- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.01.2015, 20:53)
- Catalin Lupasteanu , Aurelia Alexa , Andrei Dumitrescu
Consiliera lui Gabriel Oprea, Ingrid Mocanu Popa, adusă la DNA pentru audieri
Consiliera ministrului de Interne Gabriel Oprea Ingrid Mocanu Popa a fost adusă, miercuri seară, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru audieri, ea fiind suspectată că a divulgat informaţii nedestinate publicităţii.
Urmărește
2545 afișări
Ingrid Mocanu Popa, adusă la DNA pentru audieri (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
Fiind întrebată de jurnalişti dacă făcea copii ale unor documente din MAI, aceasta a dat din cap că nu, după care a intrat în sediul DNA.
Şi secretarul general adjunct din MAI, Mihai Şova, este vizat, în acest dosar, urmând ca şi el să ajungă la DNA pentru audieri.
În cursul zilei de miercuri, procurorii DNA au făcut percheziţii la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi au ridicat din biroul consilierei ministrului Gabriel Oprea şi din cel al lui Şova calculatoare, documente şi alte probe, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
Sursele citate au precizat că Ingrid Mocanu Popa este vizată de anchetatori întrucât ar fi divulgat informaţii nedestinate publicităţii.
Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că în acest caz fac cercetări pentru infracţiuni de corupţie care ar fi fost comise de funcţionari din Ministerul Afacerilor Interne.
Ingrid Mocanu Popa a fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor din iunie 2008 până în martie 2009, fiind eliberată atunci din funcţie prin decizie a premierului Emil Boc. Ea a fost detaşată la ANRP de la Ministerul Justiţiei, în decembrie 2007, unde până în iunie 2008 a ocupat funcţia de director al Direcţiei pentru coordonarea şi controlul legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare.
Consiliera ministrului Gabriel Oprea, detaşată la MAI, este angajată la Ministerul de Justiţie din octombrie 1998, în urma promovării examenului de admitere în magistratură, şi a lucrat la Direcţia Juridică până în 2005, apoi la Direcţia Elaborare Acte Normative, până în decembrie 2007, când a fost detaşată la ANRP. În perioada în care a fost vicepreşedinte ANRP, Ingrid Mocanu Popa a coordonat Direcţia pentru controlul legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare, având rang de subsecretar de stat.
Potrivit declaraţiei sale de avere, Ingrid Mocanu Popa are patru terenuri intravilane, trei în judeţul Ilfov şi unul în judeţul Braşov.
Primul teren intravilan, de 1.500 metri pătraţi, l-a cumpărat în 2005 împreună cu Mocanu Florin, fiecare dintre ei având câte 50 la sută din suprafaţă. Un an mai târziu, soţul său, Popa Mocanu Iuliu, a cumpărat un alt teren intravilan, de 500 metri pătraţi, în oraşul Zărneşti, judeţul Braşov. În anul 2007, Ingrid Mocanu Popa şi Mocanu Florin au achiziţionat un alt teren de 500 metri pătraţi, în comuna Bragadiru, iar în 2008 ea a cumpărat încă 500 de metri pătraţi de teren intravilan în comuna Domneşti.
Ingrid Mocanu Popa are un autotursim Mitsubishi Outlander, dobândit prin exercitarea dreptului de opţiune de cumpărare în urma încheierii unui contract de leasing în 2009.
Din declaraţia de avere, mai reiese că ea nu deţine apartamente, case de locuit, case de vacanţă sau spaţii comerciale.
Totodată, în declaraţia de avere nu apar trecute bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică care să depăşească 5.000 de euro şi nici bunuri mobile a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare şi bunuri înstrăinate în ultimele 12 luni.
Popa a trecut în declaraţia de avere trei carduri de credit în valoare de 41.700 de lei şi un depozit de 4.800 de lei. Ea a mai notat că are un credit deschis în anul 2007 scadent în anul 2015, la momentul completării declaraţiei având de returnat încă 1.700 de euro.
Ingrid Mocanu Popa a încasat în anul 2012 venituri salariale în valoare de 134.990 de lei, din care 128.781 de la Ministerul Justiţiei, 4.463 de la Universitatea Bucureşti pentru activitate didactică şi 1.746 de lei pentru formare profesională şi drepturi de autor.
Potrivit declaraţiei de avere depuse anul trecut, Mihai Şova nu deţine terenuri şi nici alte imobile, ci doar un autoturism Mercedes, fabricat în anul 2007.
În plus, acesta susţine că nu deţine bunuri de valoare şi nici nu are depozite bancare a căror valoare totală depăşeşte 5.000 de euro.
Mihai Şova este secretar general adjunct în Ministerul Afacerilor Interne din mai 2014, anterior el fiind secretar general al Ministerului Apărării Naţionale şi consilier parlamentar, la Comisia pentru apărare din Senat.
Mihai Şova arată în declaraţia de avere că a contractat de la Bancpost, în anul 2008, un credit în valoare de 44.544 de lei.
Acesta a declarat că în anul 2013 a obţinut, din salariu, un venit anual în valoare de 92.158 de lei.
Citește pe www.zf.ro: Germania, Franţa, Polonia: 2024 a fost doar începutul unui val de distrugeri de locuri de muncă şi restructurări de personal care se va extinde în 2025
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe