele să se întâmpe ziua, eventual lâgă un spital. Mă uit la imagini, cum o mulţime de oameni încearcă să intervină în condiţii dificile cu ceea ce au. Statul trebuia să le pună la dispoziţie mai multe lucruri. Urmăriţi cu atenţie şedinţa de guvern de mâine. Nu e posibil să nu putem interveni cu elicoptere, cu zbor de noapte, macarale, camion, că înţeleg că şi acest lucru a fost o provocare. Mă nemulţumeşte că e prima zi când sunt premier şi constat că nu avem ce ne trebuie”, a mai spus Tudose.
UPDATE 00:49 - Bodog: Trei militari răniţi de la Spitalul din Câmpulung vor fi aduşi la Spitalul Militar Bucureşti
"Trei victime de la Spitalul Câmpulung vor fi transportate la Bucureşti la Spitalul Militar pe cale rutieră, cu ambulanţe", a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
UPDATE 00:42 - Şeful Ambulanţei Argeş: Sunt trei persoane decedate în accident
Marian Hiru, şeful Ambulanţei Argeş, a declarat pentru MEDIAFAX, că sunt trei militari morţi în accidentul în care a fost implicat un camion care transporta 13 persoane.
Trei victime au decedat în accidentul produs în judeţul Argeş, acolo unde un camion care revenea de la un exerciţiu de antrenament, s-a răsturnat într-o râpă adâncă. Informaţia a fost confrmată de Marian Hiru, şeful Ambulanţei Argeş.
Acesta spune că doi dintre decedaţi sunt încă prinşi între fiare.
UPDATE 00:18 - Carmen Dan: Şoferul a spus că i s-au defectat frânele într-o curbă. A fost testat, alcoolemie zero
Carmen Dan, ministru Afacerilor Interne, a declarat pentru MEDIAFAX că şoferul camionului cu militari care a căzut, joi seara, într-o râpă din judeţul Argeş, a spus că i s-au defectat frânele într-o curbă. Acesta nu a consumat alcool.
"Se acţionează pentru descarcerarea a încă doi militari. Nu putem confirma încă decesul. Şoferul este unul dintre militarii transportaţi la spital şi a declarat că i s-au defectat frânele într-o curbă. A fost testat, rezultatul fiind zero", a declarat Carmen Dan pentru MEDIAFAX.
UPDATE 23:54 -Doi militari răniţi în accidentul din Argeş sunt transportaţi către Spitalul Judeţean din Braşov
Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, declară că doi militari răniţi în accidentul din apropierea localităţii Valea Urdei, judeţul Argeş, sunt transportaţi către Spitalul Militar din Braşov.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, doi militari răniţi sunt transportaţi către Spitalul Militar din Braşov.
”Este vorba despre două persoane în vârstă de 33, respectiv 34 ani. Sunt conştiente, au suferit traumatisme la membre şi la umăr”, a declarat Ciprian Sfreja.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat pentru MEDIAFAX că primele şase victime au ajuns la Câmpulung şi sunt conştiente.
Potrivit ministrului Sănătăţii, militarii au suferit politraumatisme şi la ora transmiterii acestei ştiri sunt evaluaţi.
Trei dintre victimele ajunse la Câmpulung au suferit traumatisme craniocerebrale, contuzii toracice şi la membre. Un militar în vârstă de 36 de ani a suferit un traumatism de coloană toraco-dorsală şi contuzii multiple, altul de 32 ani este suspect de fractură de stern şi a suferit un traumatism genunchi drept, iar al şaselea, în vârstă de 31 ani, a suferit o politraumă prin accident rutier, comoţional, contuzie toraco-abdominală şi contuzie gambă dreaptă.
UPDATE 23:36 - Mihai Tudose: Este impardonabil să nu avem zbor de noapte cu elicopterele
Premierul Mihai Tudose a declarat că este impardonabil ca România să nu aibă posibilitatea de a beneficia de zboruri de noapte cu elicopterul pentru intervenţii şi va ridica problema vineri, în prima şedinţă de Guvern.
”Din păcate, şi va fi o problemă pe care o voi ridica mâine în prima şedinţă de Guvern, nu înţeleg de ce, după 27 de ani de libertate, nu putem să efectuăm un zbor de noapte cu elicopterul, troliu, cu ceva de genul acesta. Mi s-a spus că nu avem. România nu are aşa ceva. Mi se pare impardonabil pentru o ţară în 2017 să avem răspunsul ăsta”, a declarat premierul Mihai Tudose, la Realitatea Tv.
UPDATE 23:36 - Ministrul Sănătăţii: Un militar implicat în accidentul din Argeş a murit
Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, a declarat pentru MEDIAFAX, că o un militar a murit în urma accidentului care a avut loc, joi seara, în judeţul Argeş. Potrivit ministrului, alte două victime sunt încarcerate.
"Două victime sunt încarcerate, posibil decedate, încă nu se ştie pentru că nu au reuşit să îi scoată. Mai există un deces găsit la faţa locului. Şapte victime sunt în drum către spitalul din Câmpulung şi doi în drum spre Braşov. În situaţia în care va fi necesar, vor fi transferaţi la Bucureşti", a declarat pentru MEDIAFAX Florian Bodog.
UPDATE 23:28- MApN: Camion cu 13 militari la bord, răsturnat în judeţul Argeş
Un autocamion având la bord 13 militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte a fost implicat într-un accident de circulaţie astăzi, 29 iunie, în jurul orei 21.55, în apropiere de localitatea Valea Urdei, judeţul Argeş, anunţă MapN într-un comunicat de presă.
”Autocamionul, care era ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare, care se deplasau dinspre Cincu spre Câmpulung, s-a răsturnat în afara carosabilului. Din informaţiile primite până acum, trei militari aflaţi în cabina autocamionului au rămas încarceraţi, echipele de intervenţie fac eforturi pentru eliberarea lor. Ceilalţi zece militari, care se aflau în spatele camionului, au fost evacuaţi şi le se acordă îngrijiri la faţa locului, urmând a fi transportaţi de urgenţă la cele mai apropiate spitale”, se arată în comunicatul MApN.
Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, secretarul de stat Mircea Duşa şi generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General se deplasează către locul accidentului.
”Conform procedurilor legale, a fost sesizat, Parchetul Militar. Din ordinul şefului Statului Major General, a fost instituită o comisie de cercetare administrativă care va investiga circumstanţele producerii incidentului”, mai transmite MApN.
UPDATE 23:13 - Carmen Dan: În camion erau 18 militari. 6 au fost scoşi, 4 sunt inconştienţi. Ceilalţi sunt încarceraţi
Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, a declarat pentru MEDIAFAX că în camionul căzul în râpă se aflau 18 militari. Şase dintre aceştia au fost scoşi din maşină, patru fiind inconştienţi. Ceilalţi 12 sunt încarceraţi. Intervenţia este dificilă, râpa având peste 30 metri adâncime.
"Este vorba despre 18 militari care aparţineau unităţii Vânători de munte Câmpulung Muscel. S-au răsturant, prăpastia are o adâncime de 30-40 m , este amplasată pe raza localităţii Dâmbovicioara, spre Fundata pe DN 73. La 21.37 am primit noi anunţul pentru accident, la 21.40 s-a activat planul roşu la nivelul judeţului Argeş. Din cei 18 militari , 6 au fost scoşi din autocamion, dintre aceştia patru sunt inconştienţi. Rămân încerceraţi şi se acţionează 12 militari. La locul intervenţiei se deplasează secretarul de stat Raed Arafat şi ministrul Apărării. Din informaţiile pe care le am, camionul venea de la Cincu, de la un exerciţiu. Nicio persoană nu a decedat, din informaţiile de până în acest moment. Este o intervenţie dificilă dată fiind adâncimea prăpastiei", a declarat pentru MEDIFAX Carmen Dan.
UPDATE 23:11 - Prefect Argeş: Două victime din accident au ajuns la Spitalul Câmpulung
Emilian Dragnea, prefectul judeţului Argeş, a declarat că două dintre victimele din accidentul în care a fost implicat un camion cu militari au ajuns la Spitalul Câmpulung, iar Spitalul din Piteşti este pregătit să primească victime.
”Evenimentul s-a petrecut la graniţa cu Braşovul. Două victime au ajuns la Spitalul Câmpulung, celelalte echipaje sunt la faţa locului. Spitalul din Câmpulung şi cel din Piteşti sunt pregătite să preia victimele”, a declarat Emilian Dragnea, prefectul judeţului Argeş.
Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, declară că zece persoane din camionul care a căzut, joi seara, într-o râpă în judeţul Argeş, au fost descarcerate, iar alte trei sunt încarcerate.
Mădălina Epure a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că până la ora transmiterii acestei ştiri au fost descarcerate zece persoane, unele nefiind conştiente.
Alte trei persoane sunt încă încarcerate.
UPDATE 23:02 - ISU Argeş: Zece persoane din camionul răsturnat au fost descarcerate, 3 sunt încarcerate
Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, declară că zece persoane din camionul care a căzut, joi seara, într-o râpă în judeţul Argeş, au fost descarcerate, iar alte trei sunt încarcerate.
Mădălina Epure a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că până la ora transmiterii acestei ştiri au fost descarcerate zece persoane, unele nefiind conştiente.
Alte trei persoane sunt încă încarcerate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Argeş, militarii răniţi primesc deocamdată îngrijiri medicale la faţa locului.
Mădălina Epure a spus că intervenţia este dificilă din cauza terenului accidentat, iar şoseaua de pe care s-a răsturnat camionul este plină de serpentine.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, Mădălin Zamfir, a declarat, la rândul său, că ancheta privind accidentul se va desfăşura de Parchetul Militar.
Un camion în care se aflau mai mulţi militari a căzut, joi seara, într-o râpă din localitatea argeşeană Dâmbovicioara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.
Militarii aparţin Batalionului Vânători de Munte din Câmpulung şi veneau dinspre Braşov.
UPDATE 22:49 - Ministrul Apărării: 12 militari se aflau în camionul căzut într-o râpă în Argeş
"În camion se aflau 12 persoane. Erau militari ai Batalionului Vânători de Munte din Câmpulung. Aceştia veneau dinspre Braşov. Mă îndrept către locul accidentului, deocamdată nu sunt mai multe informaţii", a declarat pentru MEDIAFAX
Adrian Ţuţuianu, ministrul Apărării Naţionale, a declarat pentru MEDIAFAX că în camionul care a căzut, joi seara, într-o râpă în judeţul Argeş se aflau 12 persoane. Pasagerii erau militari ai Batalionului 30 Vânători de Munte din Câmpulung.
Camionul în care se aflau mai mulţi militari a căzut, joi seara, într-o râpă din localitatea argeşeană Dâmbovicioara.
Poliţia şi mai multe ambulanţe se deplasează spre locul accidentului, iar autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.
Rude ale celor aflaţi în camion declară că militarii se întorceau dintr-o misiune.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat pentru MEDIAFAX că mai multe persoane sunt încarcerate.
IGSU a informat că au fost alertate nouă echipaje medicale SMURD şi şase SAJ Argeş. De asemenea, acţionează şi trei autospeciale de stingere cu modul de descarcerare şi prim ajutor.
Totodată, persoana care a alertat serviciile de intervenţie a declarat că în camion se aflau caproximativ 20 de militari, dintre care patru nu ar prezenta funcţii vitale.
Citeşte şi: Primarul Bistriţei: Preotul Cristian Pomohaci să fie scos de pe lista invitaţilor de la zilele oraşului
Citeşte şi: Procurorii DNA Jean Uncheşelu, Paul Dumitriu şi Marius Bulancea, cercetaţi disciplinar după ancheta privind OUG 13
Citeşte şi: Timiş: Acoperişurile de pe 125 de case au fost distruse de vânt şi câţiva copaci au căzut pe maşini
Citeşte şi: FOTO, VIDEO | Braşov: Patru persoane la spital după ce un copac a căzut peste maşina în care se aflau
Citeşte şi: CANICULA face victime. Patru persoane au leşinat în Prahova din cauza căldurii, printre aceste şi un preot
Citeşte şi: Circulaţie feroviară blocată pe Magistrala 400, din cauza unor copaci căzuţi pe calea ferată. Trenurile au fost oprite şi între Arad şi Simeria
Citeşte şi: FOTO | CAZ DRAMATIC la Braşov: O femeie însărcinată care a murit într-un accident, supusă unei operaţii de cezarienă pe stradă
Citeşte şi: Purtătorul de cuvânt al SRI: Fenomenul radicalizării, în creştere în România. Actualizarea legii terorismului, necesară
Citeşte şi: FOTO, VIDEO Patronul unui depozit de peşte a încercat să fugă cu marfa în timpul unui control de la Protecţia Consumatorilor
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:30
Ion Cristoiu: O fraudă electorală descoperită după un mileniu şi ceva
-
astăzi, 07:20