Concluziile Conferinţei naţionale de Dreptul familiei. Alienarea parentală. Violenţa în familie. Remedii

Peste 70 de experţi naţionali au împărtăşit expertiză, resurse, exemple de bună practică, propuneri şi iniţiative în cadrul Conferinţei naţionale de Dreptul familiei. Alienarea parentală. Violenţa în familie. Remedii, organizată de Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, în parteneriat cu Wolters Kluwer România şi cu sprijinul societăţii de avocaţi STOICA & ASOCIAŢII, care, în mod constant, a promovat dezbaterile ştiinţifice din arii de interes vitale pentru societate.

Stream-ul live al conferinţei a fost disponibil gratuit în platforma de documentare juridică Sintact.ro pentru cei peste 50 de mii de utilizatori şi pe platformele social media Wolters Kluwer.

Conferinţa a avut loc în data de 16 mai, la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, Sala Petre Antonescu şi a adunat peste 70 de participanţi, inclusiv cadre didactice universitare, judecători, procurori, avocaţi, notari, reprezentanţi ai ONG care lucrează cu victimele violenţei domestice, executori judecătoreşti, psihologi, în prezenţa reprezentantului CSM, dar şi a conducerii din cadrul Ministerului Justiţiei Familiei şi Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

Evenimentul a fost deschis de domnul Prof. univ. emerit dr. Valeriu Stoica - Founding Partner, STOICA & ASOCIAŢII, urmând apoi cuvântul de bun venit al domnului Decan Prof.univ.dr. Răzvan Dincă – Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti – care a subliniat importanţa existenţei unor astfel de dezbateri în societate.

În cadrul evenimentului, doamna ministru Alina Gorghiu, Ministrul Justiţiei, a subliniat eforturile României pentru alinierea legislaţiei privind protejarea victimelor violenţei domestice la standardele europene. Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a transmis statistici relevante prin intermediul reprezentantului său. Doamna judecător Graţiela Milu, reprezentanta judecătorilor în CSM, a luat cuvântul în calitate de reprezentant al CSM şi a reiterat suportul instituţiei în continuarea acestor dezbateri între profesioniştii implicaţi în soluţionarea acestei categorii de litigii, de interes pentru întreaga societate.

Dezbaterile au beneficiat şi de un consistent suport ştiinţific – în acest sens, menţionăm remarcabilele expuneri ştiinţifice ale doamnei Conf. univ. dr. Andra Trandafir pe tematica infracţiunii de abandon de familie, care a semnalat dificultăţile practice ale reglementării actuale în lumina jurisprudenţei obligatorii.

Domnul Jud. Vasile Bozeşan, Formator INM, a analizat perspectivele instanţelor de contencios european asupra procedurilor interne (judiciare şi execuţionale), sub aspectul alienării parentale. Doamna judecător Ina Cristina Ilie a analizat procedura audierii minorului, conform noilor reglementări ca element probator în litigiile de dreptul familiei – discurs care a deschis o serie întreaga de dezbateri şi din partea experţilor psihologi invitaţi şi ai reprezentanţilor DGASPC.

Dezbaterea a continuat apoi cu un subiect extrem de interesant , expus de doamna Prof.univ.dr. Evelina Oprina: executarea silită în contextul refuzului minorului. Domnia sa a făcut o analiză procedurală extrem de profundă care a urmărit constant interesul superior al copilului în contextul executării silite, fiind semnalate problemele care intervin în practică şi posibile remedii.

Concluziile acestei prime ediţii au fost prezentate de Cătălina Dicu, Senior Partner, STOICA & ASOCIAŢII, în expunerea “Cine şi cum salvează copilul alienat?”

Dat fiind că scopul acestei conferinţe a fost reprezentat de identificarea unor soluţii şi remedii – rezumăm mai jos câteva dintre acestea:

- alienarea parentală a fost recunoscută în jurisprudenţa instanţelor române ca formă de abuz psihologic asupra minorului încă din anul 2012, sens în care s-a dispus sancţionarea părintelui alienator cu pierderea locuinţei minorului şi pierderea autorităţii părinteşti. În consecinţă, reglementarea înstrăinării părinteşti prin Legea nr. 123/2024 ca formă a violenţei psihologice care duce la pierderea autorităţii părinteşti şi a locuinţei minorului reprezintă consacrarea legislativă a unor soluţii jurisprudenţiale, care se pronunţă în mod constant de aproximativ 11 ani, atunci când se constata existenţa alienării părinteşti;

- psihologii subliniază în lucrările de specialitate riscurile la care poate duce alienarea parentală şi de ce este o formă foarte gravă de abuz - atitudinea copilului de respingere a părintelui poate merge până la negarea filiaţiei. Abuzaţii de astăzi vor fi abuzatorii de mâine. În practică au fost unele cazuri de-a dreptul cutremurătoare, copiii fiind puternic abuzaţi şi traumatizaţi, alienării parentale adăugându-i-se şi purtarea abuzivă sau rele tratamente aplicate minorului;

- necesitatea revizuirii şi actualizării Tabloului psihologilor astfel încât pe acest tablou să se regăsească psihologi specializaţi pe diverse arii, care să poată realiza rapoartele de evaluare dispuse de instanţele de judecată, să constate situaţia reală din punct de vedere psihologic şi să ofere soluţii viabile;

- este necesară o mai bună colaborare între autorităţi şi instituţii. Instanţele judecătoreşti nu pot fi lăsate singure în lupta cu acest flagel – odată pronunţate hotărârile judecătoreşti care constată alienarea parentală şi sancţionează părinteşte alienator, toate celelalte autorităţi trebuie să acţioneze – poliţie, parchete, DGASPC-uri etc. Altfel, va fi vorba de o nouă hotărâre judecătorească care nu va fi executată din cauza refuzului minorului alienat. Se ajunge la situaţii absurde în care executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată după ani de proces, după administrarea unui probatoriu complex, să depindă de voinţa unui copil de 3, 4, 5 sau 6 ani, care nici măcar nu a fost audiat în proces pentru că nu avea vârsta cerută de lege în acest scop – 10 ani. Din această cauză, în România sunt extrem de puţini copii alienaţi care au putut fi efectiv luaţi de lângă părintele alienator;

- presupunând că se reuşeşte preluarea copilului de la alienator, în practică au apărut alte probleme – necesitatea unor terapeuţi în traumă care să vindece copilul. Aceşti terapeuţi specializaţi în tratarea traumei sunt foarte greu de găsit. Institutul Traumei este efectiv asaltat şi nu mai face faţă. Nu există reglementare referitoare la ce se întâmplă cu legăturile personale ale părintelui abuzator. “Sindromul Manole” la care se referea Dl. Profesor Luca în privinţa consilierii psihologice a minorului, când este la alienator, este pe deplin aplicabil şi în această situaţie: dacă minorul face terapie de traumă, dar părintele alienator are program de legături personale cu rămânere peste noapte sau singur cu copilul, care mai este efectul terapiei?

În realitate, la acest moment nu suntem cu adevărat pregătiţi pentru salvarea copilului alienat.

- este extrem de importantă modificarea Legii nr. 272/2004 prin Legea nr. 123/2024, dar nu suficientă. Vremea jumătăţilor de măsură a trecut, a venit momentul unor soluţii mult mai energice. În alte ţări europene sau în SUA se intervine rapid, chiar de când începe alienarea parentală, asistenţa socială preluând efectiv copilul de lângă părintele abuzator.

În acest context, trebuie pusă în discuţie şi analiză modificarea art. 913 C. pr. civ. măcar în sensul în care, atunci când există hotărâre definitivă care constată înstrăinarea părintească şi se dispune pierderea autorităţii părinteşti, schimbarea locuinţei minorului sau decăderea din drepturile părinteşti, reprezentanţii DGASPC împreună cu un psiholog să aibă prerogativa de a prelua copilul.

