- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.07.2014, 20:55)
- Livia Ispas
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Comandamentul pentru situaţii de urgenţă - Sandu (ANM): Avertizarea cod portocaliu din sud-vestul ţării se va extinde în zilele următoare. Dragnea cere poliţiştilor să verifice informaţiile date de primari
Codul portocaliu de ploi instituit duminică în Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea se va extinde în zilele următoare, iar sub avertizare va intra zona de munte a judeţelor Olt, Dolj şi Argeş, local fiind posibile cantităţi de apă de 100 de litri pe metru pătrat, a anunţat directorul ANM, Ion Sandu. Vicepremierul Liviu Dragnea a cerut poliţiştilor să verifice dacă primarii dau informaţii corecte cu privire la inundaţii.
Urmărește
3478 afișări
Comandamentul pentru situaţii de urgenţă - Sandu (ANM): Avertizarea cod portocaliu din sud-vestul ţării se va extinde în zilele următoare (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
"Aproape sigur, mâine (luni, n.r.), la 10.00, nu se opreşte avertizarea cod portocaliu în partea de sud-vest a ţării", a spus directorul Administraţie Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, la Comandamentul pentru situaţii de urgenţă reunit la Guvern, sub conducerea vicepremierului Liviu Dragnea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ancheta preliminară confirmă că o rachetă rusească a provocat prăbușirea Azerbaijan Airlines în Kazahstan
-
Au apărut imagini care par să arate noi modele de avioane militare chineze
-
451 de persoane au traversat ilegal Canalul Mânecii în prima zi de Crăciun
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
Ion Sandu a precizat că este posibil ca suprafaţa unde vor cădea precipitaţii însemnate să se extindă şi în alte judeţe decât cele aflate sub avertizare.
"Este posibil să se extindă pentru partea de munte a judeţelor Olt, Dolj şi Argeş, şi probabil că va fi o pauză în Mehedinţi. Trebuie foarte multă atenţie pe acele judeţe pe care se va suprapune codul portocaliu, care începe din această noapte până mâine şi de mâine până poimâine (marţi, n.r.). Aceste judeţe, după părărea noastră, în momentul de faţă ar fi Gorj şi Vâlcea, cu siguranţă, dar pot fi şi altele. Punctual pot fi cantităţi de precipitaţii care pot depăşi 100 de litri pe metru pătrat", a avertizat Sandu.
Directorul ANM a explicat că ciclonul care se va forma duminică noapte va aduce cantităţi însemnate de precipitaţii. Fenomenele asociate instabilităţii atmosferice vor pierde din intensitate miercuri la prânz, dar în 31 iulie şi 1 august, aceeaşi zonă va fi afectată din nou de precipitaţii.
"Cât de grav, vom discuta în zilele următoare, deci partea de sud-vest a ţării va rămâne sub incidenţă", a mai spus Ion Sandu.
Prezent la comandament, un reprezentant al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a arătat că judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea au intrat sub cod portocaliu din cauza viiturilor rapide care se formează pe versanţi şi care pot produce inundaţii pe râurile mici.
Totodată, reprezentantul INHGA a anunţat că duminică, la ora 23,00, codul portocaliu se va extinde pentru bazinele hidrografice Bistra, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiul superior şi afluenţii săi, Oltul inferior şi afluenţii acestuia, în opt judeţe: Caraş-Severin, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Hunedoara, Vâlcea, Olt şi Argeş.
De asemenea, o avertizare de fenomene imediate a fost emisă pentru Iza, Vişeu şi Someşul Mare, în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, iar luni dimineaţă se poate depăşi cota de inundaţie în bazinul superior al râului Vedea.
Dragnea cere poliţiştilor să verifice dacă primarii dau informaţii corecte cu privire la inundaţii
Vicepremierul Liviu Dragnea a solicitat MAI ca şefii posturilor de poliţie să verifice dacă primarii din zonele avertizate cu cod galben sau portocaliu transmit date corecte despre efectele intemperiilor şi, uitând că este vacanţă, a cerut măsuri pentru continuarea activităţii şcolare.
Liviu Dragnea a arătat duminică, la Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, că ştie că prefecţii au dificultăţi în a ţine legătura cu primarii, solicitând în acest sens ajutorul Ministerului Afacerilor Interne.
"Aşa cum v-am cerut mereu, vă rog în continuare, pe colegii de la Ministerul de Interne, ca şefii de post din comunele respective să verifice, aşa, cu foarte multă bună-credinţă, dacă ceea ce transmit colegii din comune la telefon se întâmplă şi în realitate. Adică, dacă apar situaţii de genul acesta, să se poată interveni", a spus Liviu Dragnea.
Vicepremierul a solicitat activarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi a cerut prefecţilor şi subprefecţilor ca în noaptea de duminică spre luni să rămână în sediile prefecturilor, deoarece dacă s-ar duce acasă, "orice comunicare cu colegii din teritoriu va fi virusată".
Dragnea a mai cerut ca populaţia să fie corect informată, la fel şi turiştii şi persoanele care tranzitează zonele avertizate.
Uitând că este vacanţă, vicepremierul a solicitat şi măsuri pentru buna desfăşurare a activităţii în şcoli.
"Pentru faptul că domnul ministru Pricopie este prezent aici, ministrul Educaţiei, vă rog, domnule ministru, ca în cazul în care în noaptea asta sau mâine apare un efect nedorit, la o unitate şcolară, grădiniţă, şcoală sau o altă unitate şcolară, care pune sub semnul întrebării sau chiar blochează activitatea şcolară, vă rog să ne informaţi imediat, ca să putem acţiona, să remediem în timp foarte scurt pentru ca... Da, e, de fapt, vacanţă?! Nu ştiam de ce aţi venit aici...", s-a arătat nelămurit vicepremierul Liviu Dragnea.
El a adăugat că, totuşi, în eventualitatea că şcolile sunt afectate, autorităţile trebuie anunţate rapid, pentru ca unităţile de învăţământ să fie reparate în timp pentru noul an şcolar.
Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ploi şi vijelii pentru Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea, unde începând de duminică, ora 22.00, până luni, la ora 10.00, va ploua torenţial şi se vor cumula cantităţi de apă de 50-70 de litri pe metru pătrat şi izolat peste 80 de litri pe metru pătrat.
Citeşte şi:
COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de ploi şi vijelii. HARTA zonelor afectate. Prognoza meteo pentru luni şi marţi
Alte nouă judeţe - Argeş, Olt, Dolj, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Hunedoara şi unele zone din Alba şi Sibiu - vor fi sub avertizare cod galben, de duminică, ora 18.00, până marţi, la ora 09.00.
Potrivit avertizării emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, începând de duminică, ora 18.00, până marţi, la ora 16.00, pe râurile din bazinele hidrografice Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiu, Olt şi Vedea se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide şi creşteri de debite şi niveluri, care ar putea duce la depăşirea cotelor de atenţie şi de inundaţie.
Astfel, de duminică, ora 19.00, vor fi sub cod portocaliu de inundaţii râurile mici din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, iar de la ora 23.00, şi râurile din bazinele hidrografice Bistra (judeţul Caraş-Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), Drincea, Desnăţui (judeţele Dolj şi Mehedinţi), Jiu superior şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Dolj şi Mehedinţi, precum şi afluenţii Oltului inferior (judeţele Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj şi Argeş).
De asemenea, de luni, ora 06.00, vor fi sub cod portocaliu de inundaţii şi râurile din bazinul superior al Vedei, în amonte de staţia hidrologică Văleni (judeţele Olt şi Argeş).
Hidrologii au emis şi o avertizare cod galben de inundaţii pe râurile din bazinul superior al Crişului Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), afluenţii Mureşului din judeţul Hunedoara, Bega Veche, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, bazinul superior şi mijlociu al Begăi şi bazinul superior al Timişului (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Jiu (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), afluenţii Oltului din judeţele Sibiu, Vâlcea, Dolj, Olt şi Argeş, Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman).
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale se pot produce şi în alte bazine hidrografice din judeţele Arad, Alba şi Sibiu.
Citește pe alephnews.ro: Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe