Contestaţia faţă de eliberarea Ioanei Vonica, judecată sâmbătă

Contestaţia procurorilor faţă de cercetarea Ioanei Vonica în libertate, sub control judiciar, va fi judecată sâmbătă, de la ora 11.00, de Curtea de Apel Bucureşti, astfel că femeia ar putea participa la înmormântarea soţului ei, care va avea loc duminică.

Urmărește
216 afișări
Imaginea articolului Contestaţia faţă de eliberarea Ioanei Vonica, judecată sâmbătă

Contestaţia faţă de eliberarea Ioanei Vonica, judecată sâmbătă (Imagine: Shutterstock)

Iniţial, judecarea contestaţia primise termen după funeralii, mai precis săptămâna viitoare, miercuri.

Termenul a fost însă preschimbat, vineri, pentru sâmbătă, la ora 11.00.

Dacă instanţa va respinge recursul procurorilor, Ioana Vonica va putea participa la înmormântare.

Ioana Vonica se află, din 22 mai, în arestul Poliţiei Capitalei, după ce Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a acesteia, în dosarul reţetelor false prin care s-a creat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 1,7 milioane de lei.

Marţi după-amiază, soţul Ioanei Vonica, Ilie Vonica, a murit la una din clinicile sale din Sibiu, unde a ajuns în stare foarte gravă, după ce s-a aruncat de pe acoperişul locuinţei sale, de la o înălţime de circa opt metri.

O zi mai târziu, respectiv miercuri, Ioana Vonica a trimis o cerere de liberare Parchetului Capitalei (care instrumentează dosarul în care aceasta a fost arestată), cerând să participe, duminică, la înmormântarea soţului său. Această unitate de parchet a înaintat însă, în aceeaşi zi, solicitarea către Poliţia Capitalei, precizând, pentru MEDIAFAX, că nu este competent să o soluţioneze.

Pe de altă parte, surse din rândul anchetatorilor declarau, pentru MEDIAFAX, că eliberarea Ioanei Vonica nu este de competenţa Poliţiei, autoritatea care poate decide să-i permită acesteia participarea la înmormântarea soţului său fiind instanţa ce a decis arestarea preventivă.

În aceste condiţii, Ioana Vonica a trimis, miercuri, o cerere la Tribunalul Bucureşti, prin care solicita înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. În cursul zilei de joi, instanţa bucureşteană a admis solicitarea soţiei proprietarul grupului Polisano.

Decizia a fost însă contestată, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, de procurorii de la Parchetul Capitalei.

Proprietarul grupului Polisano, Ilie Vonica, a murit, marţi după-amiază, după ce, susţin anchetatorii, s-a sinucis.

Surse judiciare spuneau că omul de afaceri a lăsat în locuinţa sa de pe strada Andrei Mureşanu din municipiul Sibiu o scrisoare de cinci pagini în care îşi explica gestul, dar familia a insistat ca aceasta să nu fie dată publicităţii.

Ilie Vonica explica în scrisoare că arestarea soţiei şi problemele firmelor sale l-au determinat să îşi ia viaţa, el cerându-i, totodată, iertare soţiei şi să aibă grijă de fiica lor, potrivit unor surse judiciare. Documentul este adresat soţiei, căreia Ilie Vonica i-a scris că nu poate trăi "singur", ştiind că ea este "acolo", adică în arest.

Aceleaşi surse precizau că, din discuţiile avute cu apropiaţii familiei Vonica, s-a stabilit că omul de afaceri a refuzat să mănânce de când soţia sa a fost arestată, iar marţi, înainte de a se arunca în gol, a fumat foarte mult.

Trupul lui Ilie Vonica a fost depus, miercuri după-amiază, la capela Bisericii din Groapă din municipiul Sibiu. Potrivit membrilor familiei, înmormântarea este programată pentru duminică şi va avea loc în cimitirul Bisericii din Groapă, familia Vonica având aici un cavou.

Omul de afaceri Ilie Vonica, de profesie medic, era proprietarul grupului Polisano, din care face parte şi lanţul de farmacii Reţeta, la care luna trecută au avut loc percheziţii în dosarul reţelor false, în care au fost arestate ulterior nouă persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, infracţiuni prin care au creat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 1,7 milioane de lei.

Ilie Vonica şi soţia sa, Ioana Vonica, au fost audiaţi în 20 mai la Poliţia Capitalei, iar ulterior soţia omului de afaceri a fost arestată. De asemenea, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor deţinute de soţia lui Ilie Vonica.

În 22 mai, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a nouă persoane - Ioana Vonica, Decebal Valentin Oprea, Bogdan Mihai Năstasie, Iuliana Ilincea, Anca Maria Otinceanu, Alina Ioana Mănescu şi medicii Otilia Fănica Georgescu, Emilia Niculescu Mizil şi Aristica Poenaru, de la Secţia Hematologie a Institutului Clinic Fundeni.

Potrivit procurorilor, reprezentanţii societăţi care deţine lanţul de farmacii "Reţeta" ar fi înregistrat în contabilitate facturi fictive de achiziţii de medicamente de la societăţi "fantomă".

Astfel, în baza a aproximativ 1.100 de reţete false pentru medicamente oncologice şi hematologice emise de trei medici de specialitate, pe numele unor pacienţi care nu au beneficiat de acestea, reprezentanţii societăţii au decontat fraudulos la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) suma de aproximativ 8,3 milioane de lei.

Ilie Vonica (59 de ani), de profesie medic ginecolog, a construit după 1989 un grup farmaceutic din care face parte distribuitorul farmaceutic Polisano - pe locul trei pe piaţa distribuţiei de medicamente, centrele medicale generaliste Clinica Polisano, centre de fertilizare in vitro, un spital privat în Sibiu, reţeaua de farmacii Reţeta şi producătorul de medicamente Polipharma Sibiu. Pe lângă aceste activităţi, grupul deţinea şi un dealer Toyota, un service auto Citröen, o agenţie de tu­rism proprie, proiecte de sport şi agrement, construcţii imobiliare şi real estate.

Grupul Polisano, cu aproximativ 2.000 de angajaţi, a înregistrat în 2012 venituri totale de peste 300 milioane euro.

În 2011, Vonica a vândut reţeaua de clinici de dializă grupului Diaverum, controlat de fondul de investiţii Bridgepoint, tranzacţie esti­ma­tă la aproximativ 25 milioane euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici