Comisia de sănătate din Senat a aprobat coplata în sănătate

Membrii Comisiei pentru sănătate au adoptat, marţi, raport favorabil la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prin care se instituie coplata pentru unele servicii medicale.

Urmărește
71 afișări
Imaginea articolului Comisia de sănătate din Senat a aprobat coplata în sănătate

Comisia de sănătate din Senat a aprobat coplata în sănătate (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Proiectul de lege propus de Guvern, care va fi dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, a primit raport de admitere, fiind înregistrate şase voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă".

Potrivit proiectului, coplata este suma care reprezintă plata contribuţiei băneşti a asiguratului, pentru a beneficia de unele servicii medicale din pachetul de servicii de bază, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în cuantumul şi condiţiile prevăzute în contractul-cadru privind condiţiile asigurării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Actul normativ stabileşte că vor fi scutiţi de la coplată copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii între 18 şi 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, ucenicii sau studenţii dacă nu realizează venituri din muncă.

Vor fi scutiţi de coplată bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, pentru serviciile aferente bolii de bază, dacă nu realizează venituri din muncă sau pensie şi pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 de lei pe lună.

Executivul mai propune ca suma maximă reprezentând coplata asiguratului într-un an calendaristic să nu depăşească 600 de lei, după depăşirea acestei sume, serviciile medicale urmând să fie acordate fără coplata.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici