Comisia de control al activităţii SRI nu a abordat scrisoarea lui Giuliani la audierea lui Maior

Preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat, marţi, după audierea fostului director al serviciului secret, George Maior, că nu s-a discutat despre afirmaţiile acestuia la adresa scrisorii avocatului lui Donald Trump, Rudolph Giuliani.

Urmărește
379 afișări
Imaginea articolului Comisia de control al activităţii SRI nu a abordat scrisoarea lui Giuliani la audierea lui Maior

Comisia de control a activităţii SRI nu a abordat scrisoarea lui Giuliani la audierea lui Maior

„Nu am avut deloc în intenţie şi nici nu am discutat de tema afirmaţiilor domniei sale legate de scrisoarea venită de la dl Giuliani. Ne-a interesat să discutăm elemente care vizează activitatea dl George Maior când era directorul SRI", a declarat, marţi, preşedintele Comisiei parlamentare de control a SRI, senatorul Claudiu Manda (PSD), după aproximativ patru ore de audiere a fostului director SRI George Maior.

Actual ambasador al României în SUA, Maior a audiat pentru a doua oară în comisia parlamentară de control a SRI, după discuţiile de peste 6 ore din luna februarie atunci când a fost solicitat să dea detalii despre activitatea Serviciului Român de Informaţii din vremea mandatului său.

Chemarea vine ca urmare a reacţiei ambasadorului României în SUA la scrisoarea lui Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al New York. Acesta s-a adresat preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români cărora le-a cerut verificarea protocoalelor PG-SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor. George Maior este nominalizat de Giuliani ca fiind unul dintre semnatarii protocoalelor care au permis abuzuri în România.

George Maior a declarat, referitor la scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani, avocat al preşedintelui Donald Trump, că aceasta este expresia unui lobby iniţiat de forţe interesate să apere persoane cu probleme cu legea.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat sâmbătă, după şedinţa social democraţilor, că i s-a cerut premierului ca ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, să pornească procedura de rechemare în ţară a ambasadorului României în SUA, George Maior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici