Contestaţiile în anulare depuse de fraţii Becali, respinse de Curtea de Apel Bucureşti

Contestaţiile în anulare depuse de fraţii Ioan şi Victor Becali au fost respinse ca inadmisibile, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), acestea fiind formulate împotriva deciziei prin care cei doi au fost condamnaţi la şase ani şi patru luni şi respectiv la patru ani şi opt luni de închisoare.

Urmărește
135 afișări
Imaginea articolului Contestaţiile în anulare depuse de fraţii Becali, respinse de Curtea de Apel Bucureşti

Ioan si Victor Becali (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

Deciziile luate vineri de CAB sunt definitive.

Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.

Alţi doi inculpaţi au depus contestaţii în anulare la Curtea de Apel, fiind vorba despre Mihai Stoica şi Cristi Borcea. În cazul primului dintre ei, instanţa a decis să admită contestaţia, în sensul că ea poate fi judecată de un judecător de la CAB, primul termen fiind în 16 mai. În cazul lui Borcea, instanţa CAB a amânat discutarea admisibilităţii cererii până în 25 aprilie, pentru că în momentul în care trebuia analizată nu era redactată motivarea condamnărilor din dosarul "Transferurilor".

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe managerul general al FC Steaua Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare şi pe fostul acţionar al FC Dinamo Cristian Borcea la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

În acelaşi dosar, instanţa i-a condamnat pe fostul acţionarul majoritar al FC Rapid George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, pe fostul impresar Ioan Becali la şase ani şi patru luni, pe impresarul Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni, pe fostul fotbalist Gheorghe Popescu, candidat la şefia Federaţiei Române de Fotbal, la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare, toate pedepsele fiind cu executare.

Mihai Stoica, George Copos şi Gheorghe Popescu sunt încarceraţi la Penitenciarul Rahova, Jean Pădureanu este la Spitalul Penitenciarului Jilava, Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali sunt la Penitenciarul Poarta Albă, iar Gigi Neţoiu, la Penitenciarul Craiova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici