Conducerea Aquaserv susţine că ar putea piarde fonduri europene de 90 de milioane de euro

Conducerea operatorului de apă regional Aquaserv din Târgu Mureş susţine că există riscul să piardă fonduri europene de 90 de milioane de euro, pentru că la şedinţa AGA de vineri nu a putut fi adoptat un act constitutiv, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
42 afișări

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de directorul Aquaserv, Daraban Otto, fondurile de 90 de milioane de euro sunt disponibile prin intermediul Programului Operaţional Sectorial (POS) de Mediu şi sunt destinate dezvoltării sistemelor de apă-canal, însă riscă să fie pierdute, din cauza "campaniei de denigrare" îndreptată împotriva sa de primarul municipiului, Dorin Florea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, în şedinţa extraordinară de vineri a Adunării Generale a Acţionarilor de la Aquaserv trebuia votat actul constitutiv al companiei, însă consilierul local Liviu Emil Todoran, reprezentantul acţionarului majoritar al companiei, respectiv Consiliul Local Târgu Mureş, a votat împotriva acestuia, motiv pentru care nu a putut fi adoptat.

Din cauza neadoptării actului respectiv, Aquaserv ar putea pierde fondurile de 90 de milioane de euro.

"Riscul este cu atât mai mare cu cât ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat că fondurile disponibile sunt insuficiente şi doar cei care vor depune aplicaţiile în timp util şi conform cerinţelor Uniunii Europene, vor avea câştig de cauză. Dacă unii dintre consilierii municipali şi primarul Târgu Mureşului nu conştientizează şi ei acest lucru, judeţul Mureş va pierde 90 de milioane de euro", se arată în comunicat.

Conform comunicatului citat, după discutarea primului punct pe ordinea de zi, şedinţa extraordinară AGA a fost suspendată, iar cea ordinară nu a mai avut loc, întrucât participanţii au primit o sentinţă a Tribunalului Mureş, care suspendă o decizie a Consiliului Local Târgu Mureş din 3 martie, prin care consilierii locali hotărâseră schimbarea din AGA a unui ales cu Liviu Emil Todoran.

"Prin suspendarea mandatului domnului Todoran Liviu Emil nu a mai fost întrunit cvorumul necesar continuării şedinţelor. Şedinţele AGA Aquaserv urmează să se reia în data de 7 aprilie 2009, conform convocatorului", se arată în comunicat.

Cererea de suspendare a deciziei CL fusese depusă de Aquaserv, alături de unii consilieri locali din Târgu Mureş şi de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AQUAINVEST, conform comunicatului, pentru a evita periclitarea accesării fondurilor europene.

Semnatarul comunicatului susţine că revocarea şi numirea noilor membri ai Consiliului de Administraţie al companiei Aquserv o poate face doar Asociaţia de Dezvoltare Comunitară AQUAINVEST, aspect prevăzut în statul ADI, aprobat şi de Consiliul Local Târgu Mureş.

De cealaltă parte, primarul Târgu Mureşului, Dorin Florea, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că în şedinţa AGA de la Aqauserv ar fi trebuit să fie supus aprobării nu actul constitutiv întocmit de conducerea companiei, ci un alt act constitutiv propus de Consiliul Local Târgu Mureş.

Totodată, Florea a spus că Tribunalul Mureş a făcut un abuz, iar sentinţa va fi atacată în termenul legal. El a adăugat că va sesiza şi Consiliul Superior al Magistraturii în acest caz.

"Noi am pus problema schimbării conducerii Aquaserv, dar ei, ştiind ce hoţii au făcut şi că voi da publicităţii tot, se agaţă de putere pentru a acoperi măgăriile. Ei sunt unealta unor găşti de interese. Atacând hotărârea Consiliului Local Târgu Mureş în totalitate, au blocat tot. Hoţul strigă hoţii! Ei preferă să distrugă orice program european, numai pentru a-l menţine la putere pe domnul Daraban", a spus Florea.

Primarul a susţinut că va cere CSM un control, pentru că ceea ce s-a întâmplat în acest caz este "un abuz ce nu s-a întâmplat în istoria Târgu Mureşului". Potrivit primarului, în momentul în care Aquaserv a atacat în instanţă decizia CL prin care un membru era schimbat cu altu, computerul a indicat ca dată de judecare a cazului 30 martie, "însă cineva din interior a mutat şedinţa pe data de 27 martie".

"Sentinţa, sigur că o atac, dar voi sesiza şi CSM", a conchis primarul.

Prefectul de Mureş, Marius Paşcan, declara, la începutul acestei luni, că, în urma sesizărilor sale, Consiliul Local Târgu Mureş, care este acţionar majoritar la Aquaserv, mandatase o persoană care urma să ridice la şedinţa AGA problema pensionării lui Daraban şi înlocuirii acestuia cu un manager mai tânăr, precum şi cea a schimbării Consiliului de Administraţie al companiei.

Marius Paşcan declara că directorul companiei de apă Aquaserv, Otto Daraban, ar trebui să îşi dea demisia deoarece veniturile conducerii executive au crescut în timp ce societatea înregistrează pierderi, arătând că venitul lui Daraban este mai mare decât al şefului statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici