COMENTARIU: Ţara bunului-simţ, în anul 13 al mileniului, de ziua sa

Şi nu te scoate fiindcă în anul 13 s-a băgat un milion de euro în parada militară, după mintea şi vorbele unora urmând ca astfel ziua naţională să fie mai naţională. Bunul-simţ şi un anume soi de demnitate se aprind şi întreţin printr-o combustie specială, care nu se cumpără pe arginţi. În 2012, când milionul de euro nu a fost, s-a sărbătorit mai modest, dar fără ca bucuria a ceea ce s-a văzut de 1 Decembrie să fie umbrită.

Un alt lucru care rămâne neînţeles minţii celor care se cred veşnic în fruntea trebilor este că de ziua naţională bunul-simţ încuie auzul. Care refuză să vibreze la vorbe de tinichea. Şi este prilejul în care se aud şi se înghesuie atâtea cuvinte mari, dar golite, nu pentru că ar fi secat miezul expresiv al limbii române, ci pentru că aceia care le înşiră nu au dreptul moral să le spună. Nu poţi fi zmeul subteranelor golăniei verbale şi să-ţi pui de ziua naţională aripi de înger. Oricum te-ai numi şi oricine ai fi.

Sunt motive pentru care, în ţara anului 13, de ziua naţională, bunul-simţ personal sau "insular" (căci, din nefericire nu este fenomen "de masă") face un mare exerciţiu de auto-apărare. Nu paradă, căci cu aşa ceva nu se defilează. Nu este nici izolare, nici autism social, nici spleen, nici "scârbă" de bon-ton. Nici măcare singurătate în mulţime.

Din exerciţiul de auto-apărare fac parte: aplauzele din suflet, steguleţul păstrat peste an, paharul de vin ridicat acasă şi bucuria de a fi cu aceia ca tine într-o zi cum nu este alta. Şi acel: "Hai că nu suntem aşa răi!".

După 1 Decembrie, bunul-simţ se duce la ale sale şi nu mai iese în piaţă. Din sfială, din comoditate. Sau pentru că nu îşi cunoaşte puterea. Este aici o mare aşteptare, care se traduce printr-un cuvânt pur românesc: dor (care are doar sinonime poetice si este străin altor graiuri).

Pentru că multor oameni le este dor de o ţară condusă prin puterea bunului-simţ. În care să fie mai des Ziua României.

La mulţi ani de ziua noastră!