Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă, copilul a căzut în pârâul din Făgăraş după ce acesta, fiind însoţit de o rudă, a încercat să traverseze cu căruţa, vineri, un pârâu umflat de ploi.
„Colegii de la Făgăraş intervin pentru căutarea şi salvarea unui minor căzut într-un pârâu din Făgăraş, în zona fostului combinat. Minorul se afla într-un atelaj cu un adult, încercau să traverseze pârâul, care avea nivelul crescut din cauza ploilor. Din nefericire, acesta a căzut. Au început căutarile în avalul zonei în care acesta a căzut”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Luiza Dănilă, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.
Poliţiştii susţin că în căruţă se aflaupatur copii şi tatăl lor.
„În Făgăraş un copil în vârstă de 5 ani a fost luat de ape. Împreună cu tatăl său şi 3 fraţi au încercat să treacă râul Berivoi cu o căruţă tractată de cal.Văzând că apa este adâncă şi prezintă un curs rapid, tatăl a încercat să întoarcă atelajul hipo, moment în care s-a răsturnat. Toate persoanele au reuşit să ajungă la mal, mai puţin minorul care a fost luat de apă”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Ionuţ Marin, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.
Mai multe echipe de pomiţişti şi salvatori intervin pentru a căuta copilul.