***

Problematica alienării parentale apare pentru prima oară în legislaţia naţională odată cu modificările legislative operate prin Legea nr. 123/2024, care a intrat în vigoare la data de 10 mai 2024, însă această problematică nu este nouă pentru profesioniştii dreptului implicaţi în materia dreptului familiei. Alienarea parentală a fost invocată de multe ori în faţa instanţelor judecătoreşti, fiind recunoscută ca formă de abuz psihologic care afectează grav interesul superior al copilului, fiind realizată, de cele mai multe ori de către părintele rezident, cel cu care locuieşte minorul în mod statornic. Uneori însă, instanţele au refuzat să accepte ca atare existenţa unei astfel de forme de abuz, tocmai din cauza lipsei unei dispoziţii legale sau i-au dat valenţe diferite în ceea ce priveşte condiţiile care pot conduce la conturarea acesteia. În prezent există o definiţie legală a înstrăinării părinteşti şi calificarea expresă a acesteia ca o formă de violenţă psihologică asupra copilului - acesta a fost contextul desfăşurării dezbaterilor între experţi.

Psihologilor le revine un rol esenţial, atât în contextul probării şi identificării faptelor de înstrăinare părintească, cât şi în ceea ce priveşte consilierea ulterioară a copilului. Aspectele discutate au pornit de la faptul că, în forurile reprezentative ale profesiilor juridice au existat în timp, poziţii diferite, de la o recunoaştere deplină a alienării parentale şi a efectelor acesteia până la invocarea insuficientului suport ştiinţific şi circumstanţierea restrictivă a acesteia. Aceste aspecte au fost intens dezbătute între profesionişti, aceştia ajungând la concluzia că este necesar un dialog continuu, o colaborare între toţi actorii cu atribuţii în acest domeniu şi o cunoaştere exactă a proprietăţii termenilor pentru relevanţa rapoartelor de expertiză dispuse de instanţa de judecată.

Un rol esenţial în domeniul combaterii violenţei psihologice revine şi psihologilor şi asistenţilor sociali din cadrul DGASPC. Legea nr. 123/2024 preia o serie de bune practici care apăruseră deja în practica instanţelor judecătoreşti, cât priveşte de exemplu stabilirea unor reguli de desfăşurare a programului de păstrare a legăturilor personale, preluarea şi predarea copilului în cadrul acestora, monitorizarea modului de îndeplinire a programului de către DGASPC, realizarea unor rapoarte ş.a.m.d. – dar menţinerea acestora necesită alocarea unor resurse suplimentare şi o reorganizare şi suplimentare a numărului de psihologi angajaţi în cadrul acestor direcţii, în prezent în deficit de personal specializat - astfel cum a reieşt şi din dezbateri.

Credem că o înţelegere corectă a fenomenului violenţei în familie în ansamblul său se va dovedi absolut necesară pentru toţi cei implicaţi în dosare privitoare la minori, pentru că succesul noilor norme va depinde şi de felul în care acestea sunt implementate. O colaborare mai strânsă între toate profesiile, autorităţile şi instituţiile care au atribuţii în ceea ce priveşte protecţia minorului şi sunt interconectate, în vederea găsirii celor mai potrivite soluţii este absolut necesară.

Wolters Kluwer România, parte a grupului Wolters Kluwer, şi-a consolidat reputaţia în oferirea de soluţii informative şi decizionale de top pentru sectorul juridic. Fidelitas, Integritas, Fortitudo sunt principiile călăuzitoare ale activităţii STOICA & ASOCIAŢII: Fidelitatea faţă de Lege, Adevăr, Dreptate şi de tradiţiile profesiei este o constantă în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor; Integritatea, într-o lume în continuă schimbare, valorile morale asigură unitatea şi coerenţa echipei; Forţa este curajul echipei.

Prin organizarea acestei conferinţe, alături de Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, dorim să continuăm tradiţia noastră comună de a aduce împreună experţi şi profesionişti pentru schimburi de experienţe valoroase.

Având în vedere succesul acestei prime ediţii, organizatorii doresc să menţină deschisă această platformă de dezbateri şi îşi propun organizarea unei noi ediţii în fiecare an, pentru a evalua impactul legislaţiei asupra practicii judecătoreşti.

Dezbaterile din această ediţie a conferinţei pot fi urmărite accesând link-ul AICI.