Copiii din Bucureşti ar putea primi ochelari gratuit de la Primărie. Proiectul, discutat în CGMB

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) ia în discuţie, vineri, proiectul „Clar pentru copii”, prin care cei mici ar putea primi o pereche de ochelari în mod gratuit de la Municipalitate, bugetul total al proiectului fiind de peste două milioane de lei.

Urmărește
468 afișări
Imaginea articolului Copiii din Bucureşti ar putea primi ochelari gratuit de la Primărie. Proiectul, discutat în CGMB

Copiii din Bucureşti ar putea primi ochelari gratuit de la Primărie. Proiectul, discutat în CGMB

Proiectul se află pe ordinea de zi a CGMB de vineri.

Recent, primarul general, Gabriela Firea, a scris pe Facebook despre acastă iniţiativă.

„Clar pentru copii - cel mai nou proiect dedicat copiilor din Bucuresti. Primăria Capitalei va deconta contravaloarea unei perechi de ochelari pentru copii, în limita a 500 de lei. M-am intalnit cu directorii Administratiei spitalelor si serviciilor medicale, pentru a stabili detaliile acestui proiect. Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale, iniţiază un proiect destinat copiilor bucureşteni – „CLAR pentru COPII” -, care are ca scop ameliorarea sau remedierea problemelor oftalmologice. Beneficiarii proiectului vor fi copiii din Municipiul Bucureşti, cu vârste cuprinse între 0 şi 17 ani, care au o recomandare în acest sens de la medicul specialist”, conform anunţului postat de edil pe pagina sa de socializare.

Sprijinul financiar se va acorda o singura dată şi va reprezenta contravaloarea unei perechi de ochelari. În cazul în care valoarea ochelarilor achiziţionaţi, dovedită prin documente justificative, este mai mica de 500 de lei, ASSMB va deconta exclusiv suma respectivă. Dacă valoarea depăşeşte 500 de lei, se va deconta suma maximă de 500 de lei.

Conform proiectului, pentru a primi perechea de ochelari, copiii trebuie să aibă domiciliul stabil sau viză de reşedinţă în Municipiul Bucureşti, obţinută cu cel putin şase luni înainte de depunerea cererii, pentru beneficiari minori având vârsta peste 14 ani, iar în cazul beneficiarilor minori care nu au împlinit vârsta de 14 ani, reprezentantul legal trebuie să aibă domiciliul stabil sau viză de resedinţă în Municipiul Bucureşti cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii. De asemenea, ei trebuie să aibă recomandare medicală de la medicul specialist/primar.

Proiectul se va derula în perioada 2020-2021 şi se va adresa unui număr total de 4.000 de beneficiari, astfel: 2.000 de beneficiari în anul 2020 şi 2.000 de beneficiari în anul 2021.

Bugetul multianual al proiectului este de 2.013.300 lei, anunţă primarul general.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici