Constanţa: Instanţa decide miercuri dacă Marian Căpăţână a încălcat condiţiile arestului la domiciliu

Tribunalul Constanţa ar urma să decidă miercuri dacă Marian Căpăţână, judecat în dosarul în care este acuzat, alături de Mircea Băsescu, că ar fi luat mită de la Bercea Mondial, a încălcat condiţiile arestului la domiciliu, după ce a mers la un magazin duty-free din Portul Constanţa.

Urmărește
52 afișări
Imaginea articolului Constanţa: Instanţa decide miercuri dacă Marian Căpăţână a încălcat condiţiile arestului la domiciliu

Marian Căpăţână (Imagine: Liviu Adascalitei/ Mediafax Foto)

Poliţia Olt a trimis, luni, Tribunalului Constanţa, o sesizare prin care informează despre o posibilă încălcare de către Marian Căpăţână a obligaţiilor impuse de instanţă în perioada arestului la domiciliu.

Tribunalul Constanţa a fixat un termen de judecată pentru 10 decembrie, când magistraţii vor decide dacă Marian Căpăţână a încălcat obligaţiile dispuse de magistraţi.

Tot la această dată, judecătorii ar trebui să se pronunţe şi în cazul solicitării făcute de Căpăţână, pentru schimbarea adresei unde se află în arest la domiciliu, din Drăgăneşti (Olt) la Bucureşti.

Curtea de Apel Constanţa a dispus, în 26 noiembrie, înlocuirea arestului preventiv în cazul lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână cu măsura arestului la domiciliu, printre obligaţiile pe care cei doi le au fiind şi aceea de a nu părăsi locuinţa fără permisiunea instanţei şi de a se prezenta la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi.

Marian Căpăţână ar fi încălcat aceste dispoziţii, fiind văzut în Portul Constanţa vineri, când a avut loc o nouă înfăţişare în procesul care se judecă la Tribunalul Constanţa.

Astfel, Marian Căpăţână a fost surprins de camerele de luat vederi ale unui magazin duty-free din Portul Constanţa, unde a mers după proces, împreună cu o tânără, care şi-a cumpărat din acest magazin un parfum.

Surse judiciare declarau, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX că Poliţia Constanţa a intrat în posesia acestor imagini, iar reprezentanţii instituţiei şi-au informat colegii din Olt.

Vineri, la Tribunalul Constanţa a avut loc al doilea termen în procesul în care Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt judecaţi în dosarul privind mita de la familia lui Bercea Mondial. Atât Mircea Băsescu, cât şi Marian Căpăţână şi-au menţinut declaraţiile contradictorii făcute în instanţă la primul termen al procesului.

Astfel, Mircea Băsescu a susţinut că nu a primit banii despre care se vorbeşte în acest dosar, aceştia fiind luaţi de Marian Căpăţână pentru a cumpăra societatea Aversa, în timp ce Căpăţână a susţinut că el ar fi fost doar intermediarul banilor daţi de Bercea Mondial fratelui preşedintelui.

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele preşedintelui.

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză. Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpăţână şi suma de 350.000 de euro, în acelaşi scop.

Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro. Marian Căpăţână este acuzat că şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.

Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, şi fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost deferiţi justiţiei pentru şantaj cu circumstanţe agravante.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.

Tot Tribunalul Constanţa judecă şi acest dosar, în care fratele preşedintelui apare ca parte vătămată şi în care inculpaţi sunt cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial - soţia acestuia, Fănica Anghel, cei doi fii şi fiica, Florin, Grinică Ion şi Izaura Anghel şi concubinul acesteia din urmă, Marius Constantin, acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici