COMENTARIU Crenguţa Nicolae | Ce trebuie să ştie despre carantină viitorul ministru al Sănătăţii

E aşa de plăcut să vezi din nou spectacolul vechi al unei crize politice clasice, aproape uitat de la căderea guvernului Dăncilă încoace. O astfel de criză e mai sănătoasă pentru psihicul unor oameni sufocaţi de pandemie decât un serial de pe Netflix, pentru că ea îi ajută nu să se refugieze în ficţiunea altora, ci în propria lor viaţă anterioară: mai descarcă nişte nervi, mai ocupă un pic de timp liber, toată lumea se comportă ca şi când criza politică ar conta, ca şi când am trăi în continuare ca în 2009 sau 2019. E cam la fel de liniştitor ca atunci când te pregăteşti să te internezi în spital, iar la televizor auzi o reclamă familiară la o îngheţată sau o vopsea, ca un semn al vieţii normale la care tu n-ai acces acum. În realitate, nici criza politică, nici ţâfnele şi socotelile participanţilor la ea n-au nicio relevanţă pentru şansele noastre de a depăşi momentul pandemiei în care este acum România.

Aşa cum coronavirusul e neinteresat dacă la o cârciumă stau fără distanţare socială nişte fani ai lui Vela sau ai lui Ciolacu, fiindcă toţi sunt gazde la fel de bune pentru el, la fel e de neinteresat dacă la minister e conducere civilă sau militară, dacă la putere e USR sau PLUS ori dacă un ministru a fost demis fiindcă „a vrut să atace mafia” sau fiindcă aprobă acte fără să-l anunţe pe premier. Singurul lucru de care e interesat virusul e dacă o guvernare, un ministru, nişte politicieni, nişte partide aflate la putere într-o ţară iau măsuri eficiente contra lui sau nu. Pentru el e minunat dacă ei se ceartă pe ciolan, dacă nu ştiu să facă rost de paturi şi spitale ATI decât dând afară bolnavi din spitale, dacă aruncă banii pe aparatură şi consumabile ca să-şi îmbogăţească mai repede clanurile, dacă se hlizesc când anunţă măsuri de carantină, dacă singura lor comunicare cu cetăţenii e prin postere publicitare, dacă îi vaccinează pe vulnerabili după cei sănătoşi ori dacă nu testează şi nu fac anchete epidemiologice ca să dea impresia că au sub control pandemia. Cu toţii ar putea să constituie oricând un ONG de lobby pentru virus, o asociaţie gen Prietenii Covidului, de-a dreptul un fan-club.

Vlad Voiculescu a făcut într-adevăr obiectul unei campanii foarte agresive din partea susţinătorilor PNL din media, care s-au străduit din răsputeri să-l umple cu noroi într-un stil pe care nu l-au practicat faţă de miniştrii PNL incompetenţi şi corupţi, majoritatea încă aflaţi în guvern. Doar că între el şi Nelu Tătaru sau oricare alt viitor ministru nu e mare diferenţă dacă după o lună, patru luni sau un an nu reuşesc să le facă oamenilor loviţi de pandemie viaţa mai uşoară. Nu să ridice din umeri şi să dea vina pe inamicii politici, pe mafia din sistem, pe conspiraţionişti sau pe prostimea care nu înţelege că trebuie să poarte mască afară, în casă şi când joacă fotbal. Înainte să conceapă criterii de carantină, înainte să laude beneficiile carantinei şi pe urmă să remarce că întâmpină rezistenţă („ne e teamă de constrângeri şi de limitări”, cum a spus Andreea Moldovan – nu, pentru mulţi nu e vorba de teamă, ci de anticiparea raţională că ajung în sapă de lemn după încă o carantină), trebuie mai întâi să epuizeze toate măsurile pe care le pot lua ei. Începând chiar cu cele mai neînsemnate pentru orgoliul lor de revoluţionari ai sistemului.

Am mai spus asta, dar un ministru căruia i-ar păsa de oameni ar putea începe, de pildă, prin a nu mai cenzura din comunicatele Agenţiei Europene a Medicamentului tocmai pasajele unde oamenii sunt informaţi la ce simptome concrete să fie atenţi ca să evite cheagurile de sânge produse de vaccinuri. Ar face şi tot posibilul ca oamenii să ştie că se pot infecta cu mai mare uşurinţă în primele săptămâni după ce s-au vaccinat şi că atunci când merg la vaccinare trebuie să se asigure că nu sunt infectaţi şi că nu au trecut de curând prin boală. Sau ar putea începe prin a lansa o campanie de promovare a câtorva măsuri de primă intervenţie în caz de infectare, însoţită de liberalizarea accesului în farmacii la câteva medicamente de bază, pe baza unui protocol minimal pe care îl pot recomanda oricând câţiva medici cu experienţă în tratarea bolnavilor de Covid.

Sigur, imediat o să apară propagandiştii care vor repeta că în afară de vaccin nu se poate face nimic contra virusului. Dar atâta vreme cât numărul de decese nu scade, în spitale nu mai sunt locuri, iar populaţia nu se poate vaccina toată peste noapte, ce ar avea de pierdut un ministru deschis la minte şi creativ dacă încearcă să înveţe populaţia să se ajute singură de la primele semne ale bolii?

Atâta vreme cât oamenilor li se tot reproşează cu dispreţ fie că se infectează şi împovărează spitalele, fie că ajung la spital prea târziu după ce s-au îmbolnăvit, am vedea în sfârşit o atitudine constructivă şi un ajutor concret. Sau ar putea începe prin a organiza un program sau sistem naţional de facilitare a depistării infecţiilor, care începe de la accesul mai ieftin, dacă nu gratis al oamenilor la teste rapide, continuă cu capacitatea statului de testare ţintită în zonele unde apar variante noi de coronavirus şi se încheie cu capacitatea statului de a face secvenţierea şi analiza variantelor, fără de care nu se poate realiza în veci un control real al pandemiei.

Iar dacă ministrul ar vrea să-şi imagineze un model de cetăţean de la care să pornească şi căruia i-ar fi cel mai mult de folos munca sa, atunci să nu-l mai ia tot pe acela care în caz de infectare lucrează de acasă ori pleacă să se interneze la un spital privat ori special. Ci pe unul care (din varii motive, dar pe care autorităţile le ştiu foarte bine) nu are acces nici la un medic de familie, nici la un medic curant, iar când se raportează la Covid fuge şi de testare, şi de izolare, şi de internare, şi de vaccinare, pentru că orice zi de boală sau de incapacitate de muncă înseamnă pentru el un pas mare în plus către sărăcie.

Nu poate face toate astea ministrul pentru că nu-l interesează? Atunci n-are ce căuta la minister. Nu poate face astea pentru că nu-l lasă colegii de coaliţie sau clienţii lor din sistem sau din sectorul privat? Atunci nici colegii de coaliţie n-au ce căuta la guvernare. Nu există nimic mai important acum decât găsirea unei formule de guvernare în care partenerii să izbutească în sfârşit să colaboreze în loc să se lupte şi să se sape. Până la ameninţări cu carantina, văicăreli că oamenii nu se vaccinează sau învinovăţirea oamenilor că ies pe stradă în loc să stea în case ca în martie 2020, este urgent să arate ce anume fac ei concret ca să evite carantina, să-i ajute pe oameni să nu rămână fără surse de venit şi să le reducă pe cât posibil cheltuielile pentru prevenirea bolii şi lupta cu ea.

Altminteri nu va reuşi să învingă pandemia, adică nu va reuşi să-şi îndeplinească singura misiune pentru care este la putere (nu acapararea banilor europeni, nu ridiculizarea adversarilor politici, nu păcălirea electoratului, nu jocul de-a opoziţia când eşti la putere), iar la capătul mandatului său se va alege cu o populaţie bolnavă, decimată, deprimată şi săracă şi cu o economie la pământ. Va fi un ministru, un guvern, un partid care nu merită să mai câştige alegeri. Şi n-o să le câştige, indiferent cât de tare va încerca să dea vina pe alţii, să se scuze că n-a putut, că n-a ştiut, că n-avea bază legală şi metodologie, că nu l-au înţeles prietenii şi l-au combătut duşmanii.