- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (28.03.2014, 14:41)
- Andrei Dumitrescu , Livia Ispas
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Contestaţia în anulare a lui Cristian Borcea, trimisă unui judecător de cameră preliminară
Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, să trimită contestaţia în anulare a lui Cristian Borcea unui judecător de cameră preliminară, care să verifice dacă sesizarea este admisibilă.
Urmărește
292 afișări
Contestaţia în anulare a lui Cristian Borcea, trimisă unui judecător de cameră preliminară (Imagine: Răzvan Lupică/Mediafax Foto)
Fostul acţionar al FC Dinamo Cristian Borcea a fost condamnat, în 4 martie, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători, alături de alţi şapte oameni de fotbal.
La aproape trei săptămâni de la decizia instanţei, avocatul lui Cristian Borcea a depus la instanţă o contestaţie în anulare, care a fost luată vineri în discuţie.
Avocatul lui Cristian Borcea a cerut instanţei amânarea judecării cauzei, întrucât decizia de condamnare nu a fost motivată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
-
Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%
-
Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen
Instanţa a dispus însă trimiterea contestaţiei în anulare la un judecător de cameră preliminară, care să verifice dacă sesizarea este admisibilă. În acest caz, judecarea contestaţiei în anulare a lui Borcea va continua la Curtea de Apel Bucureşti doar dacă judecătorul de cameră preliminară constată că sesizarea este admisibilă.
Contestaţii în anulare au depus la Curtea de Apel Bucureşti şi avocaţii lui Mihai Stoica, Victor Becali şi Ioan Becali.
Curtea de Apel Bucureşti a luat în discuţie în 21 martie contestaţia în anulare a lui Mihai Stoica, condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare. Instanţa a amânat pentru 4 aprilie judecarea cauzei, pentru că decizia din dosarul transferurilor de jucători nu a fost motivată.
Avocaţii lui Mihai Stoica au arătat în contestaţia în anulare că în sentinţa din dosarul transferurilor de jucători a fost încălcată egalitatea de tratament din Constituţie, pentru că trei dintre cei opt inculpaţi au fost condamnaţi în baza vechiului Cod penal, iar ceilalţi conform noului cod.
"Instanţa de rejudecare a condamnat în mod nelegal şi cu încălcarea flagrantă a principiului legii penale mai favorabile pe inculpatul Mihai Stoica (...) în ciuda faptului că legea în vigoare prevedea limite de pedeapsă vădit inferioare", au precizat avocaţii în contestaţia în anulare.
Totodată, potrivit cererii, în cazul lui Mihai Stoica infracţiunile s-au prescris atât în ceea ce priveşte faptele de înşelăciune, cât şi cele de spălare de bani.
Contestaţiile în anulare ale lui Ioan Becali, condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare, şi Victor Becali, care execută o pedeapsă de patru ani şi opt luni de închisoare, au fost înregistrate la Curtea de Apel Bucureşti în 14 martie şi vor fi judecate, în dosare separate, la 11 aprilie.
Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă. Contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.
În dosarul transferurilor de jucători, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe managerul general al FC Steaua Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, pe fostul acţionar al FC Dinamo Cristian Borcea la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, pe fostul acţionarul majoritar al FC Rapid George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, pe fostul impresar Ioan Becali la şase ani şi patru luni, pe impresarul Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni, pe fostul fotbalist Gheorghe Popescu, la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare, toate pedepsele fiind cu executare.
Mihai Stoica, George Copos şi Gheorghe Popescu sunt încarceraţi la Penitenciarul Rahova, Jean Pădureanu este la Spitalul Penitenciarului Jilava, Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali sunt la Penitenciarul Poarta Albă, iar Gigi Neţoiu, la Penitenciarul Craiova. Dintre aceştia, doar Jean Pădureanu execută pedeapsa în regim semideschis, ceilalţi având regim închis.
Jean Pădureanu a formulat o cerere de întrerupere a executării pedepsei, care ar fi trebuit să se judece joi, însă Tribunalul Ilfov a amânat discutarea acesteia pentru 22 mai. Avocatul lui Jean Pădureanu a cerut ca Institutul Naţional de Medicină Legală să stabilească dacă fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa are nevoie de însoţitor, în condiţiile în care are boala Alzheimer în formă avansată şi demenţă mixtă, motiv pentru care uită lucruri elementare.
Instanţa a stabilit ca obiectivele expertizei medico-legale, care va fi făcută la INML, să fie starea de sănătate a lui Jean Pădureanu, dacă există tratament şi dacă poate fi administrat permanent în sistemul penitenciar sau în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii, sub pază permanentă, şi dacă s-ar afla în imposibilitatea executării imediate a pedepsei în sistemul penitenciar.
Citește pe alephnews.ro: Beyoncé a făcut show de Crăciun în orașul ei natal, Houston, în timpul pauzei meciului NFL. „Beyoncé Bowl” a fost prima reprezentație televizată în direct din ultimii patru ani
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Harbin Ice-Snow World te așteaptă cu peste 300.000 de metri cubi de gheață și zăpadă. Tema din acest an este „Vis de iarnă, dragoste în inima Asiei”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe