- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Contribuţiile la şomaj şi pensie pentru drepturile de autor, plătite până miercuri, cele la sănătate, în 25 ianuarie
Contribuţiile de asigurări sociale pentru şomaj şi pensie în cazul persoanelor care obţin venituri din drepturi de autor trebuie plătite până miercuri, pentru câştigurile din iulie, iar în cazul asigurărilor de sănătate, plata se face în 25 ianuarie 2011.
Contribuţiile la şomaj şi pensie pentru drepturile de autor, plătite până miercuri, cele la sănătate, în 25 ianuarie (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)
Persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, au obligaţia de a depune câte o declaraţie privind asigurarea în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor pentru şomaj, respectiv de a încheia contracte de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Declaraţiile de asigurare se depun o singură dată, până în data de 25 a lunii pentru luna anterioară în care s-au realizat veniturile de natură profesională, la casa teritorială de pensii şi, după caz, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti din raza de domiciliu sau de reşedinţă a persoanelor asigurate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. A patra zi de proteste faţă de Călin Georgescu, la Bucureşti: „Putin, jos labele de pe România”
-
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat de o expunere masivă / Reacţia platformei chineze
-
BREAKING NEWS CCR a decis renumărarea tuturor voturilor din turul 1 al alegerilor prezidenţiale. Campania electorală se suspendă
-
Lasconi, despre renumărarea voturilor: Este o tentativă clară de a manipula rezultatul alegerilor
Aceste declaraţii, în baza cărora vor fi plătite contribuţiile individuale, au fost publicate pe site-urile Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Aceste declaraţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Anexa nr. 2 a Hotărârii nr. 791/2010, constituie titluri de creanţă şi devin titluri executorii la data la care creanţele bugetare sunt scadente conform legii.
Totodată, persoanele care, pe lângă veniturile de natură salarială, realizează şi venituri de natură profesională cu caracter repetitiv - lunar, trimestrial sau semestrial - datorează contribuţiile individuale şi pentru aceste venituri de natură profesională. Acest lucru nu se aplică şi în cazul celor care, pe lângă veniturile de natură salarială, realizează şi venituri de natură profesională în mod ocazional.
Persoanele care realizează venituri de natură profesională, pentru care se datorează contribuţiile individuale, sunt considerate asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în sistemul asigurărilor pentru şomaj, precum şi în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Acestea beneficiază de prestaţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, de indemnizaţie de şomaj în condiţiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de asigurare socială de sănătate în condiţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul nr. 18 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 12/2010 - Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, stabileşte pentru anul 2010, cota individuală de contribuţie de asigurări sociale la 10,5% iar art. 19 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, instituieşte contribuţia individuală datorată la bugetul asigurărilor pentru şomaj la 0,5%.
În cazul asigurărilor sociale de sănătate, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că persoanele care obţin constant venituri din drepturi de autor trebuie să depună declaraţiile de asigurare o dată pe an, în 25 ianuarie.
Directorul Direcţiei Juridice, Liliana Mihai, a explicat că plata contribuţiilor în sistemul asigurărilor sociale de sănătate este reglementată din 2006 prin Legea 95. De aceea, nu este necesar ca persoanele care obţin constant venituri din drepturi de autor să depună lunar astfel de declaraţii, şi acestea urmând să depune declaraţiile de asigurare în data de 25 ianuarie a fiecărui an.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că persoanele care obţin venituri din drepturi de autor, dar şi pe cartea de muncă plătesc de două ori contribuţia la asigurările sociale de sănătate.
"Sunt trei situaţii. Una care vizează persoanele ce obţin venituri, altele decât din drepturi de autor, şi care plătesc contribuţia la asigurările de sănătate. Apoi, sunt cei care primesc venituri din drepturi de autor, dar au şi carte de muncă. Aceştia plătesc de două ori contribuţia la asigurările sociale de sănătate. Adică, o dată pentru drepturile de autor, iar a doua oară pentru cartea de muncă", a precizat preşedintele CNAS.
A treia categorie este reprezentată de persoanele care obţin doar ocazional venituri din drepturile de autor. "În acest caz, nu este plătită contribuţia la asigurările sociale de sănătate", a mai spus preşedintele CNAS, Lucian Duţă.
Guvernul a aprobat, pe 2 august, normele metodologice de aplicare a ultimelor modificări efectuate la Codul Fiscal, prin care a fost extinsă baza de impozitare, norme care reglementează inclusiv sistemul de impunere în cazul persoanelor plătite prin drepturi de autor.
Conform normelor de aplicare a Codului Fiscal, veniturile din drepturi de autor vor fi incluse în categoria celor obţinute din activităţi independente, astfel încât impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii nu vor fi recalculate şi datorate solidar de către plătitor şi beneficiar.
În situaţia persoanelor care realizează lunar venituri de natură profesională, baza de calcul a contribuţiilor individuale reprezintă cuantumul total net al veniturilor de natură profesională realizate lunar, din toate sursele de venit, în situaţia in care acest cuantum nu depăşeşte echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie, sau echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie, în situaţia în care cuantumul total net al veniturilor de natură profesională realizate lunar, din toate sursele de venit, este mai mare decât echivalentul acestui plafon.
În situaţia persoanelor care nu realizează lunar venituri de natură profesională, baza de calcul a contribuţiilor individuale este cuantumul total net al veniturilor de natură profesională realizate anual, din toate sursele de venit, dacă acest cuantum nu depăşeşte echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie, sau echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie, în situaţia în care cuantumul total brut al veniturilor de natură profesională realizate anual, din toate sursele de venit, este mai mare decât echivalentul acestui plafon.
Contribuţiile individuale vor fi impuse inclusiv în situaţia în care veniturile de natură profesională sunt realizate de persoane pentru care asigurarea în sistemul asigurărilor pentru şomaj este în prezent facultativă.
Persoanele asigurate în alte sisteme, neintegrate sistemului public de pensii, nu vor plăti contribuţii individuale de asigurări sociale.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO