Comisia parlamentară specială dezbate astăzi amendamentele proiectelor pe secţia de anchetă şi legile justiţiei

Comisia parlamentară specială dezbate, miercuri, de la ora 13.30, amendamentele depuse la proiectul de aprobare a OUG 90/2018 privind secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie şi iniţiativa de aprobare a OUG 92/2018 pentru modificarea Legilor justiţiei.

Urmărește
356 afișări
Imaginea articolului Comisia parlamentară specială dezbate astăzi amendamentele proiectelor pe secţia de anchetă şi legile justiţiei

Comisia parlamentară specială dezbate astăzi amendamentele proiectelor pe secţia de anchetă şi legile justiţiei

Şedinţa de miercuri este a doua, după ce marţi Comisia specială pe Legile justiţiei a început dezbaterile generale pe marginea celor două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului.

În legătură cu proiectul de aprobare a OUG 90/2018, preşedintele Comisiei speciale pentru legile justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat marţi, la Parlament, că a spus membrilor Comisiei de la Veneţia că este „exclus” ca PSD să renunţe la înfiinţarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

PSD, ALDE, USR, DIICOT şi PÎCCJ au venit cu mai multe propuneri pentru modificarea OUG 90 şi OUG 92 care urmează să fie dezbătute de către Comisia parlamentară specială, în şedinţa de miercuri.

Astfel, USR amendează OUG 90/2018 propunând respingerea actului normativ privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

Parlamentarii USR argumentează necesitatea amendamentului prin faptul că, în avizul Comisiei de la Veneţia privind modificarea legilor justiţiei, forul european şi-a exprimat îngrijorarea "referitoare la crearea acestei secţii (paragraful nr. 90), solicitându-se, în final, revenirea asupra soluţiei legislative de înfiinţare a acestei secţii speciale (paragraful nr. 165 pct. 4)".

"Nu există un fenomen infracţional în rândul magistraţilor care să justifice crearea unei astfel de secţii. Secţia va constitui un instrument de presiune asupra magistraţilor motiv pentru care se impune renunţarea la înfiinţarea şi operaţionalizarea acesteia", arată aleşii USR în motivarea propunerii de respingere a OUG 90/2018.

De asemenea, USR propune ca "la data intrării în vigoare a prezentei legi, procurorii numiţi în condiţiile Ordonanţei de urgenţă nr. 90/2018 revin la parchetele de unde provin".

Parchetul de le lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei (PÎCCJ) are mai multe propuneri la proiectul de aprobare a OUG 90/2018 privind secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie.

Astfel, Parchetul General propune următoarele la proiectul de aprobare a ordonanţei de urgenţă 90:

"- plângerile formulate împotriva soluţiilor emise înainte de operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se vor soluţiona de procurorul general al PÎCCJ în calitate de procuror ierarhic al unităţilor şi structurilor de parchet.

- plângerile formulate împotriva actelor procurorului emise înainte de operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se vor soluţiona, în conformitate cu dispoziţiile art. 339 Cod procedură penală, de către de procurorul general al PÎCCJ în calitate de procuror ierarhic al unităţilor şi structurilor de parchet.

- participarea în camera preliminară în dosarele trimise la instanţă înainte de data operaţionalizării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se va realiza de procurorii din structura de parchet care a sesizat instanţa de judecată.

- participarea la judecata în fond sau a căilor de atac în dosarele trimise la instanţă înainte de data operaţionalizării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se va realiza de procurorii din structura de parchet care a sesizat instanţa de judecată".

Amendamente depuse în Parlament şi la OUG 92/2018 pentru modificarea legilor justiţiei

Parchetul General propune ca punctul 5 din OUG 92 să fie modificat potrivit recomandărilor cuprinse în raportul Comisiei de la Veneţia, în sensul ca "art. 54 alin. 1 să prevadă că procurorul general al PÎCCJ, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al DNA, adjuncţii acestuia, procurorul şef al DIICOT, adjuncţii acestuia, precum şi procurorii şefi de secţie ai acestor parchete sunt numiţi de Preşedintele României la propunerea Secţiei pentru procurori cu avizul ministrului Justiţiei".

Totodată, Ministerul Public propune şi modificarea punctului 6 din OUG 92/2018, "în sensul ca articolul 57 alin. 7 să prevadă posibilitatea delegării procurorilor pe funcţiile de conducere şi în situaţia în care aceştia nu întrunesc condiţia de vechime cerută de lege pentru numirea în aceste funcţii, până la ocuparea prin concurs a posturilor".

În concluzie, PG recomandată ca dispoziţiile Legii de adoptare a OUG 92 care modifică cele trei legi ale Justiţiei să fie schimbate în acord cu totalitatea recomandărilor în raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia, "având în vedere faptul că numai una dintre aceste recomandări a fost luată în discuţie".

În ceea ce priveşte pensionarea anticipată a magistraţilor prevăzută în ordonanţa de urgenţă 92/2018 care modifică legile justiţiei, parlamentarii PSD şi USR au avut, marţi, discuţii în contradictoriu.

În timp ce deputatul UDMR Marton Arpad a susţinut că formaţiunea maghiară susţine eliminarea posibilităţii pensionării anticipate a magistraţilor, preşedintele Comisiei speciale, deputatul PSD Florin Iordache, a spus că social-democraţii susţin prorogarea termenului.

„Dezbaterea înseamnă să se amendeze textele conţinute în cele două ordonanţe adoptate de Guvern, dar nu putem să fim de acord să reluăm dezbaterile pe cele trei legi adoptate. Referitor la textele concrete, punctul nostru de vedere este că suntem împotriva posibilităţii pensionării la 20 de ani, suntem pentru abrogarea şi nu pentru amânarea acestui articol”, a declarat, marţi, în comisia pentru legile justiţiei, deputatul UDMR Marton Arpad.

În schimb, Florin Iordache a afirmat că partidul său susţine în continuare soluţia din OUG cu amânarea intrării în vigoare a prevederii.

„Posibilitatea de pensionare a magistraţilor la 20 de ani. Acest amendament a venit din partea CSM. Eu am solicitat CSM să ne precizeze dacă există o posibilitate ca prin acest amendament care a fost introdus în lege să se pensioneze un număr mare de magistraţi. Scopul OUG 92 a fost ca acest articol să nu intre în vigoare odată cu legea. CSM va face o evaluare şi dacă la anul, când am dat termen 31 decembrie 2019, CSM va constata că nu este un pericol pentru sistemul judiciar, adică nu se vor pensiona un număr mare de judecători şi procurori, această prorogare. PSD nu ia în calcul abrogarea acestui articol”, a declarat acesta.

În forma adoptată de Guvern, ordonanţa 92 prevede amânarea pensionării anticipate a magistraţilor până la sfârşitul anului 2019 şi nu până la 21 decembrie 2022, cum era în forma iniţială a OUG.

"Art. VI Se amână intrarea în vigoare până la data de 31 decembrie 2019, a art. I pct. 142 în ceea ce priveşte alin. (3) al arst. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018", sunt prevederile OUG 92 adoptată de Executiv la jumătatea lunii octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici