Prima pagină » Social » Copil de 14 ani dintr-un centru de permanenţă, bătut şi sechestrat pentru treburile casnice

Copil de 14 ani dintr-un centru de permanenţă, bătut şi sechestrat pentru treburile casnice

Un copil de 14 ani din Centrul de Permanenţă Babadag, judeţul Tulcea, a fost lovit şi ţinut împotriva voinţei sale într-o casă, de către doi tineri.
Copil de 14 ani dintr-un centru de permanenţă, bătut şi sechestrat pentru treburile casnice

Potrivit Poliţiei Tulcea, poliţiştii din Babadag au fost sesizaţi că un copil în vârstă de 14 ani din Centrul de Permanenţă Babadag ar fi fost agresat fizic.

Poliţiştii au stabilit faptul că minorul instituţionalizat a mers în casa unor cunoscuţi – un bărbat de 24 de ani şi o femeie de 22 de ani – pentru a face lucrări în gospodărie.

„În urma unui conflict spontan, adolescentul ar fi fost supus unor acte de violenţă împotriva voinţei sale. La data de 5 septembrie a.c., cei doi au fost reţinuţi pe bază de Ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi loviri sau alte violenţe, urmând ca în cursul zilei de azi, 6 septembrie 2019, să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă”, arată sursa citată.

Cercetările în acest caz continuă.