Consulul Ungariei la Bucureşti, decedat într-un accident produs pe A1

  • Consulul Ungariei la Bucureşti a murit, joi, într-un accident produs pe A1 Deva-Nădlac.
  • Pneul unui tir încărcat cu lemne a explodat, iar tirul a intrat pe contrasens şi a lovit un autovehicul condus de bărbatul de 60 de ani.
Urmărește
779 afișări
Imaginea articolului Consulul Ungariei la Bucureşti, decedat într-un accident produs pe A1

Consulul Ungariei la Bucureşti, decedat într-un accident produs pe A1

„La data de 29 august 2024, un tir încărcat cu lemne circula pe A1 Deva-Nădlac dinspre Timişoara spre Lugoj, iar la un moment dat unul dintre pneuri ar fi facut explozie, fapt pentru care tirul a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, ulterior tirul intrând în coliziune cu alte două autovehicule”, anunţă IPJ Timiş.

În urma impactului, şoferul de 60 de ani a decedat.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Potrivit unor surse MEDIAFAX, bărbatul era consulul Ungariei la Bucureşti, Ferenc Vágó

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici